Averile şi interesele angajaţilor AJOFM Constanţa Inspectorul superior Isabela Mihaela Burada, fără case şi alte bunuri (documente)

Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În mai multe ediţii, vom prezenta declaraţiile de avere şi de interese ale angajaţilor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Constanţa. Continuăm azi cu declaraţiile de avere şi de interese ale inspectorului superior Isabela Mihaela Burada.
 
Potrivit declaraţiei de avere completate în luna iunie 2015, Isabela Mihaela Burada deţine un automobil Ford, fabricat în anul 2002. De asemenea, din declaraţia de avere aflăm că Isabela Mihaela Burada nu are imobile, bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro, conturi sau depozite bancare, dar nici credite. Aceasta nu are nici credite, nici conturi bancare.
 
În anul fiscal 2014, Isabela Mihaela Burada a încasat 40.124 de lei de la AJOFM Constanţa. Potrivit declaraţiei de interese din 2015, Isabela Mihaela Burada nu deţine acţiuni la nicio societate comercială.
 
Şi în declaraţia de avere completată în luna iunie 2016 apare automobilul Ford, fabricat în anul 2002. În anul fiscal 2015, a câştigat 38,982 de lei de la AJOFM Constanţa.
 
Declaraţiile de avere şi de interese completate de Isabela Mihaela Burada pot fi consultate în secţiunea „Documente“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Carmen Răducu, director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

09 Feb 2023 4312

Averile angajaţilor AJOFM Constanţa. Consilierul superior Adelina Vlad nu deţine bunuri sau terenuri (documente)

01 Apr 2017 6527

Averile angajaților AJOFM Constanța Care sunt mențiunile inspectorului superior Georgeta Vâlsan (documente)

31 Mar 2017 6413

Averile angajaților AJOFM Constanța. Consilier superior cu două apartamente în Constanţa (documente)

31 Mar 2017 5357

Averile angajaţilor AJOFM Constanţa Inspectorul principal Elena Pană, cu un apartament şi un credit (documente)

31 Mar 2017 3296

Averile angajaților AJOFM Constanța. Nu deţine terenuri, însă are două autoturisme (documente)

29 Mar 2017 3032

Averile angajaților AJOFM Constanța Ce consilier superior deţine un Audi fabricat în 2000 (documente)

28 Mar 2017 2907

Averile angajaților AJOFM Constanța Ce consilier superior deţine două apartamente în Constanţa (documente)

25 Mar 2017 2764

Averile angajaţilor AJOFM Constanţa Inspectorul superior Emilia Stanciu, fără case şi alte bunuri (documente)

24 Mar 2017 2185

Averile angajaților AJOFM Constanța Inspectorul principal Simona Aura Stici, o locuință și un autoturism (documente)

21 Mar 2017 3097

Averile angajaţilor AJOFM Constanţa Referentul superior Nicolae Raftu are un singur imobil (documente)

21 Mar 2017 2735

Averile angajaților AJOFM Constanța Doar o maşină deţinută de un fost consilier superior (documente)

18 Mar 2017 3267

Averile angajaților AJOFM Constanța Consilierul superior Elena Potecașu, un teren și o locuință în declarațiile de avere (documente)

18 Mar 2017 2628

Averile angajaţilor AJOFM Constanţa Inspectorul superior Gabriela Pârvuleţ, fără imobile, dar cu un automobil (documente)

17 Mar 2017 2464

Averile angajaților AJOFM Constanța Inspectorul principal Camelia Paraschiv, două credite scadente în 2022 (document)

16 Mar 2017 2923