Bilanț la IPJ Tulcea. Anul trecut, caracterizat printr-o scădere a criminalității

  • Bilanțul activităților desfășurate la IPJ Tulcea în anul 2021
 
În anul 2021, activitatea poliţiştilor din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea a fost una complexă, desfăşurându-se o gamă extinsă de activităţi specifice, axate pe asigurarea unui serviciu poliţienesc, profesional şi de calitate.
 
Activitățile polițiștilor au fost concentrate pe creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, protejarea vieții, integrității corporale și a patrimoniului acestora.
 
Ținând cont de particularitățile anului 2021, an în care au fost continuate activitățile pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, poliţiştii din Tulcea s-au integrat acestui front comun de luptă și au participat constant, în paralel cu activitățile de menținere a climatului de ordine și siguranță publică, la toate acțiunile direcționate pentru diminuarea efectelor pandemiei.   
        
Astfel, priorităţile naţionale identificate au fost: prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului, prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, prevenirea violenţei în familie, iar prioritatea identificată la nivel local a fost creşterea gradului de siguranţă rutieră în judeţul Tulcea.
 
Polițiștii tulceni au organizat peste 1.000 de activităţi cu caracter preventiv cu diferite grupuri țintă, în cadrul cărora au fost distribuite materiale cu recomandări preventive şi au fost informaţi  aproximativ 12.500 de cetăţeni cu privire la măsurile minime de protecţie pe care le pot adopta.
 
Totodată, au fost desfăşurate activități specifice în cadrul a cinci campanii naționale de prevenire „#Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!”, cu scopul informării și conștientizării populației cu privire la riscurile determinate de nerespectarea unor reguli și norme de conduită în incinta stațiilor de căi ferate, triaje și zonele adiacente, „#Bright Sky”, destinată prevenirii violenței domestice, Campania națională de prevenire a agresiunilor sexuale asupra minorilor „Atingeri nedorite”, Campania națională de prevenire a disparițiilor de minori „Sărbătorile se petrec în familie. Tu știi unde se află copilul tău?”, Campania națională de prevenire a victimizării minorilor „Vacanța s-a terminat, sunteți pregătiți pentru un nou început?”.
 
În perioada supusă analizei, s-a intervenit la 7.680 de evenimente, dintre acestea 2.409 fiind înregistrate în mediul urban.
 
În ceea ce priveşte situaţia determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV2, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, poliţiştii au desfăşurat o gamă diversă de activităţi suplimentare.

 
Astfel, au fost organizate 5.965 de acțiuni punctuale, atât cu efective proprii, cât și în colaborare cu alte instituții, în vederea prevenirii răspândirii COVID-19 și a verificării modului de respectare a măsurilor impuse în perioada stării de alertă.
 

De asemenea, au fost efectuate zilnic controale pentru verificarea respectării restricţiilor de către persoanele carantinate sau izolate la domiciliu sau care au calitatea de suspect/sosit din zonă de risc epidemiologic.
 
 Au fost intensificate activitățile de patrulare cu efective mărite în zonele în care se pot produce aglomerări de persoane sau cu predispoziţie spre încălcarea restricţiilor instituite în perioada stării de alertă (piețe, parcuri, zone de agrement, precum şi în zona falezei Dunării şi a lăcașurilor de cult).
 
Totodată, pe aceeaşi linie, au fost continuate activitățile de verificare în mijloacele de transport în comun, localurile de alimentaţie publică, terase şi unităţi de cazare.
 
În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost legitimate 227.738 de persoane, fiind efectuate verificări 11.578 de societăţi comerciale, cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse prin legislaţia în vigoare, context în care s-au aplicat de către poliţişti 8.497 de sancţiuni contravenţionale pe această linie.
 
Deși în anul 2021 activitatea poliţiştilor din cadrul unităţii noastre a fost una complexă, desfăşurându-se concomitent o gamă extinsă de activităţi suplimentare atribuțiilor specifice, serviciul public a fost unul eficient, astfel că în județul Tulcea nu au fost înregistrate evenimente deosebite, de natură a afecta ordinea și siguranța publică.
 
 COMBATEREA CRIMINALITĂŢII – aspecte generale
 
Criminalitatea sesizată a scăzut simțitor, cu -4,79% față de anul precedent.
 
Infracţionalitatea judiciară sesizată se află, de asemenea, pe un trend descendent, cu -1,22% faţă de 2020.
 
Şi în acest caz, infracționalitatea judiciară înregistrează cea mai mică valoare în ultimii ani.
 
Din această categorie, infracţionalitatea sesizată contra patrimoniului a înregistrat scăderi semnificative (-3,55%), situaţia operativă din oraşe fiind descrisă prin trenduri descendente.
 
Criminalitatea stradală
 
Criminalitatea stradală este caracterizată, în general, de infracţiuni fără un pericol social deosebit, însă prin locul în care sunt săvârşite, creează o stare de disconfort şi nesiguranţă amplificată în rândul cetăţenilor.
 
În cursul anului 2021, la nivelul inspectoratului, au fost înregistrate 151 de infracțiuni stradale (149 în mediul urban și 2 în mediul rural),  cu  16 mai multe  față de aceiași perioadă a anului trecut.
 
Din totalul celor 151  infracțiuni stradale sesizate,
• 25 au fost descoperite în flagrant delict, (cu 7 mai mult față de anul 2020), dintre care 24 în urban și 1 în rural.
• 65 au fost săvârșite ziua (cu 17 mai puțin față de anul 2020, când s-au înregistrat 82) și
• 86 pe timpul nopții (+ 33 față de anul 2020 când s-au înregistrat 53)
 
Din punct de vedere al perioadei de timp de săvârșire, se constată o scădere a faptelor stradale săvârșite pe timpul zilei și o creștere al celor săvârșite noaptea.
 
Pe genuri de infracțiuni, se constată faptul că infracțiunile de tâlhărie înregistrează o constantă față de anul 2020, respectiv 6 fapte, în urban.
 
Dintre cele 6 infracțiuni de tâlharie înregistrate, 2 au fost constatate în flagrant delict, similar cu aceeași perioadă a anului trecut.
 
Infracțiunile de furt înregistrează un trend descendent, respectiv la 105 în anul 2021 (toate înregistrate în mediul urban), de la 125 în anul 2020 (123 în mediul urban și 2 în mediul rural), reprezentând un minus de 20 fapte față de anul anterior, dintre care 7  constatate în flagrant (- 6 față de anul 2020).
 
Toate cele 105 infracțiuni de furt stradale au fost săvârșite în mediul urban reprezentând o scădere în mediul urban cu - 18 fapte și o scădere în rural cu 2 fapte.
 
Din punct de vedere al categoriei infracțiunilor de furt săvârșite stradal, situația se prezintă astfel:
• infractițuni de furt din buzunare, poșete, genți scad cu 5 fapte  (11 în anul 2021, raportat la 16 in 2020), toate cele 11 înregistrate în mediul uraban dintre care 1 constatată în flagrant);
• infracțiuni de furt de auto se mențin constant (6/2021 și 6/2020);
• infracțiuni de furt din auto au scăzut cu 7  fapte (50 în 2021, toate urban,  față de 57 în 2020 toate urban);
• infracțiuni de furt de componente din exteriorul auto au scăzut cu 3 fapte  (15/2021 toate în urban  față de 18/2020 toate urban);
• infracțiuni de furt de plăcuțe de înmatriculare se mențin constant (3/2021 și 3/2020);
• infracțiunile de „alte infracțiuni de furt” au scăzut cu 5 fapte  (20/2021 toate în urban, față de 25/2020 toate urban) dintre care 3 constatate în flagrant;
• infracțiunile de tulburarea ordinii și linistii publice au crescut cu o faptă (4 în anul 2021, față de 3 în anul 2020), toate cele 4 fiind înregistrate în mediul urban,  dintre care 2 constatate în flagrant.
 
Criminalitatea gravă, comisă cu violenţă:
 
În anul 2021, în judeţul Tulcea nu s-au înregistrat evenimente cu impact asupra comunităţii de natură a tulbura ordinea şi liniştea publică în care să fie implicați membrii unor grupări infracţionale.
 
În ceea ce priveşte celelalte categorii de fapte comise cu violenţă, s-au înregistrat scăderi la majoritatea infracţiunilor (vătămări corporale, loviri sau alte violenţe), cu 12,5% mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
 
În ceea ce privește violența în familie, în anul 2021 au fost înregistrate 307 infracțiuni de violență intrafamilială, iar, în 127 de cazuri, au fost emise ordine de protecție provizorii.
 
Cele mai multe cazuri de violență domestică au fost înregistrate în mediul urban-200 de infracțiuni, restul de 107 fiind înregistrate în mediul rural.
 
În vederea reducerii numărului infracțiunilor de violență în familie, polițiștii au desfășurat campanii de informare a posibilelor victime, vizând în mod special persoanele vulnerabile
 
Regimul Armelor, Explozivilor şi Substanţelor Periculoase

 
În cursul anului 2021, polițiștii din Tulcea au derulat activităţi, atât în baza acţiunilor naţionale, cât şi a celor proprii, fiind constatate 53 de infracţiuni, din care 16 la regimul armelor și munițiilor, 8 la regimul materiilor explozive, 1 la trafic de substanțe toxice, 18 pentru nerespectarea normelor privind protecția fondului cinegetic, 3 pentru nerespectarea normelor privind Codul Vamal, 5 la regimul deșeurilor și 2 pentru nerespectarea legii privind protecția mediului.
 
În vederea respectării regimului armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, în anul 2021 au fost desfășurate activități în cadrul a 16 acțiuni declanșate la nivel național, totodată fiind organizate 63 de acțiuni proprii și efectuate 399 de controale directe, pe toate liniile de muncă.
 
De asemenea, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale în valoare de 14.500 de lei și au fost ridicate, în vederea confiscării, 101 arme de foc şi 2.616 cartuşe.



Sursa foto: tl.politiaromana.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 602

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 484

Încălcări grave ale legii în trafic, la Mircea Vodă, județul Constanța Motivele pentru care șoferului unei autoutilitare s-a ales cu dosar penal

24 Mar 2024 527

Știri Constanța Ce a descoperit Poliția pe strada Tudor Vladimirescu din Medgidia?

24 Mar 2024 640

Ce a descoperit poliția la oprirea a doi șoferi în județul Constanța?

22 Mar 2024 693

Zeci de persoane legitimate la Constanța Acțiune a Poliției pentru combaterea traficului de droguri (FOTO)

22 Mar 2024 528

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 524

Bucuria copiilor la Ziua Porților Deschise. Întâlnirea cu polițiștii din Tulcea (FOTO)

22 Mar 2024 403

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 395

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 505

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 662

Incident în trafic la Constanța! Ce a depistat Poliția în cazul unui șofer de 22 de ani

18 Mar 2024 510

Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor

17 Mar 2024 541

Polițiștii, prezenți la Liceul Teoretic „Decebal” din Constanța

16 Mar 2024 642

Știri Constanța Incidente în trafic la Eforie, Ovidiu și Murfatlar!

16 Mar 2024 750