Atenție! Transport de particule de praf saharian în sudul țării

  • Concentraţiile de praf saharian nu sunt foarte ridicate, pentru că masa de aer care le conţine a fost antrenată de circulaţia generală a aerului dinspre Asia peste Marea Neagră, Republica Moldova, sudul Rusiei şi al Ucrainei şi abia ulterior şi peste România.

Circulaţia generală a aerului dinspre est către vest-sud-vest a favorizat transportul unei mase de aer ce conţine particule de praf saharian de concentraţii nu foarte ridicate, informează joi Administraţia Naţională de Meteorologie, notează Agerpres

Potrivit sursei citate, concentraţiile de praf saharian nu sunt foarte ridicate, pentru că masa de aer care le conţine a fost antrenată de circulaţia generală a aerului dinspre Asia peste Marea Neagră, Republica Moldova, sudul Rusiei şi al Ucrainei şi abia ulterior şi peste România.

„Începând cu data de 23.08, la început în zona Moldovei, apoi în extindere către sudul României, circulaţia generală a aerului dinspre est către vest-sud-vest a favorizat transportul unei mase de aer ce conţine particule de praf saharian de concentraţii nu foarte ridicate.

Având în vedere ca în vecinătatea nord-estică a României, presiunea atmosferică s-a menţinut relativ ridicată şi că acest câmp de presiune relativ ridicată ocupă aproape toată partea de nord-nord-est a continentului, a fost favorizată pe de o parte circulaţia estică a aerului la nivelul solului şi pe de altă parte, staţionarea sau concentrarea acestor particule de praf saharian în straturile de aer din imediata apropiere a solului (pentru că un câmp de presiune atmosferică ridicată este caracterizat de mişcarea aerului pe verticală, de sus în jos)“, subliniază sursa citată.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Praful saharian este vizibil deasupra mării, la Constanța (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 666

Praful saharian în Constanța. Imagini surprinse în această dimineață (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 2766

Anunțul ANM cu privire la transportul de praf saharian în zona României (FOTO)

27 Mar 2024 517

Comunicatul ANM cu privire la transportul de praf saharian în zona României

30 Apr 2021 1937

Transport de praf saharian deasupra României. Care este traseul și cum va fi monitorizat

07 Feb 2021 2495

Norul de praf saharian a ajuns și la Constanța. Cum și-au găsit constănțenii mașinile de dimineață în parcare

24 Apr 2019 2142

Praful saharian ajunge în România. Ce spun meteorologii

23 Apr 2019 1812

Atenționare de la ANM. Un nor de praf saharian va ajunge deasupra României. Ce zone vor fi afectate

23 Apr 2019 1741

Un nor de praf saharian extrem de dens va ajunge în România. Ce zone vor fi afectate

22 Apr 2019 1883

Peisaj ireal în zona Hârșova-Isaccea. Cum arată zăpada care a acoperit pământul. Ce fenomen ciudat a avut loc (galerie foto)

23 Mar 2018 2345

Constănţenii s-au trezit astăzi cu praf saharian pe maşini (galerie foto+video)

23 Mar 2018 5229

Imagini comparative DRDP Constanța. Praf saharian, ploaie înghețată, accidente și ninsoare din abundență pe drumurile și autostrăzile arondate

23 Mar 2018 4917

Cum trebuie șoferii să își protejeze mașinile de praful saharian

11 Apr 2016 3181

Revista presei locale

09 Apr 2016 3167

Avertizare ANM. Ploi cu praf saharian

08 Apr 2016 2587