Calendar-Ortodox 18 mai - pomenirea sfinţilor mucenici Petru, Dionisie (Denisa), Andrei, Pavel şi Hristina (Cristina) fecioara

Sf Hristina Sursa foto: Calendar-Ortodox.roÎn această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea sfinţilor mucenici Petru, Dionisie (Denisa), Andrei, Pavel şi Hristina (Cristina) fecioara.

Dintre aceştia sfântul Petru era din oraşul ce se cheamă Lampsac. Adunându-se la Dacno, domnul cetăţii evridinilor, a silit pe sfântul Petru ca să jertfească Afroditei, şi nevrând acesta să se supună, ci mărturisind pe Hristos Dumnezeu, i-au zdrobit tot trupul cu legături, cu lemne şi cu roate. Pentru aceasta în timpul chinurilor şi-a dat duhul şi a luat de la Dumnezeu cununa nevoinţei. Iar Pavel şi Andrei se trăgeau cu neamul din Mesopotamia, şi fiind ostaşi sub zisul Dacno, s-au dus la Atena cu el. Şi fiind prinşi acolo Dionisie şi Hristina, Pavel şi Andrei i-au luat asupra lor să-i păzească, dar mai apoi ei au poftit pe sfânta Hristina, care era fecioară şi frumoasă şi în vârstă de nuntă, ca să se împreune cu dânşii spre păcat. Iar ea neînduplecându-se nici de cum, în loc să o silească ei şi-au schimbat gândul datorită învăţăturilor ei, şi au crezut în Hristos. Pentru aceasta Pavel, Andrei şi Dionisie au fost ucişi şi îngropaţi de mulţimea pietrelor azvirlite asupra lor; iar sfânta Hristina aruncându-se peste ei, i s-a tăiat capul.

Patimirea sfintilor mucenici dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras din Muntele Athos.

Tot în această zi, pomenirea sfintilor mucenici Iraclie, Paulin si Venedim.

Iraclie, Paulin şi Venedim erau din Atena şi propovăduind cuvântul Evangheliei îndemnau pe păgâni şi pe închinătorii la idoli să se întoarcă de la deşertăciunea şi înşelăciunea idolilor. Pentru aceasta au fost prinşi şi duşi la stăpânitorul. Acesta după ce mai întâi i-a bătut cumplit şi a încercat şi alte multe chinuri, şi fiindcă s-au păzit nevătămaţi prin puterea lui Dumnezeu, pentru aceea la sfârşit le-a tăiat capetele, şi aşa au luat fericiţii cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor şapte femei muceniţe din Anghira Galatiei: Tecusa, Alexandra, Claudia, Faini, Eufrasia, Matroana, Iulia şi mucenicul Teodot.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Eufrasia, care în adâncul mării s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Ştefan cel nou, patriarhul Constantinopolului.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iulian, care fiind târât pe spinii rugului, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Teodor, papă al Romei, care, strujit fiind, s-a săvârşit.


Tot în această zi, pomenirea sfintei Anastaso care întru ale lui Leucadie cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Martinian, cel dintru ale lui Areovint.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Articol și foto preluate de pe calendar-ortodox.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar ortodox, 1 octombrie 2023. Ce sărbătoare este astăzi?

01 Oct 2023 550

Ce sărbătoare este pe 30 septembrie 2023 în Calendarul Ortodox?

30 Sep 2023 675

Calendar-Ortodox 29 septembrie 2023. Ce sărbătoare este vineri?

29 Sep 2023 702

Calendar ortodox, 28 septembrie 2023. Ce sărbătoare este astăzi?

28 Sep 2023 605

Calendar-Ortodox 27 septembrie - pomenirea Sfântului Mucenic Calistrat

27 Sep 2023 366

Calendar ortodox 26 septembrie 2023. Sfinții zilei

26 Sep 2023 516

Calendar ortodox, 25 septembrie 2023. Ce sărbătoare este astăzi?

25 Sep 2023 903

Calendar-Ortodox 14 septembrie - pomenirea Sfintei Mucenite Tecla

24 Sep 2023 448

Calendar ortodox 23 septembrie 2023. Ce sărbătoare este sâmbătă?

23 Sep 2023 830

Calendar ortodox, 22 septembrie 2023. Pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Foca

22 Sep 2023 683

Calendar-Ortodox 21 septembrie - pomenirea Sfântului Apostol Codrat

21 Sep 2023 516

Calendar-Ortodox 20 septembrie 2023. Ce sărbătoare este miercuri?

20 Sep 2023 732

Calendar ortodox, 19 septembrie 2023. Pomenirea Sfinţilor Mucenici Trofim, Savatie şi Dorimedont

19 Sep 2023 544

Calendar-Ortodox 18 septembrie - pomenirea Sfintei Muceniţe Ariadna

18 Sep 2023 479

Calendar ortodox 17 septembrie 2023. Ce sărbătoare este duminică?

17 Sep 2023 691