Avocatul Poporului a sesizat CCR cu privire la legislația care reglementează starea de alertă


Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate referitoare la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare.
 
 Avocatul Poporului apreciază că delegarea unor atribuții de legiferare către autorități administrative, având ca finalitate restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale încalcă principiul separației puterilor, precum şi prevederile constituționale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării (art. 1 alin. (5), art. 53 și 61 alin. (1) din Constituția României.
 
 „În esență, Avocatul Poporului consideră că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu respectă principiul previzibilității legii prin definirea defectuoasă a „stării de alertă”, care, neavând consacrare constituțională, presupune o circumstanțiere detaliată, la nivel infraconstituțional, a cazurilor în care se poate declara. În realitate, legea prevede doar că se pot lua de către organe administrative orice măsuri, deci inclusiv de restrângere a exercițiului unor drepturi, deși art. 53 din Constituție prevede clar că acest lucru poate fi făcut numai prin lege”, transmite Avocatul Poporului.  
 
În lipsa prevederii unui termen pentru care se poate dispune starea de alertă, ba mai mult, reglementarea posibilității extinderii acestuia prin act administrativ, se ajunge în ipoteza în care restrângerea temporară a exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale capătă caracterul unei îngrădiri permanente aducând astfel atingere însuși dreptului, ceea ce este contrar art. 53 alin. (2) din Constituție.
 
Potrivit prevederilor constituționale, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Autoritățile administrației publice nu au o asemenea competenţă, misiunea lor fiind aceea de a asigura executarea legilor.    Întreaga motivație pe care se bazează opinia Avocatului Poporului se regăsește pe site-ul instituției, la secțiunea Contencios Constituțional - Excepții de neconstituționalitate - 2020, sau accesând link-ul: http://www.avp.ro/exceptii2020/exceptia8_2020.pdf

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport de activitate 2023 Care au fost cele mai grave situații în care Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Constanța s-a autosesizat?! Ce recomandări s-au formulat?

07 Mar 2024 625

Constănțeanul supărat De 7 ani se luptă pentru un loc de parcare pentru persoane cu handicap. Primarul Constanței, reclamat la Avocatul Poporului! (DOCUMENT)

26 Sep 2023 1185

Avocatul Poporului propune modificarea definiţiei accidentului de muncă

09 Mar 2023 1025

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării România este printre primele state din lume care reglementează diplomația și igiena cibernetică într-o lege

01 Mar 2023 980

Avocatul Poporului a solicitat MS corectarea lacunelor legislative privind accesul rudelor la documentele medicale ale pacienţilor

02 Feb 2023 984

Aniversare Instituția Avocatul Poporului din România aniversează 25 de ani de la înființare

05 Oct 2022 1188

Anunț de la CCR Măsura conducerii persoanei la sediul poliţiei nu poate depăşi durata maximă a reţinerii - 24 ore (motivare)

16 Jun 2022 1154

Dezbaterea publică s-a încheiat. De ce primarul Chitac nu vrea să pună pe ordinea de zi a Consiliul Local Municipal noul Regulament al zonei Peninsulare ? (DOCUMENTE)

03 Mar 2022 2622

Salariul minim brut pe ţară este insuficient pentru acoperirea nevoilor traiului unei familii. Concluziile Avocatului Poporului

26 Jan 2022 1359

Avocatul Poporului intervine în saga Regulamentului de acces în Zona Peninsulară. Cere Primăriei și CLM Constanța să organizeze o dezbatere publică! (DOCUMENT)

29 Dec 2021 2706

Renate Weber, avocatul poporului Peste 100 de mii de copii rămân acasă în urma plecării părinților în străinătate

10 Dec 2021 1388

Președintele AEC, Ariana Dudună, anunță înființarea Federației Elevilor din România

07 Aug 2021 3673

ZIUA-n amiaza mare. Ariana Dudună, AEC „Am depus deja la Avocatul Poporului o sesizare cu privire la neconstituționalitatea legii bugetului“

06 Aug 2021 2709

Klaus Iohannis, despre moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu și despre decizia revocării Avocatului Poporului (video)

29 Jun 2021 1864

CCR Revocarea lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului este neconstituțională

29 Jun 2021 1547