Actualitate

Bursa de Valori Bucureşti Oil Terminal SA suspendă contractele individuale de muncă ale salariaților (document)


Oil Terminal suspendă, începând de luni, contractele individuale de muncă ale salariaților pentru o perioadă de 10 zile lucrătoare și va tăia prima de Ziua Petrolistului, ca urmare a unei măsuri de reducere a cheltuielilor. Raportul a fost publicat de Bursa de Valori Bucureşti.

 

„Societatea Oil Terminal SA, informează pe toți cei interesați asupra următoarelor măsuri de reducere a cheltuilor: se suspendă contractele individuale de muncă ale salariaților societății pentru o perioadă de 10 zile lucrătoare, beneficiind de o indemnizație de 75% din salariul de încadrare corespunzător locului de muncă ocupat, în conformitate cu prevederile art. 53 din Codul Muncii, începând cu data de 20 august 2018”, precizează compania.


Potrivit bvb.ro, în data de 20 august 2018, conducerea societății și sindicatul reprezentiv din cadrul societății „au semnat actul adițional nr.2 la Contractul Colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității, prin care, de comun acord, s-a stabilit că în anul 2018, prima de Ziua Petrolisului nu se acordă”.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consiliul de Administraţie al Oil Terminal SA a desemnat un intermediar autorizat

30 Oct 2018 397

Ce hotărâri a luat Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Societăţii Oil Terminal SA (document)

29 Oct 2018 441

Oil Terminal SA convoacă acţionarii în AGOA. Iată ordinea de zi!

06 Sep 2018 475

Bursa de Valori Bucureşti Oil Terminal SA a încheiat o tranzacţie importantă. Despre ce este vorba

31 Aug 2018 612

Cine face parte din conducerea executivă a Societății Oil Terminal SA. Noua structură organizatorică intră în vigoare de mâine

31 Aug 2018 534

În contextul elaborării unui nou PUG Verde Urban cere Primăriei Constanţa amenajarea unui parc în zona Oil Terminal!

11 Aug 2018 762

Oil Terminal şi-a ales directorul general şi directorul financiar. Decizia a apărut în Monitorul Oficial

04 Aug 2018 822

Situaţie absurdă pe strada Justiţiei. 12 familii riscă să rămână fără curent din lipsa unei semnături

01 Aug 2018 2002

Agent de pază, găsit mort în incinta Oil Terminal! Colegul de serviciu a descoperit trupul neînsufleţit

30 Jul 2018 2861

Oil Terminal S.A a încheiat un contract cu Mol Romania Petrmania Petroleum Products SRL. Ce valoare are

20 Jul 2018 778

Revista presei locale

13 Jul 2018 547

Contract uriaş între Oil Terminal Constanţa şi OMV Petrom. Ce prevede contractul şi de cine este semnat (documente)

03 Jul 2018 1938

Decizie importantă la vârful OIL Terminal SA Constanța! Ce a stabilit Consiliul de Administrație al societății

02 Jul 2018 685

Decese Constanţa 6 iunie 2018

06 Jun 2018 892

Oil Terminal Constanța anunţă plata dividendelor aferente exerciţiului financiar 2017. Ce valoare are un dividend

23 May 2018 933

Anunț important de la Oil Terminal. Are legătură cu pentru plata dividendelor aferente anului 2017

09 May 2018 666

Gabriel Daraban şi-a definitivat strategia de reorganizare a organizaţiei municipale ALDE Constanţa

07 May 2018 1530

Acționarii Oil Terminal SA, întruniți în AGOA. Ce decizii au luat

28 Apr 2018 1070

Oil Terminal SA recrutează director general și director financiar. Condiții de participare (document)

26 Apr 2018 1006

Ce spune Gabriel Daraban despre noua funcție deținută în cadrul ALDE Constanța și despre o eventuală candidatură la Primăria Constanța

18 Apr 2018 1189

Prima zi în politică pentru Gabriel Daraban. Este noul președinte al organizației municipale ALDE Constanța (document)

18 Apr 2018 2806

Oil Terminal SA are un nou președinte al Consiliului de Administrație. Iată componența comitetelor consultative!

14 Apr 2018 798

Ce decizii au fost luate în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Societății Oil Terminal. Cine face parte din Consiliul de Administrație

04 Apr 2018 686

Decizie importantă pentru Oil Terminal. Ce sentință a dat Tribunalul Constanța într-un dosar în care parte este societatea

16 Mar 2018 576

Avaria la conducta Oil Terminal nu a fost rezolvată. Echipele de intervenție acționează în zonă (galerie foto-video)

13 Mar 2018 882

Directorul Oil Terminal Viorel Sorin Ciutureanu a radiat societatea în care era asociat

11 Mar 2018 1201

Avarie la o conductă de transport ţiţei a Oil Terminal. Produs petrolier s-a scurs din conductă. Cum s-a acţionat în zonă

05 Mar 2018 661

Pericol de explozie la Platforma Sud a Oil Terminal. Un proiectil neexplodat a fost descoperit în timpul unor lucrări

24 Feb 2018 573

Anunț important pentru acționarii și investitorii Oil Terminal!

12 Feb 2018 1081

ITM Constanța, despre accidentul de muncă produs, azi, la OIL Terminal SA

07 Feb 2018 1353

Constanţa. Stâlp căzut peste un utilaj. Un muncitor de la Oil Terminal a fost prins în interior. Intervin pompierii (galerie foto + video)

07 Feb 2018 2303

Oil Terminal SA, declarații de avere Sofia Zaganeanu, șef Compartiment Acționariat Comunicare, deține o mașină și două credite bancare (documente)

29 Jan 2018 1572

Oil Terminal SA, declaraţii de avere Florin Alexandru Stan, şef Birou Tehnologia Informaţiei şi Telecomunicaţii, deţine un apartament şi o maşină (documente)

27 Jan 2018 1367

Contract încheiat de Oil Terminal cu Petrotel Lukoil. Ce valoare are și care este obiectul contractului

26 Jan 2018 660

Oil Terminal SA, declaraţii de avere Iuliana Daniela Turcu, şef Staţie CFU, deţine două apartamente, o casă de vacanţă şi două autoturisme (documente)

25 Jan 2018 1228

Investiţii la Oil Terminal. Compania va moderniza rezervorul de la Secţia Platformă Sud

25 Jan 2018 1110

Oil Terminal SA, declaraţii de avere Dan Lucian Stoenescu, şeful Secţiei Platformă Nord, cu patru terenuri intravilane şi trei imobile (documente)

24 Jan 2018 1143

Nou-venită în echipa Oil Terminal Constanţa Şefa Compartimentului Control Financiar deţine un apartament şi un autoturism (documente)

23 Jan 2018 1367

Oil Terminal SA, declaraţii de avere Alina Elena Rohat, şef serviciu Controlul Instalaţiilor şi Protecţia Mediului, deţine o casă şi cinci depozite bancare (documente)

22 Jan 2018 832

Oil Terminal SA, declaraţii de avere Carmen Mihaela Radu, şef Birou Tarife, Analiză Economică, a moştenit în 2016 un sfert dintr-un apartament (documente)

20 Jan 2018 714

Oil Terminal SA, declarații de avere Cecilia Popovici, șef serviciu Contabilitate, deține o locuință, un teren și o mașină (documente)

19 Jan 2018 941

Oil Terminal SA, declaraţii de avere Constantin Pita, şeful Biroului Dezvoltare Strategică, fără terenuri şi bunuri mobile (documente)

18 Jan 2018 681

Oil Terminal SA, declaraţii de avere Florin Oprişan, şef Compartiment Metrologie, deţine împreună cu soţia o casă şi un apartament (documente)

17 Jan 2018 860

Ce au decis magistraţii constănţeni într-un dosar în care este implicată societatea Oil Terminal

16 Jan 2018 879

Oil Terminal Constanţa, declaraţii de avere Şeful Serviciului Marketing Comercial din cadrul societăţii, „colecţie“ de terenuri, case şi conturi bancare! (documente)

16 Jan 2018 1622

Oil Terminal SA, declaraţii de avere Marin Muşat, şef secţie Platformă Sud, coproprietar la trei terenuri şi două apartamente (documente)

15 Jan 2018 1154

Oil Terminal SA, declarații de avere Laurențiu Corneliu Mocanu, șeful Compartimentului Transporturi, deține un apartament în Constanța (documente)

14 Jan 2018 690

Oil Terminal, declarații de avere Daniela Moldoveanu are trei terenuri, o casă, două mașini și mai multe credite (documente)

13 Jan 2018 1164

Oil Terminal SA, declaraţii de avere Liliana Mihailov, şefa Serviciului Resurse Umane, a moştenit anul trecut două apartamente şi un teren (documente)

12 Jan 2018 1163

Oil Terminal, declaraţii de avere Adrian Manea, şef Compartiment Contorizare, are trei maşini şi un moped (document)

11 Jan 2018 1110