Buna Vestire, prima sărbătoare închinată Maicii Domnului (galerie foto)

Icoană Buna Vestire. Sursa foto: Alexandru Sîrbu/ZIUA de Constanța
„Apărătoare Doamnă, pentru biruință, mulțumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stăpâni¬re nebiruită, izbăvește-ne din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, Mireas, pururea Fecioară!” (Acatistul Bunei Vestiri)
În fiecare an, pe 25 martie, credincioșii prăznuiesc cea dintâi sărbătoare închinată Maicii Domnului: Buna Vestire.

În primele secole creștine, sărbătoarea Bunei Vestiri era celebrată în ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar în unele Biserici din Apus, precum cele din Spania, Galia şi Milano, Buna Vestire era sărbătorită în data de 18 decembrie. În secolele IV-V, Biserica „a mărit solemnitatea acestei sărbători, în contra acelor eretici, şi a împodobit-o cu cântări, cuvântări şi privegheri de noapte. Mai târziu, serviciul divin al acestei zile s-a îmbogăţit cu imnele de bucurie făcute de Ioan Damaschin, Teofan, Mitropolitul Niceei şi alţi imnologi mari”, după cum afirmă liturgistul Badea Cireșanu.

Temeiul scripturistic al acestui praznic îl găsim în Evanghelia după Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Spre deosebire de ceilalți evangheliști, Luca nu începe relatarea Evangheliei sale cu Nașterea sau Botezul Domnului, ci cu alte două evenimente, petrecute înaintea acestora: vestea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și Buna Vestire. Citim, astfel, în primul capitol, că la șase luni după zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, Arhanghelul Gavriil a fost trimis din nou pe pământ spre a duce veste, de această dată în orașul Nazaret din Galileea, la o fecioară pe nume Maria:

„Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus” (Luca 1, 28-31).


Potrivit teologului Cătălin Acsandrei, praznicul Bunei Vestiri este sărbătorit în fiecare an în Postul Mare și este consemnat în calendarul ortodox cu dezleagare la untdelemn, vin şi peşte, indiferent în ce zi ar cădea.

„În plan liturgic, sărbătoarea Bunei Vestiri a fost cinstită de-a lungul timpului prin cântări și imne alese, dintre care o importanță deosebită o are Acatistul Bunei Vestiri. Acesta a fost închinat Maicii Domnului, ca laudă și mulțumire pentru eliberarea miraculoasă a Constantinopolului în urma unei invazii a perșilor și avarilor, în anul 626 și este prototipul tuturor acatistelor pe care le cunoaşte Biserica noastră. De altfel, însăși denumirea de akatistos (ακαθιστος) vine din limba greacă, fiind rezultat prin adăugarea negației a la verbul καθιξω, care înseamnă a sta jos, pentru a se arăta că în timpul acestei cântări nu se stă jos, ci în picioare.”, arată Cătălin Acsandrei.


Tot de la teologul Cătălin Acsandrei aflăm că, Tipicul cel Mare al Sfântului Sava, cartea în care sunt prezentate regulile referitoare la desfăşurarea cultului divin pentru fiecare zi din an, arată motivul dezlegării din această zi:

„Buna Vestire, în oricare dintre zilele Sfântului Post se va arăta și până la Duminica Floriilor de se va întâmpla, dezlegăm la peşte şi la vin. Şi mâncăm o dată în zi, afară de sâmbătă şi duminică. Iar în Săptămâna cea Mare, până în Joia cea Mare, dezlegăm la vin şi la untdelemn. Iar în Vinerea cea Mare, numai la vin”.

Parohia Buna Vestire. Sursa foto: Alexandru Sîrbu/ZIUA de Constanța
Parohia „Buna Vestire” din Constanța

În orașul Constanța, singura biserică cu hramul „Buna Vestire” se află pe strada Dionise cel Mic.
Din istoricul bisericii, aflăm că

în anul 1996 prin purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Lucian Florea Arhiepiscopul Tomisului, se intreprind demersuri pe lângă conducerea Primăriei Constanţa, în vederea obţinerii unui teren în zona Dezrobirii pentru construirea unei biserici. Astfel, în data de 30.04.1996, prin Contractul nr. 223, se obţine de către Arhiepiscopia Tomisului un teren în suprafaţă de 225 mp în concesiune pentru ridicarea un locaş de închinare credincioşilor din zonă.


Pentru înfăptuirea acestui edificiu, în anul 1997 Permanenţa Eparhială l-a numit paroh pe preotul Dincă Valentin. În vara aceluiași an a fost construită o capelă pentru oficierea serviciul divin până la ridicarea bisericii mari. Piatra de temelie a bisericii parohiale cu hramul Buna Vestire a fost sfinţită de către Lucian Florea, Arhiepiscopul Tomisului, în luna noiembrie, anul 1997.

Lucrările de construcţie, săpăturile pentru fundaţie, au început în luna martie a anului 1998, iar în anul 1999 a fost numit ca preot slujitor părintele Gheorghe Brătulescu. În perioada următoare au fost continuate etapele de construcţie cu sprijinul sponsorilor şi a credincioşilor până în luna august 2003. Biserica a fost construită  din cărămidă, acoperită cu tablă, iar stilul arhitectonic al bisericii este bizantin, cu două turle în faţă şi o cupolă centrală. În toamna acelui an, pe 2 noiembrie 2003, în Duminica a XXII-a după Rusalii, a avut loc sfinţirea bisericii de către Înalt Prea Sfinţitul Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului.

Parohia Buna Vestire. Sursa foto: Alexandru Sîrbu/ZIUA de Constanța

 

Lucrările de pictare a bisericii, în stil neo-bizantin, au demarat în noiembrie-decembrie 2008, pictura a fost efectuată în tehnică fresco de către familia Seredenciuc Ovidiu şi Mioara. Între anii 2008 şi 2011, au fost efectuate lucrări de pictură în proporţie de 55%. Pe data de 1 februarie 2011, în postul de paroh a fost numit Pr. Dr. Dumitru Măcăilă, Iconom stavrofor. În perioada 2011-2013 au fost continuate lucrările de pictură în proporţie 75%. În data de 01.iunie.2013 prin decizia nr. 364, a fost numit în funcţia de paroh Pr. Dănuţ Marius Bertea. În perioada iunie-decembrie au fost finalizate lucrările de pictură, în aceeaşi perioadă a fost refăcută întreaga instalaţie de încălzire a locaşului de cult. În anul 2014, luna martie, biserica a fost înzestrată cu străni în conformitate cu stilul tradiţional ortodox”.

 Sursa foto: Alexandru Sîrbu/ZIUA de Constanța
 
.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța ​Fragmente din moaștele a doi sfinți tămăduitori, la biserica „Buna Vestire” din Năvodari

29 Mar 2024 882

Sărbătoare mare pentru creștini! „La Buna Vestire a început legătura Cerului cu pământul“ (VIDEO)

25 Mar 2024 600

Muzeul de Artă Populară Constanța Tradiții de „Buna vestire” - „Ziua cucului”

25 Mar 2024 477

25 martie, Ziua Naţională a Republicii Elene. Grecii din Constanța spun „La mulți ani Grecia!”, cu aceeași emoție ca și „La mulți ani România!”

25 Mar 2024 1427

Ce sărbătoare importantă este astăzi, 25 martie, în calendarul ortodox?

25 Mar 2024 5155

Atelier de pedagogie muzeală, încheiat cu succes la Muzeul de Artă Populară Constanța

23 Mar 2024 535

Unde slujește ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1-5 martie 2024

29 Feb 2024 978

Constanța Fundația Gheorghe Haliț modifică biserica pe care o ridică în zona Palas

09 Jan 2024 1201

Parohia Buna Vestire Constanța prezintă, în Ajun, concertul extraordinar de colinde „Din străbuni noi colindăm“

24 Dec 2023 952

Avocat Tulcea POPESCU Alexandru

04 Aug 2023 275

Cabinet individual avocat Tulcea - CI ANDREI Felix-Marian

19 Jul 2023 355

IPJ Cluj Polițiștii Biroului Siguranță Școlară sunt aproape de elevi și pe timpul vacanței

12 Jul 2023 540

ANSVSA Acțiune fulger de control în hala de pește din Piața Obor. Au fost aplicate mai multe amenzi

27 Mar 2023 1303

Calendar ortodox Ce sărbătoare mare este duminică, după Buna Vestire

26 Mar 2023 1365

#ConstanțaEsteBine 25.03.2023 Bună dimineața de Buna Vestire, dragii mei frumoși Vine primăvara

25 Mar 2023 1245