Banias, cel mai cheltuitor senator

banias.jpgPotrivit datelor înscrise pe portalul Senatului României, la secţiunea informaţii economice, în luna august, din cei patru senatori constănţeni cel mai mult a cheltuit democrat-liberalul Mircea Banias iar cel mai puţin social-democratul Alexandru Mazăre.

Chiar dacă sunt postate cu un decalaj de aproape trei luni, în urmă cu câteva zile pe site-ul Senatului s-au afişat sumele pe care senatorii le-au folosit în luna august a acestui an, lună considerată de vacanţă parlamentară. Chiar şi în aceste condiţii, senatorii au plătit în continuare chiriile în capitală, dar şi deplasările pe care le-au făcut în ţară. Cel mai mult din cei patru senatori de la malul mării a cheltuit în luna august 10.376,09 lei Mircea Banias, urmat de pesedistul Nicolae Moga cu 10.282,68 de lei, de liberalul Puiu Haşotti - 9.768,58 de lei iar cel mai puţin Alexandru Mazăre (PSD) 5.199 de lei. La capitolul cheltuieli pentru birourile parlamentare, Moga a folosit cel mai mult pentru moga-mobilul său - 9.063 de lei, fiind urmat de liberalul Haşotti cu 9.048,51 de lei, de Alexandru Mazăre cu 8.874 de lei şi de Mircea Banias cu 8.793 de lei. Haşotti a fost singurul care a cheltuit în august bani din bugetul statului pentru chirie sau utilităţile biroului său parlamentar.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul Retrocedărilor și retrocedările din zona (Anadalchioi) Brătianu Alin Horațiu Dima a dat în judecată Statul Român!

25 Apr 2024 200

Horoscop pentru joi, 25 aprilie 2024. Tendința zilei este de refugiu in problemele celorlalți pentru unii nativi

25 Apr 2024 500

Firme Constanța Decirom SA. Aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli, pe ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor

22 Apr 2024 345

Ședință CLM Constanța Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Termocentrale Constanţa SRL pe anul 2024, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

21 Apr 2024 407

Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024 pentru Spitalul Județean Constanța, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENT)

21 Apr 2024 355

Firme Constanța Acționarii Muntenia Estival 2002 SA, societate condusă de Angelo, fiul lui Cristi Borcea, se reunesc în AGOA. Pe ordinea de zi, și repartizarea profitului din 2023

20 Apr 2024 539

Horoscop pentru miercuri, 17 aprilie 2024. Apar cheltuieli de tot soiul pentru una dintre zodii

17 Apr 2024 656

Licitații directe CJC cumpără servicii de publicitate aferente unui proiect finanțat prin PNNR. Despre ce este vorba?

16 Apr 2024 513

Justiție Constanța Firma care administrează Cimitirul Municipal Constanța a câștigat în instanță procesul cu primăria!

16 Apr 2024 752

Firme Constanța Acționarii firmei Zodiac 2000 SA vor aproba bugetul de venituri şi cheltuieli pentru 2024. Alte puncte incluse pe ordinea de zi a adunării generale ordinare

15 Apr 2024 365

Horoscop pentru duminica, 14 aprilie 2024. Sunt zile bune pentru odihnă pentru una dintre zodii

14 Apr 2024 549

Horoscop pentru sâmbătă, 13 aprilie 2024. Foarte interesante sunt relatiile parteneriale pentru unii dintre nativii zodiacului

13 Apr 2024 687

Justiție Constanța Bel Damali SRL, obligată de instanță să-i achite primarului municipiului Constanţa peste 2.200 de lei

12 Apr 2024 493

Horoscop pentru vineri, 12 aprilie 2024. Sunt posibile cheltuieli neprevăzute pentru una dintre zodii

12 Apr 2024 655

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, achitat definitiv pentru ucidere din culpă

11 Apr 2024 767