Calendar-Ortodox 26 mai - Pomenirea sfântului şi măritului apostol Carp, unul din cei şaptezeci de apostoli

Foto: calendar-ortodox.roÎn această lună în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea sfântului şi măritului apostol Carp, unul din cei şaptezeci de apostoli.

Acest mare apostol al Domnului, fiind pus la număr cu cei şaptezeci de apostoli şi ucenici, şi slujind marelui Pavel la propovăduire şi purtând duinnezeieştile Iui epistole către cei cărora erau trimise, a învăţat pe mulţi dintre păgâni a se închina şi a cinsti Sfânta Treime. După aceea, luminându-i-se mintea prin dumnezeiască strălucire a Mângâietorului, pornind de la Răsărit ca o stea luminoasă, a luminat toată lumea cu dumnezeieştile învăţături, făcând în toate zilele multe şi mari minuni. Şi multe cetăţi şi popoare venind la credinţa în Hristos, şi despărţind cu botezul pe cei credincioşi din cei necredincioşi, a suferit din această pricină multe prigoniri şi scârbe, căci mergea cu bărbăţie şi cu osârdie spre cele cu osteneală nevoinţe ale luptei, neînfricoşîndu-se de mânia dregătorilor. Drept aceea, precum el a slăvit pe Dumnezeu în mădularele lui, aşa şi el a fost mărit de Dumnezeu. Deci adormind somnul cel dulce, cu moaştele sale, face minuni în toate zilele, curăţind tot felul de boli şi gonind duhurile necurate.

Tot în această zi, pomenirea sfântului apostol Alfeu, unul din cei şaptezeci de apostoli.

Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apostol Alfeu se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli. El este tatăl Sfântului Apostol Iacov şi al Sfântului Apostol Matei, doi din Cei Doisprezece Mari Apostoli. El s-a dus la Domnul în pace şi este prăznuit în 26 mai. Sfântul Alfeu este menţionat în Evangheliile după Matei (10,3), Marcu (3,18) şi în Luca (6,15), dar şi în Faptele Apostolilor (1,13).

Tropar, glasul al 3-lea:
Apostole Sfinte Alfeu, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea :
Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Alfeu, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos : Mântuieşte pe cei ce cu credinţă cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Averchie şi Elena.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noul mucenic Alexandru Tesaloniceanul, care a mărturisit în Smirna, la anul 1394 şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Articol și foto preluate de pe calendar-ortodox.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar Ortodox 10 mai - Pomenirea sfântului apostol Simon Zilotul

10 May 2024 277

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 9 mai 2024, în Calendarul ortodox?

09 May 2024 1603

Calendar ortodox, 8 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

08 May 2024 2253

Calendar-Ortodox 7 mai 2024 - Ce sărbătoare este astăzi

07 May 2024 5564

Calendar ortodox, 6 mai 2024 A doua zi de Paști. Ce semnificație are această zi?

06 May 2024 1514

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

05 May 2024 532

Calendar-Ortodox 4 mai - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

04 May 2024 768

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

03 May 2024 1101

Sfânta și Marea Joi Ce sărbătoare este pe 2 mai 2024 în calendarul ortodox?

02 May 2024 1722

Calendar Ortodox 1 mai 2024 - Ce sfinți sunt sărbătoriți în prima zi din luna mai

01 May 2024 833

Ce sărbătoare este pe 30 aprilie 2024 în calendarul creștin ortodox?

30 Apr 2024 1222

Calendar ortodox 28 aprilie 2024. Sărbătoare cu cruce roşie de Duminica Floriilor. Ce sfinţi sunt sărbătoriţi

28 Apr 2024 5067

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

27 Apr 2024 4980

Calendar ortodox, 26 aprilie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

26 Apr 2024 1551

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

25 Apr 2024 913