Bisericile vor putea cere bani de la stat pentru instalarea de panouri solare

Alături de persoanele fizice, și unitățile de cult vor putea cere bani în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice, ce pot fi folosiți pentru instalarea de sisteme fotovoltaice destinate generării de energie electrică din surse total ecologice. Schimbarea apare în noul ghid de finanțare a programului Casa Verde Fotovoltaice, publicat recent în Monitorul Oficial.

Noul ghid de finanţare a programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, potrivit denumirii oficiale, e conținut de Ordinul Ministerului Mediului nr. 1.063/2023, oficializat la finele săptămânii

Potrivit noului ghid, beneficiari pot fi, alături de persoanele fizice, și unitățile de cult (în cazul Bisericii Ortodoxe Române, unitatea de cult este parohia). Practic, definiția beneficiarului se modifică și devine: "solicitantul persoană fizică care a fost aprobat de AFM (Administrația Fondului pentru Mediu - n. red.) sau solicitantul unitate de cult care a încheiat contract de finanțare".

Solicitantul unitate de cult se va putea înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni (condiție valabilă și în cazul persoanelor fizice), pentru un singur imobil.

Va putea beneficia de finanțare, potrivit noului ghid, orice unitate de cult ce îndeplinește cumulativ următoarele condiţii:
  1. nu are obligaţii restante la bugetul de stat și bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare;
  2. se obligă să permită accesul persoanelor autorizate în vederea colectării datelor înregistrate de sistemul de panouri fotovoltaice şi verificării sistemului de panouri fotovoltaice finanţat.
  3. se obligă să respecte legislaţia în domeniu privind livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.
Pe de altă parte, condițiile pentru persoanele fizice rămân, în mare, cam aceleași. Mai precis, o persoană fizică trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
  1. este persoană fizică cu domiciliul în România;
  2. nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare;
  3. domiciliază la adresa unde se va implementa proiectul;
  4. este proprietar al imobilului-construcţie pe care se amplasează sistemul de panouri fotovoltaice, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deserveşte construcţia se amplasează pe teren, este proprietar/ deţine un drept de folosinţă şi asupra imobilului-teren, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; nu este eligibil solicitantul al cărui drept de proprietate asupra imobilului construcţie şi/ sau teren este înscris provizoriu în cartea funciară;
  5. imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entităţi care desfăşoară activităţi economice, cu excepţia cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară; de asemenea, destinația construcției, așa cum reiese din extrasul de carte funciară, este exclusiv pentru locuință sau anexe care o deservesc;
  6. se obligă să permită accesul persoanelor autorizate în vederea colectării datelor înregistrate de sistemul de panouri fotovoltaice şi verificării sistemului de panouri fotovoltaice finanţat;
  7. nu este eligibil, dar fără a se limita la acest exemplu, imobilul cu proprietăţi comune şi proprietăţi individuale, sub formă de bloc/ condominiu, cu mai mult de două apartamente;

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Când și unde va avea loc înmormântarea directorului general administrativ al Universității Maritimă Constanța

01 Oct 2023 667

16 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Mesajul transmis de Nicolae Ciucă

30 Sep 2023 472

Ce sărbătoare este pe 30 septembrie 2023 în Calendarul Ortodox?

30 Sep 2023 686

Calendar-Ortodox 29 septembrie 2023. Ce sărbătoare este vineri?

29 Sep 2023 713

#DobrogeaDigitală Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena“ din Cernavodă - „Temelia i s-a pus în anul 1882“

28 Sep 2023 1927

Se împlinesc 16 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

27 Sep 2023 674

#DobrogeaDigitală Despre Cernavodă - „Această biserică, o casă simplă de rugăciuni, construită din nuele de pământ”

26 Sep 2023 1712

Calendar ortodox 26 septembrie 2023. Sfinții zilei

26 Sep 2023 521

#DobrogeaDigitală Despre Cernavodă - „Biserica“

23 Sep 2023 2158

Calendar ortodox 23 septembrie 2023. Ce sărbătoare este sâmbătă?

23 Sep 2023 852

Calendar-Ortodox 20 septembrie 2023. Ce sărbătoare este miercuri?

20 Sep 2023 734

Parohie din Constanța, la judecată pentru terenul preluat abuziv de comuniști. Obiecțiuni la expertiză

17 Sep 2023 721

Calendar ortodox 17 septembrie 2023. Ce sărbătoare este duminică?

17 Sep 2023 691

Imobiliare Constanța Se modifică proiectul Bisericii Sfântul Ștefan din Parcul de la Gară (GALERIE FOTO)

16 Sep 2023 910

Știri Constanța Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de praznicul Înălțării Sfintei Cruci

12 Sep 2023 591