Black Sea Oil & Gas solicită acord de mediu pentru organizarea de şantier în comuna Corbu. Va înfiinţa o staţie de tratare a gazelor

Black Sea Oil & Gas SRL a prezentat la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul privind organizarea şantierului necesar execuţiei lucrărilor de construcţii aferente proiectului de dezvoltare gaze naturale Midia - staţie de tratare a gazelor, comuna Corbu, judeţul Constanţa.
 
Documentaţia depusă are drept scop obţinerea acordului de mediu pentru organizarea de şantier necesar execuţiei lucrărilor de construcţii aferente „Proiectului de dezvoltare gaze naturale Midia - staţie de tratare a gazelor”, comuna Corbu. Lucrarea este realizată de Auditeco GES SRL, companie de consultanţă în domeniul protecţiei mediului, înregistrată în Registrul Naţional al elaboratorilor de studii pentru protecţia mediului. Memoriul de prezentare a fost realizat cu respectarea în totalitate a cerinţelor de conţinut precizate în legislaţia în vigoare la data realizării acestuia, respectiv a Ordinului de Ministru nr. 135/2010 privind aprobarea metodologiei de aplicare a evaluării impactului asupra mediului pentru proiecte publice şi private şi a Ordinului de Ministru nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar.

Operator al Perimetrului XV Midia

Black Sea Oil & Gas SRL este titular şi operator al Perimetrului XV Midia, suprafaţa contractuală B (Perimetrul XV Midia) situată în platoul continental al Mării Negre aparţinând României, în baza acordului de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrele XIII Pelican şi XV Midia, încheiat cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 43 din 22.01.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 28.01.2014.
 
Descoperirile de gaze naturale “Ana” şi “Doina” se află în Perimetrul XV Midia, localizat în partea de Vest a Mării Negre, la cca 110 km către est de Constanţa. În scopul exploatării acestor descoperiri de gaze naturale, BSOG intenţionează să demareze Proiectul de dezvoltare gaze naturale Midia (Proiectul MGD), ce va asigura producţia gazelor naturale, transportul acestora la ţărm şi tratarea lor în scopul atingerii parametrilor necesari injectării acestora în Sistemul Naţional de Transport (SNT) operat de SNTGN Transgaz SA şi predării acestor gaze naturale în SNT.
 
Producţia de gaze naturale din descoperirile „Ana" şi „Doina" este planificată sa înceapă în trimestrul I din anul 2020. Obiectul prezentei documentaţii îl constituie organizarea execuţiei lucrărilor de construcţie aferente „Proiectului de dezvoltare gaze naturale Midia – staţie de tratare a gazelor”, comuna Corbu. Pentru acest proiect, titularul a obţinut Autorizaţia de Construire nr. 37/05.07.2018 pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (DTAC), respectiv Acordul de Mediu nr. 2/05.03.2018. În cadrul procedurii de reglementare din punctul de vedere al protecţiei mediului derulate de Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa pentru „Proiectul de dezvoltare gaze naturale Midia - Staţie de Tratare a Gazelor“, s-au avut în vedere şi au fost evaluate, atât în studiul de evaluare adecvată, cât şi în Raportul la Studiul de evaluare a impactului asupra mediului, toate activităţile proiectului, inclusiv „Organizarea execuţiei lucrărilor de construcţii aferente Proiectul MGD - Staţie de Tratare a Gazelor” care fac obiectul prezentei documentaţii.
 
Menţionăm că amplasamentul propus pentru acest proiect este diferit de amplasamentul proiectului de dezvoltare gaze naturale Midia - Staţie de Tratare a Gazelor pentru care a fost obţinut acordul de mediu sus menţionat. Suprafaţa aferentă organizării de şantier este de 33.837 mp şi este împărţită după cum urmează: 5.253 mp reprezintă sediul organizării de şantier; 548 mp reprezintă drumul temporar de acces la organizarea de şantier;  28.036 mp reprezintă zona pentru amplasarea temporară a stratului vegetal rezultat în timpul activităţii de construire.

Date din proiect

Sediul organizării de şantier se va realiza din containere standardizate modulare, iar întreaga suprafaţă aferentă organizării de şantier va fi împrejmuită şi marcată corespunzător. În zona sediului organizării de şantier se vor asigura sediul social (birourile), spaţiile pentru muncitori, magazii şi zone pentru diverse instrumente şi echipamente. În acest scop se vor utiliza containere modulate tipizate specifice organizării de şantier. Pentru sediul administrativ - zona de birouri, a fost prevăzut un număr de 11 containere cu mai multe funcţiuni: containere destinate spaţiilor de birouri; containere destinate sălilor şedinţa şi grupul social care va cuprinde 3 containere aferente sălii de mese, două grupuri sanitare şi doua spălătoare comune, precum şi punctul de prim ajutor.
 
Pentru zona de cazare muncitori a fost prevăzut un număr de 11 containere cu următoarele funcţiuni: containere cazare muncitori - 10 bucăţi; grupul social care va cuprinde un container cu două grupuri sanitare şi două spălătoare comune. De asemenea, au mai fost prevăzute platforme realizate din prefabricate din beton aşezate pe un strat de nisip cilindrat pentru: stocarea materialelor (conducte, cabluri etc.), precum şi a utilajelor de mică mecanizare (cilindri compactori, compactoare pneumatice de mână, excavatoare de mici dimensiuni); generator electric mobil cu rezervor de combustibil inclus pentru o funcţionare continuă de 48 h echipate cu tablou de alimentare consumatori electrici; rezervorul de apă menajeră de 15 m3, care va alimenta grupurile sanitare şi rezervorul de apă PSI de 110 m3; cca 15 locuri de parcare pentru autovehiculele personalului administrativ în faţa zonei de birouri.
 
Drumul de acces la organizarea de şantier va fi racordat la drumul de acces din macadam al Staţiei de tratare gaze (GTP) racordat la DC83 (fost DC 269) - şi va avea o lăţime de 6 m, realizat din macadam cu stratul de uzura din piatră spartă. Sediul organizării de şantier va fi împrejmuit cu un gard de siguranţă înalt de 2.40 m din plasă de sârmă cu ochiuri hexagonale prinsă pe stâlpi metalici.
 
Black Sea Oil & Gas SRL, în datele Registrului Comerţului
 

Înfiinţată în anul 2007, compania are sediul social în Bucureşti. Capital social subscris, de 120.000 de lei, integral vărsat, este compus din 12.000 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Black Sea Oil & Gas SRL este controlată de Banca Europeana Pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, cu sediul în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, cu 10% din capitalul social, Bsog Holding Activity SRL, cu sediul în Bucureşti, cu 89,9917% din capitalul social, CIEP Romania SCA, cu sediul în Luxemburg, cu 0,0083% din capitalul social. Persoane împuternicite ale firmei, care se ocupă de extracţia gazelor naturale, sunt: Serge Guibert, Mark Douglas Beacom.
 
În anul fiscal 2015, firma cu 10 salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 1.292.003 lei şi un profit de 15.926.590 de lei. De asemenea, în anul 2016, compania a avut 17 salariaţi, cifră de afaceri de 210.954 de lei şi o pierdere de 22.696.670 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 21 de salariaţi, cifră de afaceri de 228.580 de lei şi un profit de 4.914.282 de lei. Black Sea Oil & Gas SRL are următoarele puncte de lucru: municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia, nr. 152; comuna Agigea, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime, camerele 132, 133 Clădirea Administrativă Rădăcina Mol 1 Sud, corp C.

 
Citeşte şi:
 
Black Sea Oil & Gas SRL a solicitat aviz pentru o conductă de alimentaţie din amonte în comuna Corbu
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

APM Constanța Undă verde de la Mediu pentru extinderea zonei de exploatare de către Celco SA

18 Apr 2024 238

Imobiliare Constanța Când are loc dezbaterea publică pentru construirea unui imobil de 11 etaje la Neptun?

18 Apr 2024 276

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 306

Decizia APM Constanța Hotel de trei etaje, construit de Talpac SRL în Eforie Nord

18 Apr 2024 370

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 420

Investiție realizată de Polaris M Holding la Constanța!

15 Apr 2024 354

Tomis Marina Management a câștigat procesul pentru Portul Tomis Constanța! Judecătorii explică victoria (MOTIVARE+DOCUMENT)

14 Apr 2024 2228

O firmă controlată de doi oameni de afaceri turci va ridica un imobil de patru etaje în municipiul Constanța

13 Apr 2024 723

Cumpărări directe Constanța CN APM SA. Lucrări de ignifugare a podului clădirii Gării Maritime (DOCUMENT)

13 Apr 2024 460

CNAPM SA Constanța anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către APM, Incinta Port, Danele 64-65-66, Parcelele 64-65-66, Parcelele 256 și 257

12 Apr 2024 321

APM Constanța Undă verde pentru edificarea unui bar în Vama Veche

11 Apr 2024 496

Gheorghița Pufleanu vrea să ridice un bloc de 8 etaje în municipiul Constanța

11 Apr 2024 656

Undă verde de la APM Constanța pentru reabilitarea, consolidarea, modernizarea și extinderea Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia

11 Apr 2024 370

Tribunalul Constanța îl reabilitează pe Senol Zevri, fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa! (MINUTĂ)

11 Apr 2024 611

Un imobil din stațiunea Venus crește pe verticală. Firma Club Razelm SRL a solicitat acord de mediu de la APM Constanța

11 Apr 2024 426