Astăzi se sărbătoreşte Ziua Justiţiei. Mesajul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Ziua Justiției, foto: Pexels  Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Justiției. 



Mesajul integral al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție


Recuperări şi provocări

În vremuri cu provocări interne şi externe care îşi pun amprenta pe parcursul nostru zilnic, putem spune că am reuşit recuperări importante pentru sistemul judiciar, cu un permanent şi constructiv schimb de idei cu colegii noştri şi cu implicarea acestora.  


Ziua Justiției – 2022 este marcată într-un context internațional fără precedent, determinat de războiul din Ucraina, care aduce provocări majore și în plan judiciar. Infracţiuni de război şi contra umanităţii se săvârşesc lângă graniţa noastră şi am observat dinamica în care România a perfecţionat cadrul de cooperare cu Curtea Penală Internaţională, prin Legea nr.44/2022.

Afirmând o Europă a valorilor, asistăm la unul dintre cele mai atroce atacuri la adresa acestora, după ce am încercat, colectiv, să construim mijloace de acţiune bazate pe valori.

Între recuperări doresc să menţionez reglajele legislative necesare pentru Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor care ne-au permis să abordăm mobilitatea personalului (transferul). Intervenţia Legii privind desfiinţarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, fără să fi răspuns tuturor propunerilor degajate din Ministerul Public, este o recuperare faţă de sistemul greoi pe care s-a construit această structură, criticabil în special pentru imposibilitatea repartizării pe criterii obiective a cauzelor şi pentru modul de asigurare a garanţiilor de imparţialitate.

În exerciţiul atribuţiei de reprezentare  a intereselor generale ale societăţii şi de apărare a ordinii de drept, Ministerul Public este în prima linie pentru abordarea cauzelor în corelare cu dinamica jurisprudenței constituționale. Ansamblul normelor legale constituie o reţea, o modificare nu va produce niciodată numai un efect local, ci vor interveni interpretările sistematice şi provocările în introducerea înţelesului real al normei  în diversitatea de corelări legislative cerute de relaţiile sociale complexe. Principiile fundamentale ale sistemului normativ al Uniunii Europene determină în mod direct întrebări şi nevoia unei gândiri globale în aplicarea legii în procedurile interne.


Deficitul de procurori atinge cote critice în ansamblul parchetelor şi se menţine cronic în unele circumscripţii. Organizarea ierarhică a Ministerului Public ne oferă ca ultimă soluţie implicarea, în condiţii procedurale, a parchetelor ierarhic superioare în gestionarea volumului de cauze al parchetelor cu deficit de personal, prin preluarea cauzelor spre soluţionare. Să privim realist la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila care are asiguraţi 4 procurori din 14 şi trebuie zilnic să găsească resurse pentru a ancheta cazurile de omor, evaziune fiscală, corupţie, pentru participarea la judecarea cererilor în materia protecţiei copilului şi privind măsurile preventive. În aceiaşi parametri, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa este ocupat 1 post de procuror din 10. Mai mult decât atât, există judeţe în care deficitul este accentuat la toate nivelurile, astfel încât soluţionarea pe verticală sau orizontală a deficitului de personal nu mai este viabilă.

Dar - atunci când nu mai există un alt nivel ierarhic superior – trebuie să conştientizăm că efortul nostru poate fi numai unul intern pentru a menţine funcţionarea instituţiei în termenii profesionalismului pe care misiunea acesteia îl impune. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – instituţia care, pe lângă atribuţiile operative de soluţionare a dosarelor şi participare la judecată, desfăşoară multe activităţi de coordonare pentru întregul Minister Public şi de reprezentare în activităţi interinstituţionale – funcţionează cu 55% din posturile de procuror ocupate.

În termeni uzuali, provocare are înţeles de progres. În termenii reali ai anului 2022, provocare înseamnă că trebuie să fim cu mult mai buni cu cât dificultăţile întâmpinate sunt mai frecvente sau mai mari. Însemnă că instituţia este chemată să îşi asume calea cea grea, pentru a fi încercat toate mijloacele legale de îndeplinire a misiunii sale.

În fiecare parchet, sunt convinsă că există un sentiment comun de reuşită: pentru o cauză deosebită (dificilă, complexă), pentru remedierea deficitului de personal, pentru un aspect de organizare internă care a simplificat munca, fie şi într-o proporţie mică, pentru un rezultat singular al unui coleg, dar care aduce apreciere profesională întregului colectiv.

Acest spirit bun şi stimulativ îl doresc pentru asumarea în continuare a provocărilor, de exemplu pentru ocuparea funcţiilor de conducere vacante din parchete, astfel încât autoritatea profesională să fie consacrată formal şi să imprime mai multă responsabilitate fiecărui procuror.

Cele expuse în acest scurt mesaj în ziua reper a Justiţei oferă un stop-cadru pe instituția Ministerului Public, care depune eforturi susţinute ca actul de justiție să îşi atingă finalitatea.  

Pentru toate eforturile pe care le depun colegii mei, le mulțumesc și le doresc ca în fiecare zi să vadă sensul muncii lor.   
 
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Averea deputatului Stelian Ion, fost candidat la Primăria Constanța și fost ministru al Justiției (DOCUMENTE)

10 Sep 2023 1539

Ministerul Afacerilor Externe sărbătorește Ziua Internațională a Justiției Penale. Ce altă realizare a mai fost celebrată

17 Jul 2023 691

Mesajul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție cu ocazia Zilei Justiției 2023

02 Jul 2023 878

Nicolae Ciucă, de Ziua Justiției „Provocarea este să aducem cât mai aproape perspectiva finalizării procesului de monitorizare a României prin MCV“

03 Jul 2022 1363

ZIUA LIVE. Stelian Ion, despre legile siguranței naționale „Deteriorează grav democrația. Alegerile devin de formă”! (VIDEO)

10 Jun 2022 1522

ZIUA LIVE. USR „SRI vrea să obțină o putere similară cu Securitatea lui Ceaușescu"

09 Jun 2022 1586

ZIUA LIVE. Propunerile USR pentru pachetul legilor securității naționale

08 Jun 2022 1595

25 aprilie. Ziua Justiției Militare

25 Apr 2022 1214

Mesaj dur al fostului ministru al Justiției, Stelian Ion de Ziua Națională – „ România, poate nu vei scăpa definitiv de lichele și infractori, dar ai alături de tine o armată de oameni onești”!

02 Dec 2021 2825

ZIUA LIVE. Ce cazuri se judecau la Mangalia în urmă cu mai bine de un secol

28 Oct 2021 2060

ZIUA LIVE. Despre istoria justiției din Dobrogea

26 Oct 2021 2125

25 octombrie 2021 - Ziua Europeană a Justiţiei Civile!

25 Oct 2021 1281

ZIUA LIVE. Stelian Ion, fostul ministru al Justiției -„Nu am simțit mare susținere din partea președintelui Iohannis”

08 Oct 2021 2308

Florin Cîțu, de Ziua Justiției „Fără o justiție independentă nu poate exista democrație liberală consolidată“

04 Jul 2021 1269

Mesajul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție cu ocazia Zilei Justiției 2021

04 Jul 2021 1201