Aur, bijuterii şi terenuri în afara României Cine este cel mai bogat director din Spitalul Cernavodă (documente)

Conducerea Spitalului Orăşenesc Cernavodă şi-a făcut publice declaraţiile de avere şi cele de interese, aferente anului 2012. Unul dintre cei mai avuţi este directorul medical al unităţii sanitare, medicul Berro Ahmed, care, pe lângă case şi terenuri, mai are aur în valoare de 11.000 de euro, dar şi tablouri în valoare de 6.000 de euro.

Managerul Spitalului Orăşenesc Cernavodă, Zahra Salem, are, potrivit declaraţiei de avere, un apartament de 57 mp situat în Cernavodă şi o casă de 160 mp. La acestea se adaugă un automobil Audi A4, fabricat în anul 2005. Şeful Spitalului din Cernavodă mai are şi o datorie către o instituţie bancară, în valoare de 15.000 euro, scadentă în anul 2025. În anul fiscal 2012, acesta  a obţinut suma de 60.000 de lei de la unitatea sanitară. Din declaraţia de interese aflăm că mediul Zahra Salem este asociat la Hova Medical SRL (societatea fără activitate).

Directorul financiar contabil al unităţii sanitare, Mariana Aprodu, deţine două terenuri agricole de 0,5 hectare şi, respectiv, 1 hectar. Primul este situat în Satul Nou, iar cel de-al doilea în Medgidia. De asemenea, directorul financiar - contabil mai are două terenuri intravilane de 1500 mp şi, respectiv, 6000 mp, ambele situate în Satul Nou. La acestea se adaugă o casă de 190 mp, situată în Satu Nou. Mariana Aprodu are în garaj un automobil Opel Astra, fabricat în anul 2003. Cât priveşte relaţia cu băncile, acesta are o datorie de 42.000 de lei, scadentă în anul 2018. În anul fiscal trecut, directorul financiar-contabil a câştigat suma de 29.202 lei. Soţul ei a obţinut suma de 23.800 de lei de la DSVSA Constanţa.

Din declaraţia de avere a directorului medical, Berro Ahmed,aflăm că acesta deţine  patru terenuri intravilane. Două dintre ele sunt situate în Constanţa şi Valu lui Traian, iar alte două în Liban, fiind moştenite. Printre proprietăţile directorului medical se mai numără un apartament şi o casă, ambele situate în municipiul Constanţa. Medicul Berro Ahmed conduce un automobil Volvo, fabricat în anul 2006. Acesta are aur, în valoare de 11.000 de euro, şi tablouri, în valoare de 6.000 de euro. Cât priveşte datoriile, directorul medical are o datorie de 10.000 de euro, scadentă în anul 2023, şi o datorie de 25.00 delei, scadentă în anul 2017. În anul fiscal 2012, acesta a câştigat suma de 31.700 de lei de la Spitalul Orăşenesc Cernavodă, 9.600 lei de la Spitalul Judeţean Constanţa şi 2.863 lei de la cabinetul medical. Soţia sa obţinut, la rândul său, suma de 8.400 lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Smart City Development SRL întocmește cu 114.000 de euro proiectul pentru reabilitarea și modernizarea Spitalului Orășenesc Cernavodă (DOCUMENT)

31 Mar 2024 531

Spitalul Orășenesc Cernavodă angajează economiști. Selecția dosarelor începe din 9 februarie

25 Jan 2024 975

Angajări Constanța Spitalul Orășenesc Cernavodă angajează medici specialiști cardiologi, neurologi, chirurgi și pediatri (DOCUMENT)

16 Nov 2023 872

Un nou compartiment se înființează în Spitalul Orășenesc Cernavodă. Cine se ocupă de lucrări

02 Sep 2022 2256

Declarații de avere Simona Presadă, membru în CA al Spitalului Orășenesc Cernavodă, deține o casă de vacanță în Mamaia (documente)

20 Aug 2021 2122

11 ani de închisoare pentru „Coco“, din Medgidia! A recunoscut toate acuzațiile!

02 Jun 2021 6433

Licitație publică Spitalul orășenesc Cernavodă achiziționează un sistem de alarmă (document)

25 Jun 2020 1871

Primăria Cernavodă a semnat un contract cu o firmă din București. Va livra echipamente medicale la spital (document)

13 Jun 2020 2646

Spitalul Orășenesc Cernavodă renovează laboratorul de radiologie (document)

03 Mar 2020 2257

Managerul unui important spital din judeţul Constanţa, trimis în judecată. Care sunt acuzaţiile. Dosarul, amânat

05 Feb 2018 2029

Spitalul Orășenesc Cernavodă caută director medical. Ce criterii de selecție se cer

08 Sep 2017 2862

Investiţii de la bugetul local Spitalul Orăşenesc din Cernavodă are, de ieri, compartiment de primiri urgenţe şi heliport (galerie foto)

07 Oct 2015 3408

Sponoche, trimis în judecată Managerul Spitalului Orăşenesc Cernavodă a scăpat de controlul judiciar

04 Sep 2015 2497

Managerul Spitalului Orăşenesc Cernavodă a scăpat de controlul judiciar

09 Jul 2015 2082

Marius Ion Sponoche, managerul Spitalului orăşenesc Cernavodă, pus sub control judiciar

29 Jun 2015 2867