Barjă încărcată cu păcură, reţinută în Portul Constanţa. Două dosare pe rolul Tribunalului Constanţa. Ce spune avocatul reclamantului (documente)

Barja DDS-I (IMO 711043), sub pavilion Cipru, a fost reţinută în Portul Constanţa. Proprietate a pârâtei Zollverein Shipping Limited, barja se află, în prezent, în dana 70.
 
Pe data de 9.01.2018, pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrat dosarul nr. 125/118/2018, Secţia a II-a Civilă, materia - drept maritim şi fluvial, obiectul - reţinere navă, stadiul procesual - fond. Corplink INC, cu sediul ales la avocat Virgil Niţă, este parte reclamantă, iar Zollverein Shipping Limited şi DDS Limited - pârâţi.
 
În şedinţa din data de 9.01.2018, magistraţii constănţeni au înaintat cererea reclamantului Corplink INC. „Admite cererea formulată de reclamanta Corplink INC în contradictoriu cu pârâţii Zollverein Shipping Limited şi DDS Limited. Dispune reţinerea, în Portul Constanţa, a barjei DDS-I (IMO 711043), sub pavilion Cipru, proprietate a pârâtei Zollverein Shipping Limited, aflată în prezent în dana 70 a Portului Constanţa, până la soluţionarea în fond a cauzei înregistrate pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 124/118/2018, având ca obiect instituirea sechestrului asigurător asupra aceleiaşi nave. Executorie“, se arată în soluţia judecătorilor Tribunalului Constanţa.
 
De asemenea, la aceeaşi dată, pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrat şi dosarul nr. 124/118/2018, Secţia a II-a Civilă, materia - drept maritim şi fluvial, obiectul - sechestru asigurător, stadiul procesual - fond. Corplink INC, cu sediul ales la avocatul Virgil Niţă, este parte reclamantă, iar Zollverein Shipping Limited şi DDS Limited sunt pârâţi. Deocamdată, în acest dosar nu a fost stabilită prima şedinţă a magistraţilor.
 
Contactat telefonic, avocatul Virgil Niţă a explicat, pentru ZIUA de Constanţa: „Clientul meu, Corplink INC, a executat lucrări de reparaţie a barjei. Este vorba desper p creanţă de 255.000 de dolari. Barja este încărcată cu păcură şi se îndrepta spre Serbia. Părţile sunt în negociere şi cred că vor ajunge la o înţelegere cât de curând“.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consiliul Local Constanța obligă Uniunea Pensionarilor să îi achite serviciile juridice dintr-un proces anterior (MINUTA)

25 Apr 2024 303

Tribunalul Constanța dispune intrarea în insolvență a LTA Mondial SRL, din Constanța! Decizia, contestată

25 Apr 2024 464

Amendă civilă aplicată de judecători Primarului Municipiului Constanța. Vergil Chițac câștigă definitiv procesul. Motivare

24 Apr 2024 708

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 833

Au început să dispară stâlpișorii din Peninsula Constanța! Procesul cu Poliția pe aviz, ajuns la Curtea de Apel (FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 787

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 697

One Star Security SRL, din Constanţa, a intrat în insolvență! (MINUTĂ)

22 Apr 2024 528

Averea și interesele Clavei Ivan, secretar general al Primăriei Ghindărești, din județul Constanța! (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 468

O firmă din Eforie Nord, la judecată cu Consiliul Local Mangalia! Dosarul se rejudecă la Tribunalul Constanța

21 Apr 2024 394

Detalii exclusive din dosar! Caz șocant în Constanța! Bărbat incendiat cu alcool medicinal – „Îmi pare extrem de rău pentru ceea ce s-a întâmplat“ (DOCUMENT)

21 Apr 2024 1017

Tribunalul Constanța a anulat autorizaţia de construire, emisă de Primăria Năvodari pentru societatea MCG Private Residence SRL

21 Apr 2024 4937

Tribunalul Constanța examinează o ordonanţă preşedinţială. Părți în dosar, ABADL și Răsărit de Soare SRL

21 Apr 2024 378

Mai mulți inși au ajuns după gratii, la Penitenciarul Poarta Albă. Pentru ce infracțiuni

20 Apr 2024 613

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 700

Consiliul Local Constanța, obligat de judecători să modifice o hotărâre de acum 30 de ani! (MINUTA)

19 Apr 2024 710