Camera de Conturi a judeţului Constanţa a sesizat DNA-ul Prejudiciu de peste patru milioane de lei, la Primăria Mangalia



Curtea de Conturi a României a publicat pe site-ul instituţiei un document care dă mari bătăi de cap celor prinşi pe picior greşit: „Raportul cu privire la cazurile în care instituţia a apreciat că sunt indicii de săvârşire a unor fapte de natură penală şi a sesizat organele competente“.


Potrivit motivaţiei Curţii de Conturi, sesizările semnalate în document au fost înaintate organelor de urmărire penală şi au fost făcute fie în conformitate cu prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, fie în concordanţă cu reglementările Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice (RODAS).
Anexa nr. 1A a acestui raport cuprinde sesizările transmise Ministerului Public pentru efectuarea urmăririi penale în cazurile în care prejudiciul estimat depăşeşte suma de 500.000 de euro, nesoluţionate la data de 31.12.2013.
Astfel, la poziţia 7, anul 2010 din Anexa nr. 1A a raportului Curţii, se menţionează că, în urma unui control efectuat la Primăria municipiului Mangalia, Camera de Conturi a judeţului Constanţa a menţionat în procesul-verbal de constatare nr. 1998/09.12.2010 „angajarea, ordonanţarea şi efectuarea de plăţi fără ca bugetul unităţii administrativ-teritoriale să fie aprobat - art. 77, alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, prejudiciu estimat 4.015.732 de lei“. Din acest motiv, instituţia de control a sesizat DNA - Serviciul Teritorial Constanţa, prin adresa nr. 2002/09.12.2010.


Redacţia cotidianului ZIUA de Constanţa a solicitat organelor de urmărire penală, în speţă DNA Constanţa şi procurorului-şef Sorin Constantinescu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001 a liberului acces la informaţiile de interes public, date privind stadiul cercetărilor în acest caz, precum şi conţinutul adresei de sesizare nr. 2002/09.12.2010. În ediţiile viitoare ale cotidianului ZIUA de Constanţa, vom publica informaţiile referitoare la aspectele menţionate, pe măsură ce acestea ne vor fi furnizate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anăstase Caraiola, acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Constanța! Condamnare

28 Mar 2024 462

Mihai Lupu, șeful CJC, acuzat de luare mită! Totul despre Dimitris Garden SRL firma care ar fi în centrul dosarului DNA

13 Jun 2023 4430

Trei hectare de teren din zona Popas Mamaia, revendicate în instanță! Un proces cu „jucători“ celebri

26 Jul 2021 3925

Perla Majestic SA, firma controlată de Mohammad Murad, parte vătămată Radu Mazăre și Decebal Făgădău, foști primari ai Constanței, termen azi la tribunal

17 Feb 2021 3394

De ce a fost achitat Zanfir Iorguș, fostul primar din Mangalia!

22 Jul 2020 3337

UPDATE4 DNA a ridicat mai multe documente de la Primăria Mangalia

01 Oct 2015 3554