Avionul care decolase din Ungaria şi a survolat Serbia şi România a a aterizat în Bulgaria. A fost demarată o anchetă

Avioane. Foto: MapNUn avion de mici dimensiuni, care decolase din Ungaria şi a survolat Serbia şi România fără a avea aprobat un plan de zbor, a aterizat miercuri noaptea în Bulgaria.

Informația a fost confirmată de ,Ministerul Apărării bulgar, citat de novinite.com şi agenţia de presă Xinhua și Agerpres.ro

Potrivit surselor citate, avionul a intrat miercuri, în jurul orei locale 19:09 (16:09 GMT), în spaţiul aerian al Bulgariei.

În spaţiul aerian al Ungariei, avionul fusese escortat de avioane de vânătoare ungare, iar în România de avioane F-16 române şi americane de la baza aeriană Feteşti. Avioanele de vânătoare au efectuat misiunea de protecţie a spaţiului aerian şi au însoţit permanent avionul intrus, potrivit novinite.com.

La intrarea în spaţiul aerian al Bulgariei, în condiţii hidro-meteorologice complexe, forţele aeriene bulgare au fost alertate şi au lansat avioane de vânătoare.

''S-a stabilit că avionul a aterizat în ţara noastră şi, cu ajutorul Ministerului de Interne, zona aterizării a fost localizată. Cazul este investigat'', a adăugat Ministerul Apărării bulgar.

Sursa: Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Chestorul general de poliţie Bogdan Despescu, secretar de stat, şi șeful Poliţiei de Frontieră din România vin mâine la Mangalia!

16 Apr 2024 322

Incident aviatic pe Aeroportul Heatrow din Londra! Două avioane de pasageri, implicate

06 Apr 2024 830

O cursă TAROM Bruxelles - Otopeni a fost anulată din motive tehnice, joi seara. Printre pasageri, Mircea Geoană, Luminiţa Odobescu, europarlamentari

05 Apr 2024 394

Cumpărări directe Constanța Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu cumpără bilet de avion și transfer aeroport Viena-hotel de la Paris Rostar SRL (DOCUMENT)

30 Mar 2024 641

Prefectul județului Constanța, la comemorarea militarilor decedați în dublul accident aviatic - „A rămas multă durere în sufletele celor apropiați“

02 Mar 2024 622

LIVE VIDEO Militarii decedați în dublul accident aviatic din apropiere de Cogealac, comemorați la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Mar 2024 2022

„Ziua fatidică de 2 martie 2022 are încă ecouri în inima oricărui militar“ - Se împlinesc doi ani de la prăbușirea unui avion și a unui elicopter în județul Constanța

02 Mar 2024 936

Se împlinesc doi ani de la dublul accident aviatic din județul Constanța! Opt militari au murit (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Mar 2024 2003

Primăria Constanța a cumpărat bilete de avion de la agenția de turism administrată de colegul de partid al primarului Chițac (DOCUMENTE)

23 Feb 2024 3132

Un avion militar rusesc cu zeci de prizonieri ucraineni la bord s-a prăbuşit!

24 Jan 2024 900

17 fugari au fost aduși în țară în ultima săptămână! Lista condamnaților

20 Jan 2024 640

„O să vă omor pe toţi, o să vă distrug“ Premieră în justiția din România! Închisoare cu executare după un scandal monstru în avionul Copenhaga – Bucureşti Otopeni! (MOTIVARE)

14 Jan 2024 1013

Un celebru actor a murit împreună cu fiicele sale într-un accident de avion

06 Jan 2024 1608

SUA Un avion al Alaska Airlines a aterizat de urgenţă după ce un hublou s-a desprins în timpul zborului

06 Jan 2024 792

Scandal în avionul Copenhaga – Bucureşti Otopeni Închisoare cu executare pentru un bărbat care a provocat scandal la bordul unei aeronave

05 Jan 2024 791