Atenție șoferi Recomandările polițiștilor pentru circulația în siguranță, pe timp de iarnă

Poliţia Română recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să circule cu viteză adaptată permanent condițiilor meteo-rutiere, să adopte o manieră preventivă de condus și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic.

Nu uitați, folosirea telefonului mobil în timpul șofatului este interzisă.

Întrucât în această perioadă este posibil ca partea carosabilă să fie acoperită de zăpadă sau polei, conducătorii de autovehicule sunt sfătuiţi să circule, atât în localităţi, cât şi în afara acestora, cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă.

În cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini trebuie folosită frâna de motor. În niciun caz nu trebuie bruscate comenzile!

Pentru a putea opri în condiţii de siguranţă atunci când autovehiculul care circulă în faţă frânează brusc, trebuie mărită distanţa în mers.

Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceți, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă.

Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.

În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii, lapoviţei sau ninsorii, folosirea luminilor de toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.

În aceste condiţii, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite şi pe timpul zilei, permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.


În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale.

Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Nu folosiți telefonul sau alte dispozitive mobile în timp ce conduceţi, iar pentru a comunica folosiți hands-free.

Şi pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.

Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe siteul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic - recomandăm să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum.


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Codul Galben și-a intrat în drepturi la Constanța! Imagini din traficul rutier în această dimineață (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 700

Accident evitat în ultima clipă de vigilența mecanicului de locomotivă! Incredibil cum a fost surprins un echipaj de pompieri

11 Apr 2024 861

Atenție șoferi! Circulația este restricționată pe Autostrada A2 București - Constanța

04 Apr 2024 476

Infotrafic Atenție, șoferi! Circulația rutieră a fost închisă pe autostrada A2, pe sensul Constanța - București

26 Mar 2024 575

Știri Constanța Șofer tras pe dreapta în Limanu. Ce a descoperit Poliția în urma verificărilor (VIDEO)

18 Mar 2024 586

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1570

Reconfigurarea traficului din Tomis Nord Trecerea de pietoni de la Piața Brotăcei, desființată. Ce planuri are Primăria Constanța?

11 Mar 2024 5185

Centrul INFOTRAFIC Raport de circulație pe A2 în această dimineață

09 Mar 2024 524

Știri Constanța Lucrări pe strada Theodor D. Speranția din cartierul Km 5. Sunt anunțate restricții de circulație

06 Mar 2024 554

Imagini inedite Primele femei din România care au ajuns agenți de circulație (VIDEO)

02 Mar 2024 796

Noi sensuri unice în Tomis Nord Primăria Constanța a montat semnele de circulație pe aleile adiacente străzii Adamclisi

29 Feb 2024 2082

Stelian Ion „Traficul rutier din Constanța a fost dat peste cap de primarul Chițac. Noua victimă este cartierul Tomis Nord"!

26 Feb 2024 1038

IPJ a amendat executantul lucrărilor pentru fleacuri Sute de constănțeni au depus petiții pentru a stopa resistematizarea rutieră pe Ferdinand și Cuza Vodă! (DOCUMENTE)

18 Feb 2024 2462

Restricții de circulație la Sala Sporturilor din Constanța în urma meciului Main Round EHF European League​

12 Feb 2024 699

Știri Constanța Un nou sens unic în Constanța. Iată zona

06 Feb 2024 1566