Braconieri prinși în flagrant pe Canalul Dunăre Marea Neagră și pe Dunăre

În perioada 31 martie – 6 aprilie a.c., polițiștii de la transporturi au desfășurat, la nivel național, acțiuni pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică din domeniul transporturilor aeriene, navale și feroviare, precum și pentru combaterea fenomenului infracțional și contravențional.
 
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, activitățile au vizat menținerea ordinii și siguranței publice, prevenirea furturilor de la călători și combaterea faptelor cu violență, prevenirea accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată, a furturilor de la infrastructura feroviară și din vagoanele de marfă, verificarea respectării legislației privind transportul de persoane în regim de taxi și rent-a-car, depistarea transporturilor ilegale de material lemnos, prevenirea și combaterea braconajului piscicol.
 

„Au fost efectuate verificări în 135 de stații și triaje de cale ferată și 183 de trenuri de călători. Au fost legitimate 1.340 de persoane, fiind aplicate 308 sancțiuni contravenționale, în valoare de 87.245 de lei.
 
Astfel, au fost depistați 6 urmăriți, 5 minori lipsiți de supraveghere și 13 persoane care apelau la mila publicului, fiind verificate 6 obiective de pază.
 
De asemenea, au fost controlate 336 de autovehicule, verificate 14 nave/ambarcațiuni și 20 de permise de pescuit, reținute 5 permise de conducere și 9 certificate de înmatriculare.
 
Polițiștii au constatat 13 infracțiuni, fiind cercetate în cadrul dosarelor penale 9 persoane“ - au mai precizat reprezentanții Poliției Române.

 
Exemple:
 
1. La data de 1 aprilie a.c., polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au acționat pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal pe Canalul Dunăre – Marea Neagră și au depistat în flagrant delict un bărbat, care a pescuit 20 de kilograme de pește din specia caras, cu două plase monofilament, de 100 de metri, utilizând o ambarcațiune artizanală.
 
Întreaga captură de pește a fost redată mediului acvatic, iar plasele de pescuit și ambarcațiunea artizanală, de aproximativ 1.000 de lei, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.
 

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal.
 
2. La data de 1 aprilie a.c., polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la km. 374,5 al fluviului Dunărea, doi bărbați, de 35, respectiv 57 de ani, pescari comerciali în cadrul unei organizații pescărești, au pescuit 22 de kilograme de pește din speciile somn, crap, fitofag și plătică, cu patru plase monofilament, cu lungimea de 120 de metri.

 
Aceștia utilizau o ambarcațiune și nu au putut face dovada prelungirii licenței de pescuit începând cu data de 1 aprilie a.c.
 
Uneltele de pescuit și peștele capturat au fost ridicate, în vederea confiscării.
 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pescuit comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit.
 
3. La data de 2 aprilie a.c., polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au depistat în flagrant delict doi bărbați, care aveau asupra lor două unelte de pescuit comercial, din care una din fir textil, de aproximativ 50 de metri, iar una tip setcă din fir naylon multifilar, de 100 de metri, fără a deține licență ori autorizație de pescuit comercial.
 
Uneltele de pescuit și ambarcațiunea din lemn, de 5.000 de lei, au fost ridicate, în vederea confiscării.
 
În cauză, a fost întocmit un dosar penal.
 
4. La data de 3 aprilie a.c., polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi București – Postul de Poliție Transporturi Navale Snagov, aflându-se în patrulare cu ambarcațiunea, pe luciul de apă al lacului Snagov, au depistat un bărbat, de 33 de ani.
 
Acesta se deplasa cu o ambarcațiune cu vâsle și ar fi utilizat pentru capturarea de pește o plasă din fir monofilament, de aproximativ 100 de metri lungime, lățimea de 2 metri și latura ochiului de 35 de milimetri, în care se aflau aproximativ 30 de kilograme de pește din speciile caras și plătică.
 
În cauză, a fost întocmit dosar penal.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni pentru combaterea braconajului piscicol desfășurate de polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării“! Ce nereguli au fost constatate în județele Constanța și Tulcea

20 Apr 2024 289

Știri Constanța Ce a descoperit Poliția pe malul Lacului Istria? S-a lăsat cu dosare penale

13 Apr 2024 714

Județul Constanța Bărbați prinși în flagrant în timp ce pescuiau ilegal în amenajarea piscicolă Conacu

11 Apr 2024 567

Amenzi de zeci de mii de lei aplicate de polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării” în județul Tulcea

06 Apr 2024 460

Pescuitul cu unelte neautorizate, una dintre faptele sancționate de jandarmii din Tulcea în weekend

18 Mar 2024 464

Știri Constanța Dosar penal pentru braconaj piscicol la Hârșova. Totul s-a produs în parcarea unui supermarket

06 Dec 2023 855

Percheziții la domiciliile mai multor persoane, bănuite pentru fapte de braconaj piscicol (FOTO)

28 Oct 2023 877

Percheziții în localitatea Sarinasuf, județul Tulcea! Vizați, suspecți de braconaj piscicol

30 Sep 2023 952

Două persoane depistate de polițiștii de frontieră în timp ce desfășurau activități de braconaj piscicol pe Dunăre

04 Sep 2023 689

Județul Tulcea Șapte exemplare vii de sturion, redate mediului natural de polițiștii de frontieră (VIDEO)

29 Aug 2023 846

Caz șocant în Delta Dunării! Cinci sturioni, descoperiți de polițiști în plasele braconierilor (VIDEO)

25 Aug 2023 2853

Captură de 45 de kilograme de pește Un bărbat din județul Tulcea, prins la braconaj piscicol pe lacul Babadag!

14 Jul 2023 1287

Sute de metri de plase cu pește braconat, scoase din Marea Neagră de polițiștii de frontieră (VIDEO)

23 Jun 2023 1127

IPJ BrăilaDosar penal pentru braconaj piscicol

29 May 2023 680

IPJ BrăilaPercheziții pe raza comunei Frecăței și Mărașu

26 May 2023 678