Calendar ortodox. Sfinţii Constantin şi Elena, sărbătoare cu cruce roșie

Sf Constantin și elena. Foto: calendar-ortorodx.roÎn această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea sfinţilor, măriţilor, de Dumnezeu încoronaţilor şi întocmai cu apostolii, marilor împăraţi Constantin şi mama sa Elena.

Acest mare între împäraţi, fericitul şi pururea pomenitul Constantin, a fost fiu al lui Constanţiu, care se numea Clor, şi al cinstitei Elena. Constanţiu a fost nepot de fiică lui Claudiu cel ce a împărăţit în Roma mai înainte de împărăţia lui Diocleţian şi a lui Carin. Acest Constanţiu, după ce a fost primit de Diocleţian şi de Maxenţiu Erculiu ca să fie părtaş al împărăţiei lor, când Maximian Galeriu dimpreună cu alţi prigonitori, cu tărie ridicaseră prigonire asupra tuturor creştinilor, el singur întrebuinţând blândeţea şi mila, mai vârtos pe cei ce se luptau pentru credinţa lui Hristos îi întrebuinţa sfetnici şi părtaşi ai slujbelor împărăteşti. Învăţând el buna cinstire pe Constantin fiul său cel iubit, care după acestea s-a numit întâiul împărat al creştinilor, l-a lăsat moştenitor al împărăţiei sale, în insulele Britaniei.

După ce Constantin a fost înştiinţat de lucrurile necinstite, desfrânate, pierzătoare şi proaste, pe care le făcea în Roma, Maxenţiu, fiul lui Erculiu, şi îndemnat de dumnezeiasca râvnă şi chemând pe Hristos împreună oştilor, a pogorât împotriva lui Maxenţiu. Deci, văzând Dumnezeu curăţenia sufletului lui i s-a arătat mai întâi în somn, după aceea în amiaza zilei, închipuind semnul Crucii scris cu stele: , l-a arătat lui şi celor ce erau vrednici. Deci, îndrăznind în chipul cinstitei Cruci şi făcând cu aur semnul Crucii pe arme, a mers la Roma, şi pe însuşi pierzătorul Maxenţiu l-a aruncat în râul Tibon, înecându-l lângă podul Milvia, şi aşa a izbăvit pe cetăţenii Romei de tirania acestuia.

Atunci marele Constantin, pornindu-se de la cetatea romanilor şi mergând pe cale voia să zidească o cetate pe numele său în Ilion, unde se zice că a avut loc războiul Troienilor cu elinii; însă a fost oprit prin dumnezeiasca înştiinţare şi i s-a poruncit de la Dumnezeu ca mai de grabă în Bizanţ să-şi zidească cetatea. Deci, urmând voii celei dumnezeieşti, a zidit această de Dumnezeu păzită cetate pe numele său, pe care a şi adus-o lui Dumnezeu ca pe o pârgă a credinţei sale. Şi deoarece căuta scumpătatea credinţei celei din vremea noastră, a adunat în Niceea arhierei din toate părţile, prin care s-a propovăduit credinţa ortodoxă, şi Fiul a fost recunoscut deofiinţă cu Tatăl, iar Arie şi cei împreună cu el au fost daţi anatemei, dimpreună cu hula lor. A trimis încă şi pe maica sa Elena la Ierusalim pentru căutarea cinstitului lemn pe care a fost pironit cu trupul Hristos, Dumnezeul nostru; apoi, aceste părţi de lemn sfânt au fost mutate, adică o parte a fost aşezată chiar în Ierusalim, iar cealaltă parte a adus-o în împărăteasca cetate.

 Împărăteasa Elena, după ce a ajuns la Constantinopol, şi-a săvârşit viaţa; iar marele Constantin, împodobind cetatea cu înnoiri şi cu prăznuiri, şi puţin ceva trecând peste patruzeci şi doi de ani ai împărăţiei sale, şi începând războiul cu perşii, şi în oarecare sat lângă Nicomidia fiind, s-a mutat către Domnul, şi a fost adus în cetatea sa, unde a fost primit cu evlavie şi cu prea încuviinţate întâmpinări, a fost aşezat în biserica sfinţilor apostoli. Şi a împărăţit în Roma cea Nouă în anul de la zidirea lumii, cinci mii opt sute optsprezece; iar de la venirea cea în trup a Mântuitorului nostru Dumnezeu trei sute treizeci şi şapte, fiind al treizeci şi doilea împărat de la August.
 
Şi se săvârşeşte pomenirea lui în preasfânta biserică cea mare, în biserica sfinţii apostoli, şi în dumnezeiasca biserica sa, în Mânăstirea Chinsterna lui Vis, unde mergând patriarhul împreună cu împăratul şi cu suita sa cu litanfe, săvârşesc aducerea dumnezeieştilor Taine.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului cuvios mucenic Pahomie, care a mărturisit la locul numit Usac al Filadelfiei, la anul o mie şapte sute treizeci (1730), şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Articol preluat de pe calendar-ortodox.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Decizie importantă luată în firma Sfinții Constantin și Elena Resort Eforie Nord SRL

06 Oct 2023 821

Firme Constanța Centrul de Îngrijire și Recuperare Sfinţii Constantin Şi Elena SRL din Eforie Nord a desființat două puncte de lucru

04 Oct 2023 878

Se închide definitiv Căminul de bătrâni Sfinții Constantin și Elena din Eforie Nord

18 Jul 2023 1510

Căminul de Bătrâni Sfinții Constantin și Elena SRL este societatea ce deține cele două azile de bătrâni din Eforie închise de autorități

11 Jul 2023 6424

Mesaje de Sfinții Constantin și Elena. Trimite-le o urare celor care sărbătoresc ziua numelui

21 May 2023 1167

Vremea în Dobrogea de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Meteorologii au făcut anunțul

21 May 2023 1093

Ce mesaj a transmis primarul Chițac constănțenilor și sărbătoriților zilei

21 May 2023 1303

Sfinții Constantin și Elena. Obiceiuri şi superstiţii. Ce trebuie să facă femeile în această zi

21 May 2023 985

Preotul care „mișca inimile până la lacrimi” In memoriam Nicolae Paveliu, întemeietorul a trei biserici la Constanța

11 Feb 2023 1904

Aniversări la Tomis în 2022 (I) În urmă cu 85 de ani – „înfăptuirea unei idei mari în cartierul românesc al Călăraşilor din Constanţa” - târnosirea Bisericii „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”

23 Dec 2022 1684

Câți români îşi serbează onomastica la sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena (DOCUMENT)

20 May 2022 1448

Ziua Constanței Spectacol de teatru în aer liber -„Scene din viața lui Constantin cel Mare‟

16 May 2022 1357

#citeșteDobrogea În fresca bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, Nina Arbore s-a descoperit pe ea însăși

08 Oct 2021 3218

O nouă societate care se ocupă cu activități ale căminelor de bătrâni, în județul Constanța. Detalii

13 Jul 2021 2155

#DobrogeaDigitală Apelul episcopului Gherontie Nicolau către „mulţimea prietenilor şi cunoscuţilor”

30 Jun 2021 3169