Atenție ce cumpărați copiilor! Jucării contrafăcute, reţinute de inspectorii vamali constănțeni (GALERIE FOTO)


În data de 15.02.2023, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud – Direcţia Regională Vamală București au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în Ucraina.

Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au descoperit 124 mașini electrice cu acumulatori pentru plimbat copiii, cu însemnele a trei mărci comerciale diferite, respectiv BMW, MERCEDES, JEEP, toate bunurile fiind succeptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală pentru mărcile menționate., transmite Autoritatea Vamală Română. 

Autoritatea vamală a reținut jucăriile. Valoarea acestora, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţ de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 152.000 ron.

Menționăm că deși se pot vinde cu preţuri atractive, jucăriile contrafăcute ascund probleme care pun în pericol sănătatea copiilor, de la obiecte care îi pot sufoca pe cei mici, până la unele care conţin substanţe toxice, prin vopselurile care le sunt aplicate., mai transmite sursa citată. 


foto: Autoritatea Vamală Română 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se apropie Ziua Copilului Jucării contrafăcute, depistate inspectorii vamali constănțeni (FOTO)

29 May 2023 399

Aveți grijă de unde cumpărați jucării pentru copii! Mii de modele contrafăcute, depistate în Portul Constanța

27 May 2023 443

Constanța Jucării de peste 180.000 de lei confiscate de inspectorii vamali

28 Apr 2023 433

Autoritatea Vamală RomânăJucării contrafăcute și substanțe chimice

07 Mar 2023 368

Captură în Portul Constanța Ce au descoperit inspectorii vamali în patru containere sosite din China (VIDEO)

13 Jan 2023 1082

Peste 2 milioane de lei amenzi, aplicate de ANPC comercianților de jucării din România, înaintea sărbătorilor de iarnă

11 Jan 2023 806

Controale sporite, în portul Constanța Sud - Agigea. Cum funcționează ansamblul mobil de scanare a autovehiculelor și containerelor (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 Dec 2022 1750

Poliția a verificat mai mulți agenți economici din Constanța. Ce au descoperit oamenii legii

08 Dec 2022 1002

Recomandări ANPC de Moş Nicolae. Ce trebuie să știe românii care cumpără cadouri

02 Dec 2022 1000

Atenţie ce lucruri cumpăraţi copiilor! Inspectorii vamali constănțeni au confiscat jucării contrafăcute în valoare de 216.830 de lei (FOTO)

28 Nov 2022 852

Atenție la jucăriile pentru copii! Ce au descoperit inspectorii vamali constănțeni în două containere sosite din China

24 Nov 2022 787

Jucării contrafăcute depistate în Portul Constanţa Sud Agigea, într-un container sosit din China

23 Nov 2022 832

Aveți grijă ce jucării cumpărați pentru copii! Jucării în valoare de aproximativ 210.500 de lei, confiscate de inspectorii vamali constănțeni

10 Nov 2022 649

Târg la grădiniță, cu toamna-n bucate Merinde, jocuri și frunze aurii pentru inimi de copii! (FOTO)

20 Oct 2022 2284

Jucării contrafăcute depistate în Portul Constanţa Sud Agigea. Containerul urma să ajungă la o societate din Ucraina (GALERIE FOTO)

07 Oct 2022 681