Botez în Şantierul Naval Constanţa Un nou proiect de tancuri petroliere, în lucru. Când vor începe lucrările pentru corvetele militare (galerie foto)

În data de 11 aprilie 2019, în Şantierul Naval Constanţa a fost botezată prima navă din noua serie de tancuri petroliere şi chimice pe care şantierul o va realiza. Este vorba de „Histria Atlas“, botezată de naşa Gabriela Salerno, în prezenţa mai multor invitaţi, atât din municipiul Constanţa, cât şi din străinătate.
 
De remarcat prezenţa conducerii şantierului, prin directorul general al Şantierului Naval Constanţa, Radu Rusen, Gheorghe Bosînceanu, care deţine şantierul, dar şi a altor membri din conducere. De asemenea, la eveniment au participat Adrian Mihălcioiu, preşedintele Sindicatului Liber al Navigatorilor din România, Costin Răsăuţeanu, viceprimarul municipiului Constanţa, Ionuţ Done, subprefectul judeţului, dar şi mulţi alţii.
 
Botezul este unul dintre cele mai importante momente, care marchează finalizarea proiectului de construcţie a navei, fiind gata de navigare. „Histria Atlas“ a fost lovită în plin de sticla de şampanie lansată de naşă, urmând o ploaie de aplauze în cinstea ei, pentru a naviga în siguranţă. A urmat un tur al navei, atât pentru reprezentanţii presei, cât şi pentru invitaţi. Nava este dotată cu echipament de ultimă generaţie, are o tehnologie avansată.
 

Câte nave sunt în plan să se construiască în şantier

 
Radu Rusen, directorul SNC, a prezentat şi viitoarele proiecte pe care le va avea şantierul după acest moment de botez al navei. „Astăzi lansăm prima navă dintr-o nouă generaţie de tancuri petroliere şi produse chimice, o navă foarte modernă, actualizată la noile cerinţe privind protecţia mediului şi consumul redus de energie. Este o navă care este integral dezvoltată de Şantierul Naval Constanţa, care s-a ocupat de la faza de concept până la faza de realizare a navei, împreună cu alţi colaboratori.
 
Faţă de alte ramuri industriale, construcţia de nave în România s-a menţinut la capacităţile normale şi au livrat de-a lungul anilor nave de bună calitate, atât SNC, cât şi alte şantiere din ţară.
 
Nava va rămâne în managementul companiei Histria şi va fi operată de către navigatori români. Corpul navei a fost dezvoltat atât pe calculator, cât şi teste de bazin multiple, care a dus la reducerea consumului cu 20%, ceea ce înseamnă o realizare importantă. Este un proiect dezvoltat de noi şi apoi dezvoltat cu alţi parteneri, atât cu firme din Germania, cât şi cu italieni pe parte de navigaţie. Avem, după cum vedeţi, o a doua navă, care este în 50% stadiu de realizare, urmează să fie livrată cam în mai puţin de un an de zile. Nava depăşeşte 30 de milioane de dolari. În total, sunt 6 nave, din care 3 sunt în fabricaţie, iar alte trei urmează. Sunt nave soră. Ne-am încadrat într-o nişă pe construcţia de tancuri petroliere şi produse chimice. În dăţile anterioare, am reuşit să livrăm 21 de nave de acelaşi tip, ceea ce a fost o performanţă, iar acum sperăm că cu această serie să ne apropiem de cifra aceasta”, a precizat directorul şantierului, Radu Rusen.
 

Mihălcioiu, critic la adresa autorităţilor române
 

Prezent la eveniment, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor din România, Adrian Mihălcioiu, a declarat că este fericit că şantierul din Constanţa a pornit un nou proiect şi că îl duce la bun sfârşit, dar critică autorităţile române că nu încurajează mai mult industria marină.
 
„E un succes al industriei româneşti că Şantierul Naval produce nave şi proiecte internaţionale. Navele, în acest context, ale companiei Histria folosesc numai marinari români, echipaj românesc, instruiesc cadeţi. Avem, dacă vreţi, un triplu beneficiu al acestei noi lansări de nave, un nou proiect care se derulează în Constanţa. Toate navele Histria sunt sub contract ITF cu comisii de muncă, de viaţă la standarde internaţionale. Compania este una veche, cu nave tinere, media de vârstă este foarte mică. Ceea ce înseamnă că sunt condiţii de muncă excelente şi toată tehnica de care poate dispune o navă la ora aceasta o să o întâlnim pe această navă.
 

Navele nu sunt sub pavilion românesc pentru că România nu favorizează această industrie a shippingului, pentru că România nu a luat nicio măsură, niciodată, pentru a acorda facilităţi investitorilor în domeniul maritim şi cred că România este printre singurele ţări europene cu deschidere la mare care nu are un registru românesc care să dea facilităţi întreprinderilor din shipping”, a declarat Adrian Mihălcioiu, preşedintele Sindicatului Liber al Navigatorilor din România.
 

Peste 400 de nave construite în SNC

 
Gheorghe Bosînceanu, afaceristul care deţine şantierul constănţean, a prezentat în startul discursului un mic raport al activităţii de la înfiinţare, cu cele peste 400 de nave construite în şantier.

 
„Aniversăm în acest an 127 de ani de activitate de la actul de înfiinţare semnat în 24 octombrie 1892, de către directorul Direcţiei Serviciilor Hidraulice din Ministerul Lucrărilor Publice. De-a lungul celor 5 generaţii, navaliştii SLN au andocat pentru lucrări specifice şi modernizări peste 6.000 de nave, au construit şi livrat 461 de nave maritime dintre care ultimele 21 au fost tancuri petroliere şi chimice de 40.000 de tone, construite în baza unui proiect de succes integral românesc.
 
Beneficiind de această experienţă, suntem mândri să propunem astăzi un nou şi inovator proiect de tanc de 40.000 de tone, fără rival în clasa de tancuri petroliere şi chimice din care face parte. Prima navă este astăzi în faţa dumneavoastră aşteptând să îşi primească certificatul de botez. Interesul de care se bucură acest nou proiect este demonstrat de prezenţa la eveniment a peste 70 de invitaţi din străinătate, reprezentând bănci internaţionale de prestigiu, tancuri petroliere majore şi traderi internaţionali de ţiţei şi produse petroliere şi chimice, armatori care au în proprietate tancuri petroliere şi sunt interesaţi de proiectul nostru, case de avocaţi, brokeraj şi asigurători specializaţi” a spus Gheorghe Bosînceanu.
 

Corvetele militare vor fi construite în Şantierul Naval Constanţa

 
Nu a lipsit nici discuţia despre stadiul licitaţiei pentru corvetele militare, licitaţie lansată de Ministerul Apărării. Atât Bosînceanu, cât şi Rusen au anunţat cu mândrie că SNC se va ocupa de livrarea acestora şi că aşteaptă să fie chemaţi la minister pentru ultimele detalii.
 
„Şantierul Naval Constanţa în asociere cu Naval Group Franţa participă împreună la dialogul competitiv organizat de Ministerul Apărării pentru modernizarea flotei militare, competiţie cu alte două grupuri navale. Aşa cum reiese din informaţiile din presă, avem cea mai bună ofertă financiară. Deci, am câştigat licitaţia. Aşteptăm ca în următoarele săptămâni să fim invitaţi la stabilirea termenilor de realizare a programului de modernizare a flotei militare. Realizarea acestui program în SNC este o soluţie naturală, având în vedere vecinătatea cu Baza Logistică Navală şi Comandamentul Marinei”, a declarat Gheorghe Bosînceanu.
 
„Am prezentat ofertele cu specificaţiile tehnice, şi din fericire ne-am clasat pe primul loc. Prima corvetă trebuie realizată în trei ani de la semnarea contractelor, iar toate cele patru în 7 ani”, a spus Radu Rusen.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 349

Firme Constanța Șantierul Naval 2 Mai SA Mangalia – Luminița Vlădescu, Gabriela Cătălina Danciu și Emilia Mirela David, votate în continuare administratori provizorii

05 Apr 2024 565

Firme Constanța Acționarii societății Șantierul Naval Constanța SA, convocați în AGOA!

03 Apr 2024 581

Primăria Constanța va concesiona Șantierului Naval Constanța SA un imobil situat pe bulevardul Tomis (DOCUMENT)

26 Mar 2024 700

Firme Constanța Șantierul Naval 2 Mai SA Mangalia. Se stabilește indemnizaţia brută fixă lunară a administratorilor provizorii

23 Mar 2024 670

Problemele șantierului naval Damen Shipyards Mangalia, discutate la sediul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT)

20 Mar 2024 691

Achiziții Constanța Șantierul Naval Mangalia SA achiziționează automacara 50 tf pe pneuri cu acționare hidraulică a contragreutății (DOCUMENT)

20 Mar 2024 707

Firme Constanța SNC Ship Design SRL, administrată încă patru ani de Radu Cătălin Rusen

18 Mar 2024 563

Cererea formulată de CN APM Constanța, respinsă Decizia magistraților în procesul dintre Șantierul Naval Constanța SA, CN APM Constanța și Socep SA

05 Mar 2024 746

Firme Constanța Acționarii Șantierului Naval 2 Mai SA Mangalia, convocați să decidă bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2024

24 Feb 2024 800

Șantierul Naval Constanța SA, la judecată cu CN APM Constanța și Socep SA. Ce spune Radu Rusen, directorul SNC

15 Feb 2024 1108

Șantierul Naval Constanța caută firmă pentru proiectare și execuție lucrări de construire centrală electrică fotovoltaică cu capacitatea de 3,2 MWp

12 Feb 2024 752

Reproșul lui Ciolacu - „Astăzi la SNC ar fi trebuit să fiu însoțit de candidatul la Primărie" Amfiteatrul Centrului de afaceri Năvodari, transformat în "templul social democrat"

09 Feb 2024 1337

Știri Constanța azi LIVE VIDEO-TEXT. Premierul Marcel Ciolacu prezent la Șantierul Naval Constanța (FOTO+VIDEO)

09 Feb 2024 2128

Știri Constanța Prim-ministrul Marcel Ciolacu vine la Constanța!

08 Feb 2024 1438