Avem un „creier" și în burtă. Flora intestinală este corelată cu starea afectivă



Tubul digestiv nu este doar o componentă a aparatului de nutriţie al organismului. Este mult mai mult decât atât. Specialiştii s-au convins în ultimii ani de cercetări de un lucru: de ceea ce se întâmplă la acest nivel depind activitatea unor regiuni ale creierului şi starea noastră afectivă.
 
În multe culturi, în expresii sau în percepţia generală, burta este prezentată ca fiind sediul principal al sentimentelor.
 
Până nu demult, pentru oamenii de ştiinţă, sistemul digestiv nu era decât un simplu tub guvernat de reflexe, iar pentru oamenii obişnuiţi – doar partea cea mai banală a corpului uman. Lucrurile s-au schimbat însă atunci când au început să fie numărate celulele nervoase din abdomen, descoperindu-se astfel un adevărat al doilea creier, aflat într-o strânsă legătură cu cel situat în cutia craniană.
 
Prof. dr. Dan Dumitraşcu (58 de ani), medic primar gastroenterolog, fondatorul Societăţii Române de Neurogastroenterologie:

“Avem un număr foarte mare de bolnavi cu suferinţe digestive la care medicii nu depistează cauze organice sau funcţionale. Este acea situaţie în care un pacient se confruntă cu dispariţia rapidă a poftei de mâncare sau de arsuri în piept, suferă frecvent de constipaţie sau de constipaţie alternând cu diareea, are mereu balonare. Când au aceste simptome, oamenii se duc la medici, la diverse nivele, pentru că vor să ştie de ce li se întâmplă, pentru un diagnostic. Ei bine, la circa jumătate din pacienţii care acuză aceste suferinţe nu avem posibilitatea să descoperim modificări nici în probele de sânge, nici la endoscopie, nici la metode imagistice: ecografie, CT, RMN etc. Şi atunci, care ar fi motivul? Nu toate bolile au cauze organice.
 
Trebuie să acceptăm că există boli care „nu se văd“. Dar că nu vedem o boală, asta nu înseamnă că ea nu există. Unele boli s-ar putea să devină vizibile în viitor, când se vor descoperi noi tehnici şi tipuri de analize. Altele probabil că nu vor putea fi „văzute“ niciodată, întrucât sunt o problemă de percepţie.
 
Depinde mult şi de firea omului. Aşa cum unii oameni sunt mai friguroşi, iar altora le e foarte cald, fiind în aceeaşi cameră, la fel se întâmplă şi când vine vorba de aceeaşi mâncare: unii se simt perfect, unii nu se satură, iar alţii nu pot să o termine. Tocmai existenţa acestor diferenţe şi a acestui grup mare de pacienţi nelămuriţi a dus la dezvoltarea unei noi ramuri în gastroenterologie, care să studieze modificările produse în tubul digestiv, care determină percepţia unor simptome de către unii şi nu de către alţii. I s-a spus neurogastroenterologie.
 

AVEM O SUTĂ DE MILIOANE DE NEURONI ÎN BURTĂ 
 
De ce neuro? Pentru că oamenii au un manşon alcătuit din circa o sută de milioane de neuroni – mai mulţi decât în măduva spinării – care căptuşeşte tot tubul digestiv, de la esofag până jos de tot, la rect şi anorect. E o structură foarte complexă, numită sistem nervos enteric. I se mai spune şi „creier intestinal“.

 
Avem neuroni în cap, dar şi în tubul digestiv. Aceste lucruri sunt cunoscute încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea. Se ştie de mult de existenţa acestui sistem nervos enteric, funcţia lui însă este în curs de elucidare. Acolo există o concentraţie mare de celule nervoase care comunică. Aşa cum noi ne exprimăm prin cuvinte, ele vorbesc între ele prin substanţe hormonale sau transmiţători neuronali.
 
De la tubul digestiv, informaţiile ajung prin măduva spinării la baza creierului, unde sunt prelucrate într-o zonă care interferează cu zona vieţii noastre emoţionale. Drept urmare, oamenii care suferă des de constipaţie şi balonare devin, chiar dacă nu vor, preocupaţi, nefericiţi şi aderenţi la serviciile medicale. Ei sunt hipervigilenţi, adică foarte atenţi la simptomele lor şi se urmăresc foarte atent. Ceea ce-i poate duce pe cei din anturajul lor cu gândul la ipohondrie. În mod incorect, pentru că în acest caz nu avem o suprapunere chiar exactă de termeni.
 
Oamenii aceştia chiar au o problemă. În cazul lor, apar la nivel digestiv nişte stimuli inadecvaţi, care bombardează scoarţa cerebrală. Este exact ca atunci când am sta undeva şi ne-ar muşca ţânţarii. Vom putea sta liniştiţi, să citim o carte sau să povestim? Nu prea, pentru că va trebui să ne apărăm de insecte, vom deveni mai nervoşi. Încercăm să aflăm de ce apar aceste tulburări. Cu asta se ocupă neurogastroenterologia. 
 
STRESUL
 
S-a constatat că există anumite substanţe care pot să producă o creştere a sensibilităţii şi acestea sunt diverşi mediatori inflamatori. De asemenea, mare preţ se pune pe studiile privind stresul din antecedente. Rapoartele medicale din Europa de vest, SUA şi Australia arată că persoanele care au fost victimele unui abuz sexual sau ale unui abuz fizic în copilărie au de-a face cu simptome digestive fără cauză organică, cu o frecvenţă mult mai mare. Apoi, s-a demonstrat, prin tehnicile de imagistică cerebrală, că unele structuri din creier pot să fie subţiate după un stres intens şi că, dacă sunt administrate medicamente antidepresive, acestea au tendinţa să se refacă.
 
Psihoterapia ajută foarte mult. Sunt studii şi metaanalize care arată efectul pozitiv din acest punct de vedere al psihoterapiei cognitiv-comportamentale, al psihoterapiei de relaxare sau chiar al terapiei prin hipnoză. Şi asta pentru că informaţia circulă pe axa creier-intestin în ambele sensuri.
 
De exemplu, în caz de emoţii puternice, când se produce o descărcare de catecolamine (n.r. – un grup de hormoni de tipul adrenalinei, numiţi şi hormoni ai stresului), tubul digestiv reacţionează. Avem „fluturi în stomac“... Asta-i metafora. De fapt, se accelerează tranzitul. De aceea, unii au ghiorăituri, spasme în stomac sau se deranjează la burtă. Am văzut un orator care, înainte de a vorbi în public, trebuie să meargă la toaletă. La fel, un preot îmi povestea ce probleme are din această cauză înainte de a începe slujba, pentru că la biserică nu ai întotdeauna condiţiile cele mai bune în această privinţă.

Balonarea, semn de exces emoţional
 
Gazele în intestine se produc din cauza bacteriilor de acolo. Poate o să râdeţi, dar, în medie, în colonul nostru se produc 200 de litri de aer pe zi şi motivul pentru care noi nu plutim ca baloanele este că o bună parte din aer se elimină prin sânge. Numai 1%, adică 2-5 litri se elimină ca flatusuri. Numărul normal de vânturi este între şapte şi treizeci pe zi. Sigur, e şi în funcţie de dietă. După fasole, sunt mai multe. Poate însă să mai fie şi o tulburare de conversie, în care anxietatea, excesul emoţional sunt convertite în acest simptom fizic deranjant.
 
Studii asupra microbiomului intestinal, care cuprinde totalitatea germenilor care trăiesc în tubul nostru digestiv.
 
Noi ne naştem fără microbi în tubul digestiv. Acesta e colonizat imediat după aceea, în funcţie de ceea ce mâncăm. Astfel, s-a constatat că vegetarienii prezintă mai frecvent anumiţi microbi în scaun, cei care mănâncă mai multă carne au alţi microbi în scaun. Cert este că această floră bacteriană are un rol foarte important asupra sănătăţii noastre, în general. Şi cu cât este mai diversă, cu atât oamenii sunt mai sănătoşi. Sunt studii care demonstrează că prin modificarea florei intestinale cu ajutorul bacteriilor bune se pot obţine ameliorări ale stării afective.
 
A existat un studiu, realizat de cercetătorii de la Centrul de Medicină Integrală din Los Angeles, care a arătat că o îmbunătăţire a calităţii florei intestinale, prin introducerea în alimentaţie a iaurtului probiotic, poate influenţa regiuni din creier responsabile de starea emoţională şi sensibilitatea la durere. În cadrul studiului respectiv, la femeile care au consumat iaurt zilinic, timp de patru săptămâni, s-a constatat o îmbunătăţire a activităţii cerebrale concretizată într-o reactivitate mai redusă la stimuli emoţionali negativi.
 
RECLAME MARI, PERICOL MARE

Pentru că vorbim de sănătatea tractului digestiv, aş vrea să vă întreb de detoxifere. Se tot discută de importanţa eliminării toxinelor din colon, de exemplu. Atenţie! Sunt lucruri neverificate ştiinţific. Sunt atâtea moduri de a câştiga bani, încât trebuie să fim atenţi. Aş vrea ca oamenii să fie prudenţi. Cu cât văd preparate cu reclame mai mari şi mai multe, cu atât mai mult să se ferească de ele. Etica medicală nici nu permite să facem reclame excesive. Aş vrea să ştiu despre ce toxine vorbesc persoanele respective. Ce înseamnă detoxifiere? Nu sunt termeni medicali."

sursa text: astrocafe.ro 

foto: unsplash/ Annie Spratt 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru marți, 26 martie 2024. Ce nativi au parte de sprijin profesional?

26 Mar 2024 641

Horoscop pentru săptămâna 25 - 31 martie 2024. Șanse de a remodela personalitatea pentru una din zodii

25 Mar 2024 858

Horoscop pentru luni, 25 martie 2024. Pentru unii nativi este o zi importantă pentru relații sentimentale

25 Mar 2024 756

Horoscop pentru miercuri, 20 martie 2024. Sănătatea este vulnerabilă pentru una dintre zodii

20 Mar 2024 695

Horoscop pentru marți, 19 martie 2024. O zi minunată pentru a stabili călătorii profesionale pentru unii nativi

19 Mar 2024 603

Horoscop pentru duminică, 17 martie 2024. Unii nativi, provocați de prieteni la activități recreative în aer liber

17 Mar 2024 545

E timpul pentru un NOU ÎNCEPUT. Echinocțiul de Primăvară

16 Mar 2024 524

Horoscop pentru sâmbătă, 16 martie 2024. Ce zodie trebuie să fie atentă la alimentație și hidratare?

16 Mar 2024 889

Horoscop pentru joi, 14 martie 2024! Ziua este favorabilă dialogurilor pe teme spirituale pentru una dintre zodii

14 Mar 2024 635

Horoscop pentru miercuri, 13 martie 2024. Iubirea plutește în aer pentru unul dintre nativi

13 Mar 2024 698

Horoscop pentru săptămâna 11 - 17 martie 2024. Sănătatea este vulnerabilă pentru una dintre zodii

11 Mar 2024 736

Horoscop pentru luni, 11 martie 2024. Dorința de comunicare este mare pentru una dintre zodii

11 Mar 2024 585

Horoscop pentru duminică, 10 martie 2024. Odihna, compania celor dragi, prind bine pentru unii nativi

10 Mar 2024 614

Horoscop pentru vineri, 08 martie 2024. Se recomandă prudență si discernământ pentru unul dintre nativi

08 Mar 2024 628

Horoscop pentru joi, 07 martie 2024. Unul dintre nativi este animat de idealuri înalte

07 Mar 2024 706