Autovehiculele înmatriculate în alte state, în atenția polițiștilor

Polițiștii rutieri au verificat, pe parcursul a două zile, aproape 3.800 de autovehicule înmatriculate în alte state, în cadrul unei acțiuni desfășurate la nivel național pentru prevenirea evenimentelor rutiere și faptelor antisociale în care sunt implicate astfel de vehicule.

57 de certificate de înmatriculare eliberate de autorități din alte state au fost reținute, cele mai multe pentru lipsa inspecției tehnice periodice și a asigurării de răspundere civilă auto.

Pentru asigurării unui climat de ordine și siguranță publică și pentru reducerea numărului și consecințelor accidentelor rutiere grave, la nivel național, în zilele de 29 și 30 aprilie 2020, sub coordonarea Direcției Rutiere – I.G.P.R., au fost organizate acţiuni pentru verificarea legalității documentelor prezentate de conducătorii autovehiculelor înmatriculate în alte state.

În cadrul acțiunii desfășurate au acționat zilnic, în medie, 1.680 de polițiști rutieri, fiind verificate 28.289 de autovehicule, dintre care 3.799 erau înmatriculate în alte state.

De asemenea, au fost aplicate 7.124 de sancțiuni contravenționale, din care 5.877 pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state le-au fost aplicate 568 de sancțiuni contravenționale.

Totodată, la nivel național, au fost reținute 635 de permise de conducere (22 conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state) și au fost retrase 294 de certificate de înmatriculare (57 de certificate eliberate de autorități din în alte state).

Dintre certificatele de înmatriculare reținute conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state, 26 au fost reținute pentru lipsa inspecției tehnice periodice și 29 pentru lipsa asigurării de răspundere civilă auto.

De asemenea, au fost constatate 118 infracțiuni, din care 13 săvârșite de conducătorii autovehiculelor înmatriculate în alte state.


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Surpriză pentru mai mulți șoferi din Constanța, în această dimineață. Cum arătau mașinile parcate? (FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 1281

Firme Constanța Utilități Publice-Gospodăria Comunală SRL alege Autosel Cars & Trucks SRL pentru serviciile de întreținere și reparare auto (DOCUMENT)

22 Apr 2024 542

Știri Constanța Depistat în trafic pe DN 39, în comuna Agigea, conducând un autoturism neînmatriculat

21 Apr 2024 588

UPDATE. Furturi și distrugeri la autoturisme, în Constanța. Bărbat de 39 de ani, arestat preventiv. Unde l-a găsit Poliția?

19 Apr 2024 919

UPDATEAccident în dreptul Hanului Morilor, județul Constanța. O mașină a părăsit carosabilul

19 Apr 2024 705

Județul Tulcea Accident între o autoutilitară și un autoturism. Duba de marfă s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 707

​ Autoturism căutat de autoritățile portugheze, găsit în Tulcea

15 Apr 2024 472

Mașină în flăcări, pe A4, spre Ovidiu, județul Constanța (FOTO+VIDEO)

14 Apr 2024 1615

Drog descoperit într-un autoturism, pe strada Decebal din municipiul Constanța

14 Apr 2024 567

Știri Constanța UPDATE. O mașină s-a răsturnat în localitatea Mihai Viteazu! O familie a fost rănită (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 1115

Doi minori au furat o mașină în Constanța. Unul dintre ei are doar 13 ani

29 Mar 2024 608

Se schimbă regulile pentru reparațiile auto? Iată ce înseamnă pentru șoferi

25 Mar 2024 2666

Accident în Constanța UPDATE. O mașină a intrat în parapet, după ieșirea de pe bd. I.C. Brătianu spre Agigea

24 Mar 2024 1168

Șofer din Ucraina filmat lovind cu mașina un câine în Mamaia Nord. Ce spune IPJ Constanța (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1060

Știri Constanța Doi tineri, prinși cu droguri în mașină, între Castelu și Nisipari!

21 Mar 2024 636