Calendar-Ortodox 29 noiembrie - pomenirea Sfântului Mucenic Paramon şi a Sfinţilor 370 de mucenici

Calendar ortodox 29 noiembrieÎn această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfântului Mucenic Paramon şi a Sfinţilor 370 de mucenici, care au mărturisit împreună cu el.

Aceştia au trăit pe vremea împăratului Deciu şi a lui Achilin, mai-marele Răsăritului. Iar pricina credinţei în Hristos şi a sfârşitului lor, aceasta a fost. La locul Balsatiei ce se cheamă Ieron, se afla multe şi bogate izvoare de ape fierbinţi, în chip minunat tămăduind bolile. Mergând la acel loc pentru tămăduirea trupului său, Achilin, care cârmuia Răsăritul, a poruncit să-i aducă după dânsul de la Nicomidia pe câţi creştini care erau acolo, legaţi pentru credinţa cea în Hristos. Şi mergând Achilin în capiştea Isidei, şi făcând întinatele jertfe, a poruncit sfinţilor mucenici să se închine şi să facă jertfă la idoli. Dar ei lepădându-se a face una ca aceea, a poruncit să fie daţi la moarte toţi. Şi aşa vitejii mucenici au luat cununa nevoinţei de la împăratul a toate Hristos Dumnezeu, întărindu-se cu puterea Lui, fiind la număr trei sute şaptezeci. Pe aceştia văzându-i Sfântul Paramon aşa fără milă omorâţi, a strigat cu glas mare, zicând: "Mare păgânătate văd, că necuratul acesta stăpânitor înjunghie ca pe nişte dobitoace atâţia drepţi". Iar Achilin auzind aceasta şi aprinzându-se de mânie, îndată a poruncit să-l omoare. Deci l-au prins trimişii şi nu îngăduiau ca unul să-i omoare, ci cu toţii înaintea judecătorului se sileau şi se nevoiau să verse sânge nevinovat cu mâinile şi cu armele lor, unii lovindu-l cu suliţele, alţii băgându-i trestii ascuţite prin limbă şi în celelalte mădulare ale trupului şi i-au dat sfârşitul în locul acela sub privirile tiranului şi l-au trimis la cereştile locaşuri, ca să se bucure veşnic împreună cu cei trei sute şaptezeci de mucenici. Deci sfintele lui moaşte au fost îngropate împreună cu moaştele sfinţilor celor zişi mai sus.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Filumen.

Sfântul Mucenic Filumen a trăit pe vremea împăratului Aurelian, trăgându-se din Licaonia (care este o parte a Capadociei). Lucrul său era să aducă grâu de vândut la Galatia. Acesta dar fiind pârât la mai-marele Ancirei, Felix, şi fiind adus înaintea lui, a mărturisit că este creştin. De aceea a fost supus la felurite şi nenumărate chinuri, după care şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, de la Care a primit cununa muceniciei cea neveştejită.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Tesalonicului.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ioan din Persida.

Tot în această zi, pomenirea Sf. sase Mucenici, care s-au săvârşit fiind prigoniţi.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Urban, episcopul Macedoniei, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Dionisie, episcopul Corintului, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Pancosmie, care cu pace s-a săvârşit.


Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Pitirun, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Valerin, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Fedros, care în chinuri s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Articol preluat de pe astrocafe.ro

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar Ortodox 6 februarie 2023. Ce sărbătoare este luni?

06 Feb 2023 409

Calendar-Ortodox 5 februarie - pomenirea sfintei muceniţe Agata

05 Feb 2023 371

Calendar ortodox 4 februarie 2023. Ce sărbătoresc creștinii azi?

04 Feb 2023 964

Calendar-Ortodox pomenirea sfântului şi dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu şi a proorociţei Ana

03 Feb 2023 420

Întâmpinarea Domnului

02 Feb 2023 1188

Calendar ortodox 2 februarie 2023. Sărbătoare cu cruce roşie!

02 Feb 2023 1018

Calendar-Ortodox 1 februarie - pomenirea sfântului mucenic Trifon

01 Feb 2023 493

Calendar Ortodox, marți, 31 ianuarie 2023. Sărbătoare importantă pentru creștini

31 Jan 2023 505

Calendar-Ortodox30 ianuarie - Sfinții Trei Ierarhi, Vasile, Grigore și Ioan

30 Jan 2023 547

Calendar ortodox 29 ianuarie 2023. Ce mari sfinți sunt celebrați duminică

29 Jan 2023 525

Calendar-Ortodox 28 ianuarie - pomenirea preacuviosului părinte Efrem Sirul

28 Jan 2023 527

Sărbătoare mare pe 27 ianuarie 2023 în calendarul ortodox!

27 Jan 2023 607

Calendar-Ortodox Pomenirea cuviosului părinte Xenofont

26 Jan 2023 292

Calendar-Ortodox Pomenirea cuviosului părinte Xenofont

26 Jan 2023 419

Calendar Ortodox, miercuri, 25 ianuarie 2023. Află ce sărbătoresc creștinii astăzi

25 Jan 2023 597