Bicicletele, scoase de la „hibernare” În ce condiţii poate fi copilul de până la şapte ani transportat pe bicicletă de un adult

Vremea frumoasă aduce în trafic iubitorii mișcării pe două roți, care au început să își scoată bicicletele de la "hibernare". În acest context, Poliția Română recomandă bicicliștilor să se echipeze corespunzător și să respecte regulile de circulație.

Recomandări:
 
Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să ai vârsta minimă de 14 ani, să cunoşti regulile de circulaţie și să fii echipat corespunzător.

Când circuli PE bicicletă, nu traversa carosabilul pe trecerile pentru pietoni!

Bicicletele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie prevazute cu dispozitiv de frânare eficace, cu un sistem adecvat, funcțional, de direcție și cu sistem de avertizare sonoră.

De asemenea, bicicleta trebuie să fie echipată, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, în față, cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate, cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare.

Totodată, trebuie echipată cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roți, care, în mișcare, formează un cerc continuu.

Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, redu viteza, asigură-te temeinic şi acordă prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic.

Înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga, asigură-te temeinic – din faţă şi din spate – că nu se apropie niciun autovehicul.

La schimbarea direcţiei de mers, chiar daca ai prioritate de trecere, asigură-te că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia ta!


Este interzis să circuli cu bicicleta pe drumurile publice acoperite cu polei, gheață sau zăpadă.

Circulă cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasați în grup, numai în coloană, câte unul.

Nu circula cu bicicleta sub influența băuturilor alcoolice;

Poartă cască de protecţie. Îți poate salva viața.

Circulând cu bicicleta, nu te agăța de vehicule aflate în mers.

Copilul în vârstă de până la şapte ani poate fi transportat pe bicicletă de un adult, numai dacă vehiculul este prevăzut din construcție cu un suport special sau dacă are montat un dispozitiv omologat.


Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 533

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 868

IPJ Constanța Lecții de educație rutieră, susținută de polițiști elevilor din Mangalia

23 Apr 2024 305

Constanța Pista de biciclete de pe bulevardul Tomis a prins... culoare!

14 Apr 2024 635

Triatlon Constanța. Antoanela Manac, locul 4 în Chile, la 2024 Americas Cup „Am muncit, am suferit, dar am terminat cu zâmbetul pe buze!“ (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 726

Cumpărări directe Constanța 1Ngineering SRL va elabora proiectul tehnic pentru construirea unei piste de biciclete în comuna Limanu (DOCUMENTE)

04 Mar 2024 596

Stelian Ion(USR) „Riviera Tomis sau șoseaua de coastă, argument pentru construirea unor blocuri pe taluzul Constanței”!

24 Feb 2024 986

IPJ BuzăuTraversarea drumurilor publice pe trecerile pentru pietoni în timpul deplasarii, pe bicicleta, este interzisă!

09 Nov 2023 539

Bicicletă furată dintr-un bloc! Hoțul ar fi vândut-o unei alte persoane. Ce spune Poliția

26 Oct 2023 808

Știri Constanța Continuă asfaltarea pistelor de biciclete de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu (FOTO)

05 Oct 2023 930

IPJ Cluj Informare

11 Sep 2023 534

Tragedie în Galați. Un copil de 9 ani a murit după ce a căzut de pe bicicletă

11 Sep 2023 1060

IPJ ArgeșBicicletă sustrasă din afara țării recuperată de polițiștii argeșeni

25 Jul 2023 483

Tragedie în județul Neamț! Trei persoane au murit într-un cumplit accident! O motocicletă și o bicicletă, implicate (GALERIE FOTO)

23 Jul 2023 1228

Atenție șoferi! Sunt restricții de circulație în județul Constanța pentru desfășurarea unui eveniment sportiv

28 May 2023 1622