Autoturism încărcat cu 7.000 de pachete cu țigări, confiscat de polițiștii de frontieră (galerie foto+video)

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit și confiscat 7.000 de pachete cu țigări dintr-un autoturism identificat în trafic, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.

Ieri, 14 aprilie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al  Poliției de Frontieră Maramureș au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control, pe raza localității Vadu Izei, județul Maramureș, a unui autoturism înmatriculat în Norvegia.

La observarea patrulei Poliției de Frontieră, șoferul a virat brusc pe o stradă secundară, fapt pentru care s-a pornit în urmărirea mijlocului de transport. După câteva sute de metri, colegii noștri au observat că mașina marca Citroen a oprit, iar conducătorul auto a ieșit din autovehicul și a fugit spre pădurea din apropiere.

Polițiștii de frontieră au somat șoferul să se oprească însă acesta nu s-a supus, fapt pentru care s-a tras un foc de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale, însă nici de această dată nu s-a oprit.

În interiorul autoturismului abandonat au fost observate mai multe colete cu țigări, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii mijlocului de transport la sediul serviciului, în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii baxurilor descoperite în mașină a rezultat cantitatea de 7.000 de pachete cu ţigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 81.900 lei.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

De asemenea, autoturismul folosit la transportul țigărilor, în valoare de 20.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră, iar în continuare se fac verificări sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, în vederea documentării întregii activități infracționale și reținerea tuturor persoanelor implicate.

Sursa foto-video: Poliția de Frontieră


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Conducător auto beat depistat în trafic pe strada Revoluției din Hârșova. Ce alcoolemie avea acesta

18 Apr 2024 272

Știri Constanța Un șofer fără permis și sub influența substanțelor interzise a intrat cu mașina îm gardul unei case la Nisipari (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 352

Șofer băut, depistat de polițiști în Ovidiu, județul Constanța

17 Apr 2024 495

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 447

TULCEA Accident rutier în localitatea Izvoarele! O persoană a fost rănită

17 Apr 2024 355

UPDATE Incendiu în localitatea Băltăgești, județul Constanța

17 Apr 2024 423

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 12

17 Apr 2024 220

Județul Tulcea Accident între o autoutilitară și un autoturism. Duba de marfă s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 600

Știri Constanța Un pompier aflat în timpul liber a sărit în ajutorul bărbatului rămas captiv în urma accidentului de la Castelu (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 934

​ Autoturism căutat de autoritățile portugheze, găsit în Tulcea

15 Apr 2024 438

Județul Tulcea ​Șofer prins la volan sub influența băuturilor alcoolice. Constatările polițiștilor

15 Apr 2024 400

UPDATE. Județul Constanța Trafic rutier oprit în localitatea Castelu în urma unui accident rutier (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1820

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 28 A

15 Apr 2024 242

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 1H

15 Apr 2024 240

Cumul de infracțiuni pentru un șofer în Năvodari, județul Constanța. S-a ales cu dosar penal

14 Apr 2024 532