„Cafeneaua", reprogramata din cauza zapezii

afis_cafeneaua.jpgHoraţiu Mălăele, Emilia Popescu şi Dana Dogaru trebuiau aseară, începând cu ora 19.00, să urce pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor (CCS), însă din cauza vremii nefavorabile, data spectacolului a fost schimbată.

Piesa de teatru „Cafeneaua" era aşteptată cu mare nerăbdare de constănţeni, însă zăpada şi viscolul a schimbat planurile tuturor. Potrivit directorului CCS Constanţa, Gheorghe Ungureanu, din cauza vremii nefavorabile, aceasta a fost reprogramată pentru data de 14 februarie, la aceeaşi oră. Biletele vândute rămân însă valabile, aşa că, de Valentine's Day, „Cafeneau" poate fi o alegere perfectă pentru petrecerea câtorva zeci de minute, de ce nu, în compania persoanei iubite. Comedia este scrisă de Sam Bobrik şi Ron Clark şi a fost descoperită şi pusă în scenă de Horaţiu Mălăele. Aşa cum se arată în prezentare, „Cafeneaua" este o comedie în care râsul capătă gustul sărat al lacrimilor, un spectacol despre viaţă, iubire, trădare şi singurătate, un spectacol al tuturor dar mai ales al sufletelor anonime, pustiite de necazuri aparent banale. Este o poveste simplă a unei familii americane, Louise şi Wally Murdock, văzuţi la 30, 50 şi 70 de ani, a căsniciei lor fisurate, dar mai apoi consolidată de apariţia unei tinere, Janet.

Durata comediei „Cafeneaua" este de o oră şi 45 de minute, iar preţul biletelor este de 50 sau 60 de lei, în funcţie de dispunerea locurilor în sală.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lumea poeziilor Strigătul - Irina Lucia MIHALCA

08 Jun 2019 3755

Celălalt trup ~ o nouă viaţă

12 Jan 2019 1797

Irina Lucia MIHALCA Celălalt trup ~ o nouă viaţă

04 Aug 2018 1709

Irina Lucia Mihalca Celălalt trup ~ o nouă viaţă

28 Jul 2018 1735

Irina Lucia Mihalca - Strigătul

16 May 2017 3240

Insomnia - nopţi albe, gânduri negre

29 Sep 2016 2992

Podul de flori, refăcut la Constanţa Petre Preda, manager Arimex Comexim 2000 SRL - „Indiferent pe care parte a Prutului trăim, aparţinem unui singur neam” (galerie foto)

18 Jul 2015 2727

Podul de flori peste Prutul lacrimilor vărsate, refăcut azi de Arhiepiscopia Tomisului şi Arimex Comexim 2000 SRL

17 Jul 2015 2037

Lumea poeziilor Nicolae Iorga - Ci, de-am fi singuri amândoi

06 Jun 2015 2222

sfatulmedicului.ro 9 informatii fascinante despre lacrimi

30 Jul 2014 5364