Bănci vandalizate sau instabile? Cine sunt agenţii economici care au livrat mobilier urban Primăriei Constanţa. Date din contractul atribuit (galerie foto + document)

Două băncuţe montate recent în parcul Tăbăcărie au fost distruse zilele trecute, de persoane necunoscute. În ambele cazuri s-au făcut plângeri către poliţie. De altfel, de la începutul anului şi până acum, zece bănci şi patru dispozitive pentru colectarea deşeurilor canine au fost vandalizate. Din imagini, însă, se pare că aceste bănci sunt nestabile din construcţie şi se pot înclina dacă o sarcină mai mare este aşezată pe ele.
 
Reamintim că Primăria Municipiului Constanţa a achiziţionat 3.000 de coşuri de gunoi, 200 de dispozitive pentru colectarea deşeurilor canine, care au început să fie montate din toamna anului trecut în toate parcurile, dar şi în zonele de promenadă. De asemenea, au fost cumpărate şi 1.000 de băncuţe, amplasate deja în oraş.
 
Autoritatea publică locală a atribuit, anul trecut, contractul „Achiziţia şi montarea mobilierului urban din municipiul Constanţa“. Potrivit anunţului de participare, achiziţia avea ca obiect echiparea spaţiilor urbane pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii cetăţenilor, dotând mai multe zone cu produse conform cerinţelor de calitate, sustenabilitate, estetică şi funcţionalitate. Totodată, se precizează că aspecte precum durabilitatea, minima întreţinere, rezistenţa ridicată, armonia estetică cu mediul înconjurător şi în special funcţionalitatea sunt criterii ce definesc îndeplinirea acestor obiective. Astfel că este necesară reabilitarea zonei centrale a municipiului Constanţa, a parcurilor, a străzilor pietonale, a zonelor de interes public, a fântânilor, a intersecţiilor, prin achiziţia de bănci de odihnă, coşuri de gunoi, cişmele stradale şi ansambluri de mese.
 
De asemenea, având în vedere verificările efectuate pe teren şi numărul mare de solicitări venite de la cetăţeni, precum şi rapoartele de eveniment primite din partea agenţilor de pază ce se află sub contract de prestări servicii cu Primăria Municipiului Constanţa, se impune luarea măsurilor urgente privind înlocuirea coşurilor de gunoi amplasate pe bulevarde şi străzi, în parcuri şi pieţe, alei de promenadă, zone de agrement, intersecţii, staţii RATC sau alte locuri publice, dotarea actuală fiind insuficientă pentru menţinerea în stare de igienă a spaţiilor publice. Astfel că, în unele zone, numărul de coşuri de gunoi fiind foarte mic în raport cu numărul de pietoni care le tranzitează, se impune suplimentarea acestora, astfel încât să se încadreze armonios în noile amenajări urbane.
 

Cine şi-a adjudecat loturile contractului

 
Potrivit licitatiapubica.ro, contractul nr. 124512 - Mobilier urban pentru zona centrală - a revenit societăţii Metalgan Company SRL, valoarea contractului atribuit fiind de 663.450 de lei. Contractul nr. 124503 - Mese ping-pong - a fost semnat cu Office Mex Concept SRL, valoarea contractului atribuit fiind de 29.500 de lei. De asemenea, Metalgan Company SRL şi-a adjudecat şi contractul nr. 124514 - Coşuri de gunoi -, în valoare de 1.289.500 de lei. Aceeaşi firmă a obţinut şi contractul nr. 124508 - Bănci de odihnă din metal pentru staţiile RATC -, în valoare de 100.000 de lei. Contractul nr. 124509 - Parcuri -, în valoare de 1.730.000 de lei, a revenit societăţii Office Mex Concept SRL.
 

Despre Metalgan Company SRL

 
Firma a fost înfiinţată în anul 2012, cu sediul social în satul Milcoveni, comuna Corbu, judeţul Olt. Capitalul social este de 4.000 de lei. Asociatul unic şi administratorul societăţii este Iulia-Delena Ganea. Obiectul de activitate al firmei este fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice.
 
În anul fiscal 2015, firma cu 7 salariaţi a raportat o cifră de afaceri de afaceri de 3.133.868 de lei şi un profit de 315.389 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, societatea cu 8 salariaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 2.973.787 de lei şi un profit de 386.519 lei. Situaţia financiară pe anul 2017 este următoarea: 9 salariaţi, cifră de afaceri de 3.455.480 de lei şi profit de 1.311.719 lei.
 

Despre Office Mex Concept SRL

 
Office Mex Concept SRL are sediul social în Bucureşti. Societatea a fost înregistrată în anul 2005 şi are ca principală activitate fabricarea de mobilă pentru birouri şi magazine. Asociaţi în firmă sunt Georgeta Scarlat şi Graţiela Florentina Manoliu. Administratorul societăţii este Graţiela Florentina Manoliu. În anul fiscal 2015, firma cu 22 de salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 3.222.184 de lei şi un profit de 678.861 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, societatea cu 19
salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 2.158.193 de lei şi un profit de 158.562 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 este următoarea: 21 de salariaţi, cifră de afaceri de 4.365.083 de lei şi un profit de 571.123 de lei.

 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de atribuire a licitaţiei privind achiziţia mobilierului urban.
 

Citeşte şi:
 
Cât costă investiţia pentru băncile, coşurile şi dispozitivele canine care se montează în municipiul Constanţa
 
Office Mex Concept şi Metalgan Company îşi împart contractele de milioane de lei pentru mobilierul urban din Constanţa

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ce fac părinții să fie siguri că micuții vor urma cursurile școlii mult-visate

10 Apr 2024 563

Investiție la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. Primăria cumpără bănci noi!

19 Mar 2024 636

Municipiul Constanța prin Primar, proces cu BRD pentru terenul de pe strada Arhiepiscopiei, din Zona Peninsulară

07 Jan 2024 3091

Sondaj de opinie! Constanța are bănci smart! – „Niște semafoare smart nu avem, dar bănci, da“

19 Nov 2023 1081

Stadiul lucrărilor de modernizare și reabilitare, în Constanța. Ce spune primăria

13 Nov 2023 885

Sondaj de opinie Considerați oportună montarea băncilor smart în municipiul Constanța?

12 Nov 2023 2952

Fotoreportaj Constanța Au apărut primele bănci smart pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Trocadero (FOTO)

10 Nov 2023 10551

Lecție despre bani și bănci pentru copiii de la centrele de plasament din Constanța (FOTO)

12 Oct 2023 763

Mod inedit de relaxare pe strada Ștefan cel Mare din Constanța! Cum sunt folosite băncile recent instalate

07 Oct 2023 2123

Condamnare definitivă pentru o fostă profesoară din Constanța, acuzată de purtare abuzivă

28 Sep 2023 1281

Mobiler urban nou în municipiul Constanța! Zeci de bănci, montate pe bulevardele Alexandru Lăpușneanu și Regina Elisabeta

12 Sep 2023 797

Dede Perodin, consilier local PSD Constanța. Avere și interese (DOCUMENTE)

03 Jul 2023 1735

Averea și interesele Roxanei Onea, șef serviciu la DGASPC Constanța (DOCUMENTE)

02 Mar 2023 2014

Au fost ridicate băncile de odihnă de pe Faleza Cazino din Constanța! Mobilierul urban, în curs de recondiționare (FOTO)

28 Feb 2023 2169

Sondaj de Opinie Unde veţi petrece vacanţa elevilor din luna februarie?

23 Jan 2023 1535