Bazele de date ale instituțiilor subordonate Ministerului Muncii vor fi interconectate

  • Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea unui sistem informatic integrat și a unei platforme de interoperabilitate și interconectare între minister și instituțiile din subordine
 
Ministerul Muncii va avea un sistem informatic integrat și o platformă de interoperabilitate și interconectare a bazelor de date între minister și instituțiile din subordine.
 
Ministerul Muncii şi Solidarității Sociale (MMSS), în parteneriat cu Agenția Națională pentru Plăți şi Inspecție Socială (ANPIS) și Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), va dezvolta un sistem informatic integrat, care va asigura managementul optim al tuturor informațiilor din domeniile de activitate specifice MMSS, în cadrul proiectului "HUB de Servicii MMSS - SII MMSS", cod SMIS 130963.
 
Aproximativ 100 de reprezentanți ai administrației publice centrale și locale din domeniul serviciilor sociale au participat marți, 24 mai 2022, la evenimentul de lansare a proiectului, în cadrul căruia au fost prezentate obiectivele, etapele și modul de implementare.
 
Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea unui sistem informatic integrat și a unei platforme de interoperabilitate și interconectare între minister și instituțiile din subordinea/sub autoritatea/în coordonarea sa și alte instituții la nivel central și local, în vederea optimizării fluxului de depunere a documentelor şi de soluţionare a solicitărilor venite din partea cetăţenilor și mediului de afaceri.
 
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
  1. Furnizarea de servicii electronice care să creeze: facilități de depunere on-line a cererilor de beneficii de asistență socială și servicii sociale, prin intermediul unui singur punct de contact cu cetățeanul – portalul MMSS, modulul e-Asistență Socială; posibilitatea de consultare on-line a dosarelor de către orice cetățean sau întreprindere; constituirea dosarelor electronice ale beneficiarilor de servicii sociale; optimizarea și modernizarea activității specialiștilor, prin implementarea unui modul de management de caz, inclusiv culegerea/introducerea de date prin terminale mobile, modul care va permite, totodată, consolidarea diverselor formulare electronice și crearea bazelor de date electronice interoperabile pentru diferitele tipuri de servicii.
  2. Crearea unui instrument informatic de verificări încrucișate, care să asigure mecanisme de prevenție, de semnalare automată a suspiciunii de fraudă, și care să furnizeze date corecte puse la dispoziția celor care gestionează fondurile publice destinate indemnizațiilor sociale, beneficiilor sociale, pensiilor, ajutorului de șomaj, prestării serviciilor sociale, acordării ajutoarelor etc., în domeniile de activitate specifice MMSS și, totodată, obținerea unor rapoarte optimizate pentru fundamentarea deciziilor și politicilor din domeniile muncă, familie și protecție socială, la nivel național.
  3. Asigurarea interoperabilității sistemelor informatice în plan intern (între departamentele MMSS și instituțiile aflate în subordinea/sub autoritatea/în coordonarea MMSS), național (între MMSS, instituțiile aflate în subordinea/sub autoritatea/în coordonarea MMSS și alte instituții centrale și locale) și european (cu sisteme omoloage de la nivel European, cu Registrele Europene), astfel încât să se asigure gestionarea unitară a informațiilor cu privire la beneficiarii de drepturi de securitate socială acordate acestora din fonduri publice.
Principalul rezultat al proiectului îl constituie implementarea sistemului informatic integrat, care va asigura managementul optim al tuturor informațiilor din domeniile de activitate ale MMSS, corelate cu evenimentele de viață specifice. În acest fel, interacțiunea cetățeanului cu ministerul, dar și cu instituțiile din subordinea/sub autoritatea/în coordonarea MMSS, se va putea desfășura în mediul on-line printr-un singur punct de contact – portalul MMSS.
 
Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 133.136.679,70 lei, din care 112.280.486,44 lei reprezintă valoarea cofinanțării UE.
 
Perioada de implementare a proiectului este 29.04.2021-28.12.2023.
 
Beneficiile implementării proiectului se vor regăsi în calitatea serviciilor electronice oferite cetăţenilor, dar şi la nivel guvernamental, instituţional şi de colaborare între instituţiile publice de la nivel central și local, implicate în procesul de interacţiune cu cetățenii și mediul de afaceri.

 
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Sondaj de opinie. 85% dintre respondenți nu sunt de acord cu creșterea vârstei de pensionare pentru femeile din România

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Muncii. Executivul a simplificat procedura de efectuare a stagiului pentru absolvenții de învățămțânt superior

21 Mar 2024 442

Astăzi este Ziua Națională a Meseriilor! Ce mesaj a transmis ministrul Muncii, Simona Bucura

11 Mar 2024 467

Vești bune de la Ministerul Muncii! Mai multe indemnizații, majorate de la 1 martie 2024

05 Mar 2024 2146

Protest la Aeroportul Mihail Kogălniceanu din județul Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Feb 2024 1404

Vești bune pentru românii cu venituri mici! A crescut numărul beneficiarilor de carduri sociale pentru alimente

22 Feb 2024 688

Salariații din asistență socială amenință cu protest la Ministerul Muncii

19 Feb 2024 614

Ministerul Muncii și Solidarității sociale acordă stimulente tinerilor care se angajează

16 Feb 2024 655

Ministrul Muncii „Continuăm dialogul cu partenerii sociali ca să creștem gradul de atractivitate al profesiei de dascăl”

07 Feb 2024 539

Guvern Reuniune de lucru pe teme din domeniul sănătății și asistenței sociale

23 Jan 2024 669

MMSS „Nimic nu s-a schimbat în impozitarea pensiilor contributive în 2024”

20 Jan 2024 535

Constanța, printre județele cu cele mai multe contracte de muncă noi, în 2023

18 Jan 2024 593

Guvern Discuții cu reprezentanții Sanitas privind revendicările din sistemul de sănătate

17 Jan 2024 697

Ministerul Muncii Alocațiile de stat pentru copii, majorate din luna ianuarie

08 Jan 2024 1221

Precizări importante ale Ministerului Muncii. Vizate, profesiile de astrolog și numerolog

08 Jan 2024 883

Știri Constanța azi Protest spontan la Casa de Pensii din municipiu (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Dec 2023 1324