Astăzi prăznuim doi sfinți dobrogeni. Cine sunt şi unde este mănăstirea şi peştera care le poartă numele (galerie foto)

Astăzi, 29 februarie 2020, Biserica Ortodoxă Română îi cinstește pe Sfinții Ioan Casian și Gherman din Dobrogea, potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Tomisului.

Sfântul Cuvios Ioan Casian s-a născut în preajma anului 360, iar Sfântul Cuvios Gherman în jurul anului 368. Cel mai vechi biograf al Sf. Ioan Casian, Ghenadie de Marsilia, afirmă că sfântul era de „neam scit”.

La începutul secolului trecut, arheologul Vasile Pârvan a efectuat campanii de săpături în Dobrogea, descoperind (în anul 1912), în pădurea Șeremet (azi Ioan Casian), două inscripții în care se amintește de ținutul Casienilor: „Hotarele peşterilor Casienilor” și „Hotarele Casienilor şi peşterile”. Locul respectiv este considerat de istorici drept „patria lui Ioan Casian”. Astăzi, nu departe de acel loc, este o vatră monahală: mănăstirea „Sfântul Ioan Casian”.

Încă din tinerețe Sfinții Ioan Casian și Gherman s-au dedicat vieții monahale. În preajma anului 380, cei doi, împreună cu sora Sfântului Ioan Casian, au mers în Israel, unde au rămas aproximativ cinci ani la o mănăstire din apropierea Betleemului, apoi au trecut în Egipt, pentru a cunoaște viețuirea părinților din pustiu. În preajma anului 400 au pornit spre Constantinopol, unde era patriarh Sfântul Ioan Gură de Aur, care l-a hirotonit pe Sfântul Ioan Casian diacon, iar pe Sfântul Gherman, preot.

În jurul anului 405 cei doi prieteni au mers la Roma, încercând să-și apere mentorul, pe Sfântul Ioan Gură de Aur, în conflictul pe care îl avea cu împărăteasa Eudoxia. Ei au fost solii clerului și credincioșilor din Constantinopol, rugându-l pe Papa Inocențiu I să vină în ajutorul Sf. Ioan Gură de Aur, care fusese exilat pentru a doua oară. Aici, Sf. Ioan Casian a fost hirotonit preot, iar Sfântul Gherman a trecut la cele veșnice.

În preajma anul 415, Sfântul Ioan Casian s-a stabilit la Marsilia și a întemeiat două mănăstiri: una de călugări, cu hramul „Sfântul Victor”, iar cealaltă de călugărițe. Acestora le-a dat primele reguli monahale, inspirate din tradiția mânăstirilor răsăritene. De aceea, el este considerat întemeietorul monahismului în Apus. A redactat trei scrieri importante: „Despre așezămintele mănăstirești de obște (chinoviale) și despre remedii contra celor opt păcate capitale”, „Convorbiri cu părinţii” şi „Despre întruparea Domnului”. Totodată, a introdus „Patericul” (convorbiri cu părinții pustiei) în literatura teologică apuseană.

Sfântul Ioan Casian a murit la Marsilia, în anul 435.

Ambii sfinţi au fost canonizaţi de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992.

Mănăstirea „Sf. Ioan Casian”, din apropierea localității Târgușor (jud. Constanța), își cinstește ocrotitorul printr-o serie de activități cultural-religioase:

- Joi, 27 februarie, începând cu ora 18.30, părintele protosinghel Iustin Petre, starețul mănăstirii „Sf. Ioan Casian”, a susținunt conferința intitulată: „Despre invidie în opera Sfântului Ioan Casian”, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța;


- În noaptea de vineri spre sâmbătă (28-29 februarie), de la ora 23.00, preoții mănăstirii „Sf. Ioan Casian” au oficiat Sf. Liturghie la peștera Casienilor, din apropierea mănăstirii.

- Mâine, 1 martie, de la ora 08.00, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sf. Ioan Casian”.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanta
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sfinții dobrogeni Ioan Casian și Gherman. Unde slujesc IPS Teodosie și PS Visarion. Despre cei doi sfinți

28 Feb 2021 1990

Arhiepiscopia Tomisului Doi sfinți dobrogeni. Hramul mănăstirii „Sf. Ioan Casian”

25 Feb 2020 2465

Sfinţii Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea

28 Feb 2019 3518

Judeţul Constanţa Hram la mănăstirea „Sf. Ioan Casian”

26 Feb 2019 3551

Astăzi prăznuim doi sfinți dobrogeni. Cine sunt și ce fapte au săvârșit. Unde avem lăcașuri sfinte cu hramul sfinților dobrogeni

28 Feb 2018 3654

Azi e sărbătoare! Biserica prăznuieşte doi mari sfinţi dobrogeni. Lăcaşuri de cult din judeţul Constanţa le poartă numele (galerie foto)

28 Feb 2017 3980

Ce s-a discutat la Sinodul Mitropoliei Dobrogei și Munteniei

21 May 2016 2301

Sinaxar 29 februarie 2016 Ortodocșii prăznuiesc, azi, doi sfinți din Dobrogea

29 Feb 2016 2791

Sărbătoarea sfinților dobrogeni Ioan Casian și Gherman

24 Feb 2016 2186

Mănăstirea „Sfântul Ioan Casian”, de lângă localitatea Târgușor, își sărbătoreşte hramul

24 Feb 2016 2912