Audit Camera de Conturi. Primăria Mircea Vodă a finanţat nelegal Parohia Satu Nou. Banii nu au fost aprobaţi prin hotărâre de Consiliu Local. Arbitrii de la clubul sportiv, plătiţi peste baremele legale (document)

Primăria Mircea Vodă a fost verificată de Camera de Conturi Constanţa în toamna anului trecut. Auditul financiar a vizat conturile anuale de execuţie bugetară ale unităţii administrativ- teritoriale pentru 2016.

În urma verificărilor, inspectorii constănţeni au constatat înregistrarea eronată în contabilitate pe cheltuieli în exerciţiul financiar 2016 a unor bunuri de natura obiectelor de inventar şi a unor lucrări de îmbunătăţire a drumurilor (active corporale). De exemplu, la Şcoala Gimnazială nr. 1 Mircea Vodă nu s-au înregistrat în contul extracontabil „Active fixe şi obiecte de inventar primite în folosinţă“ bunurile imobile primite în administrare în anul 2014, în baza unei hotărâri a Consiliului Local Mircea Vodă: clădirile în suprafaţă de 2.692,73 mp şi terenul aferent Grădiniţei cu Program Normal Mircea Vodă, în suprafaţă de 2.866 mp. Aceeaşi unitate de învăţământ nu a declarat, evidenţiat şi plătit impozit pentru terenul arabil de 28,5 ha deţinut în proprietate, care face obiectul unor contracte de arendă încheiate de unitatea şcolară cu un agent economic ce desfăşoară activităţi cu caracter economic.

Angajaţii Primăriei Mircea Vodă nu s-au îngrijit de stabilirea, evidenţierea, urmărirea şi încasarea de venituri reprezentând impozit pentru clădirile aflate în construcţie care au elementele structurale de bază ale unei clădiri în vederea impunerii, pentru care a expirat termenul prevăzut în autorizaţia de construire şi pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilităţii acesteia.

Totodată, s-a constatat că, deşi în Codul Fiscal şi în HCL nr. 146/23.10.2015 este stabilită obligaţia declarării şi plăţii taxei de firmă de către contribuabilii persoane fizice autorizate, juridice sau întreprinderi individuale, şase contribuabili nu aveau declarată şi plătită această taxă.

Tot în cadrul administraţiei locale Mircea Vodă, în 2016 nu s-a stabilit, urmărit şi încasat redevenţa datorată de concesionarul serviciului public de salubrizare a comunei şi al serviciului public de administrare a domeniului public şi privat al comunei.

S-a constatat calcularea eronată a contravalorii închirierii păşunii către Asociaţia Crescătorilor de Ovine, Caprine şi Bovine Satu Nou. De asemenea, nu au fost stabilite şi încasate penalităţi contractuale pentru plata cu întârziere a acestora.
 
Totodată, s-a constatat plata fără bază legală de remuneraţii membrilor unor comisii de licitaţii organizate în vederea concesionării sau vânzării de terenuri din domeniul public al UATC Mircea Vodă.

Din verificări a mai reieşit că, pentru suma de 5.000 de lei, reprezentând finanţări nerambursabile acordate de către entitate Parohiei Satu Nou, nu sunt respectate prevederile legale, în sensul că nu există hotărâre de Consiliu Local pentru alocarea acestei sume, drept pentru care nu se poate verifica destinaţia acestor fonduri.

La Şcoala Gimnazială nr. 1 Mircea Vodă, din verificarea efectuată asupra modului de stabilire şi decontare a suprafeţelor ce au făcut obiectul contractului de servicii de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare în anul 2016, s-a constatat decontarea unor suprafeţe mai mari cu 4.700 mp decât suprafeţele efective ce reies din schiţele cadastrale.

Din verificarea actelor de casă întocmite în lunile noiembrie 2014, martie 2015 şi august 2016, s-au reţinut următoarele aspecte: registrul de casă nu a fost completat zilnic; încasările se depun la Trezorerie cu o întârziere de 2-3 săptămâni, în momentul în care se termină chitanţierul; conducătorul compartimentului cu atribuţii financiar-contabile nu efectuează controlul inopinat al casieriei.


Din verificarea documentelor privind justificarea transferurilor nerambursabile către Clubul Sportiv „Dacia“ Mircea Vodă, s-a constatat că au fost acordate sume pentru plata arbitrilor principali şi secundari peste baremele prevăzute în normele legale.

Din verificarea documentelor privind justificarea sumelor reprezentând finanţări nerambursabile către Clubul Sportiv „Dacia“ Mircea Vodă, s-a constatat că indemnizaţiile de arbitraj au fost plătite la valoarea netă fără a fi reţinut şi virat impozitul pe venit.

S-a constatat că UATC Mircea Voda a dat în administrare către Rural Salubritate Mircea Vodă SRL, prin HCL nr. 133/06.12.2013, bunuri din domeniul public al comunei (străzi
şi terenuri), cu valoare zero. Din documentele prezentate de către entitate, a rezultat că acest lucru s-a întâmplat deoarece, până la data auditului, ele nu au fost evaluate. În timpul controlului, entitatea a evaluat aceste străzi,
iar valoarea a fost aprobată prin hotărâre de Consiliu.

În urma verificării listelor de inventariere întocmite în urma inventarierii efectuate la 31.12.2016, s-a constatat că nu există înregistrata în evidenţa Şcolii Gimnaziale nr. 1 Mircea Vodă şi nu a fost inventariată suprafaţa de 28,5 ha de teren în valoare de 1.141.223 de lei, după cum urmează: 10 ha de teren din satul Ţibrinu, 8,5 ha de teren din localitatea Satu Nou şi 10 ha de teren din satul Mircea Vodă. Menţionăm că pentru suprafeţele de teren în cauză unitatea de învăţământ deţine titluri de proprietate şi ele fac obiectul a patru contracte de arendare, de pe urma cărora entitatea realizează anual venituri proprii.

De asemenea, s-a constatat că prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 139/29.10.2014, UATC Mircea Vodă a acordat Şcolii Gimnaziale nr. 1 dreptul de administrare asupra clădirilor în care instituţia de învăţământ aflată în subordinea acesteia îşi desfăşoară activitatea, dar nu au fost înscrise toate terenurile aferente respectivelor clădiri.

Consiliul Local Mircea Vodă, în calitate de asociat unic al SC Rural Salubritate Mircea Vodă SRL, nu a analizat gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanţă de către administratorul/directorul operatorului economic respectiv şi nici nu a luat măsuri în consecinţă, respectiv nu a diminuat venitul salarial al administratorului, în condiţiile în care acesta nu şi-a îndeplinit criteriile de performanţă stabilite prin contractul de administrare încheiat în anul 2013.

Măsurile dispuse şi recomandările formulate de Camera de Conturi Constanţa


Pentru abaterile identificate, s-au formulat recomandări cu privire la respectarea prevederilor legale privind încasarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor, organizarea evidenţei contabile şi a sistemelor de control intern. Pentru abaterile care nu au fost remediate în timpul verificării, directorul adjunct al Camerei de Conturi Constanţa a emis decizie prin care s-a dispus luarea măsurilor legale de către conducătorul entităţii pentru remedierea deficienţelor constatate, urmărirea şi încasarea veniturilor, stabilirea mărimii şi întinderii prejudiciilor şi recuperarea lor.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza sinteza auditului efectuat de Camera de Conturi la Primăria Mircea Vodă.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Primăria Mircea Vodă va oferi, de Paște, copiilor pachete cu dulciuri. Iată de la cine le va achiziționa (DOCUMENT)

14 Apr 2024 397

Cumpărări directe Constanța Școala Gimnazială nr. 1 Mircea Vodă, achiziție de echipament sportiv de la firma unui fost handbalist (DOCUMENT)

11 Apr 2024 489

Afaceri Constanța Primăria Mircea Vodă a cumpărat servicii de dirigenție de șantier pentru modernizarea infrastructurii rutiere. Cifră de afaceri infimă a firmei contractate (DOCUMENT)

02 Apr 2024 599

Infrastructura rutieră din comuna Mircea Vodă, județul Constanța, modernizată de Transnic Sud Construcții SRL (DOCUMENT)

22 Mar 2024 1075

UPDATE. Termoficare Constanța, anunț despre eliminarea avariei din strada Nicolae Iorga

19 Mar 2024 602

Ce au găsit auditorii de la Camera de Conturi Constanța la controlul efectuat la Mircea Vodă! (DOCUMENT)

17 Mar 2024 1612

UPDATE Spitalul Militar Constanța și sediul IPJ Constanța, fără apă caldă și căldură din cauza unei avarii. Ce puncte termice mai sunt afectate

14 Mar 2024 605

Licitații Constanța Iridex Group Salubrizare SRL, contract de aproape 900.000 de lei cu Primăria Mircea Vodă (DOCUMENT)

13 Mar 2024 714

Licitații Constanța Primăria Mircea Vodă cumpără mobilier școlar cu peste 93.000 de euro. Finanțare din fonduri europene, prin PNRR (DOCUMENT)

28 Feb 2024 565

Primăria Comunei Mircea Vodă, județul Constanța concesionează un teren de 2000 mp

30 Jan 2024 890

Afaceri Constanța Primăria Mircea Vodă scoate la licitație un teren destinat construirii unei locuințe

27 Jan 2024 640

Primarul din Mircea Vodă pierde definitiv procesul cu instituția Prefectului județului Constanța! Despre ce este vorba?

24 Jan 2024 579

Licitații Constanța Trasnic Sud Construcții SRL, din Poșta Câlnău, județul Buzău, modernizează, cu 635.000 de euro, drumurile din Mircea Vodă (DOCUMENT)

19 Jan 2024 916

RAJA Constanța Consumatorii dintr-o localitate constănțeană, fără apă la robinete

09 Jan 2024 649

Licitații Constanța Comuna Mircea Vodă caută firmă pentru modernizarea infrastructurii rutiere din localitate. Contractul, estimat la 1,2 milioane de euro (DOCUMENT)

29 Dec 2023 891