Bilanțul final al punctelor de lucru operaționalizate pe litoral, în sezonul estival 2022 În ce stațiune au fost cele mai multe persoane asistate medical

Turiști pe plaja din Costinești, imagine cu rol ilustrativ Începând cu data de 30 iunie și până astăzi, 05 septembrie a.c., peste 250 de pompieri au fost la datorie, zilnic, în staţiunile de pe litoral, pentru ca cei care au ales să-și petreacă timpul liber pe litoral să aibă o vacanță fără evenimente care să le pună viața în pericol. Tehnica specifică de intervenție (ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate) au susținut misiunile orientate spre siguranța cetățenilor.

Astfel, în cele două luni de la operaționalizarea punctelor de prim ajutor ale pompierilor, 2.471 persoane aflate în dificultate au fost asistate medical (728 la corturile amplasate pe plajă, 1.740 de echipajele care au încadrat ambulanțele SMURD aflate în punctele de prim-ajutor și alte trei persoane de pompierii din punctele temporare de stingere).

Cele mai multe persoane asistate medical s-au adresat echipajelor din stațiunea Costinești – 474, dintre care 201 au fost transportate la spital, urmată de Eforie Nord – 452, dintre care 210 au fost transportate la spital, Vama Veche – 371, dintre care 172 transportate la spital, Saturn – 343, dintre care 224 transportate la spital, Mamaia – 321 , dintre care 217 transportate la spital, Năvodari - 292, dintre care 146 transportate la spital, Techirghiol – 189 persoane asistate medical, 100 dintre acestea fiind, ulterior, transportate la spital și Corbu – 27, dintre care 9 persoane au necesitat transportul la spital, iar Punctul Temporar de Stingere Crucea a acordat asistență medicală pentru două persoane.

Salvatorii care au  încadrat șenilatele existente pe litoral au desfășurat 86 misiuni destinate transportului persoanelor cu diferite afecțiuni medicale în punctele de prim ajutor de pe plaje sau la ambulanțe, în vederea preluării și transportării acestora către unitățile spitalicești.

De asemenea, în perioada de referință, colegii noștri au salvat din mediul acvatic 11 persoane; din păcate, 20 de persoane și-au pierdut viața.

Totodată, pompierii din cele 11 puncte temporare de stingere au acționat pentru lichidarea a 167 incendii.

Începând de astăzi, pe litoral, rămân operaționale, până la data de 31 octombrie, două puncte de salvare acvatică – Mangalia și Portul Tomis, precum și un punct temporar de stingere – la Ciocârlia.
 
 
Proiectul, lansat la inițiativa Departamentului pentru Situații de Urgență în anul 2016, urmăreşte îmbunătăţirea modului în care este acordată asistenţa medicală de urgenţă şi creşterea gradului de securitate a cetăţenilor, prin mobilizarea forţelor şi mijloacelor tehnice specifice intervenţiei în cazul producerii diverselor situaţii de urgenţă.

Pentru creșterea gradului de siguranță a  turiștilor care au ales să-și petreacă vacanța pe litoral, în zonele cu afluență mare de persoane din  județul Constanța, în data de 30 iunie a.c. au fost operaționalizate 25 puncte de lucru temporare, repartizate după cum urmează:

-11 puncte de stingere a incendiilor, în localitățile Urluia/Adamclisi, Crucea, Băneasa, Valea Dacilor, Ovidiu, Valu lui Traian, Stațiunea Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costinești, Vama Veche; acestea sunt încadrate fiecare cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă;


-8 puncte de prim ajutor, în localitățile Corbu, Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Saturn-Venus și Vama Veche; acestea sunt dotate cu corturi, ambulanțe și șenilate;

-6 puncte de salvare acvatică, în Portul Turistic Tomis, Lacul Siutghiol (Ovidiu și Baza UMC), Portul Belona (Eforie Nord), Lacul Techirghiol și Portul turistic Mangalia; acestea sunt încadrate fiecare cu o ambarcațiune.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Ce avere are Roxana Nadolu, secretarul general al comunei Costinești. Soțul său e funcționar public la Primăria Mangalia (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 545

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier în intersecția de la Costinești! Trafic îngreunat în zonă (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2198

Achiziții Constanța Primăria Costinești, contract cu o firmă din Schitu pentru amenajarea de borduri și pavele

08 Apr 2024 352

Licitații Constanța Primăria Costinești se digitalizează cu bani din PNRR. Sistemul informatic integrat, furnizat de Integrisoft Solutions SRL (DOCUMENT)

04 Apr 2024 660

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. Speranța Castelu, victorie cu 13-0

03 Apr 2024 1814

Afaceri Constanța Primăria Costinești vrea să cumpere mobilier pentru Școala Gimnazială Mihai Eminescu (DOCUMENT)

01 Apr 2024 525

Primăria comunei Costinești, județul Constanța dotează cu mobilier și materiale didactice Școala Gimnazială „Mihai Eminescu“ (DOCUMENT)

29 Mar 2024 566

Cumpărări directe Constanța Eiluminat Electrical Solutions SRL, din București, contract cu Primăria Costinești pentru iluminat stradal cu telecomandă și jocuri de lumini (DOCUMENT)

24 Mar 2024 459

Licitații publice Cât vrea să plătească primăria Costinești pentru extinderea sistemului de supraveghere video?

14 Mar 2024 1404

Afaceri Constanța Firme noi în Costinești! Iată cine și-a deschis afaceri

13 Mar 2024 1315

Amânare în procesul dintre prefectul județului Constanța și primarul comunei Costinești. Dosarul, pe rolul Tribunalului Constanța

13 Mar 2024 463

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele

11 Mar 2024 1530

Licitații Constanța Primăria Comunei Costinești cumpără echipamente și resurse tehnologice digitale pentru unitățile de învățământ (DOCUMENT)

07 Mar 2024 612

Misiunea de cercetare a Forțelor Navale Române în raionul maritim Costinești – Tuzla - 23 August - Mangalia s-a încheiat

07 Mar 2024 674

Reacția MApN după depistarea minei de la Costinești, județul Constanța

07 Mar 2024 596