Când va avea loc finisajul Bienalei Naționale de Pictură Constanța - 2023

Sursă foto: Muzeul de Artă Constanța
  • Joi, 31 august 2023, începând cu ora 17.00, la Muzeul de Artă Constanța, va avea loc finisajul celei de a doua ediții a Bienalei Naționale de Pictură, Constanța - 2023.
 
Joi, 31 august 2023, începând cu ora 17.00, la Muzeul de Artă Constanța, va avea loc finisajul celei de a doua ediții a Bienalei Naționale de Pictură, Constanța - 2023. 100 de lucrări semnate de 100 artiști, care au fost selectați dintr-un număr de peste 250 de artiști înscriși pentru a participa la eveniment, precum și lucrări semnate de șase artiști invitați, au fost expuse, în perioada 1 iulie - 31 august 2023, pe simeze, la Muzeul de Artă Constanța, transmite un comunicat din partea Muzeului de Artă Constanța.
 

„În deschiderea evenimentului vă așteptăm la momentul coregrafic „Recycling ART”, semnat de Stela Cocârlea, scenografia Alexandru Șerbănescu, cu participarea balerinilor Marius Marin și Raluca Pleșca. Tot în deschidere va lua cuvântul criticul și istoricul de artă Mihai Plămădeală, unul dintre membrii juriului bienalei”, precizează sursa citată.


În legătură cu evenimentul, directorul instituției, Lelia Pîrvan Rus afirma: „o radiografiere rapidă a locurilor din care provin autorii lucrărilor ne relevă o multitudine de artiști talentați și înzestrați cu viziuni inovatoare, aflați în diverse colțuri ale țării. O mare parte dintre ei sunt din București, Iași, Timișoara, Cluj, Alba Iulia, Târgu Mureș, Deva, Galați, Bacău, Tg. Jiu, Tulcea, Brăila, Constanța, Slobozia, Piatra Neamț și Suceava. (...) Importanța unei astfel de manifestări nu cred că mai trebuie demonstrată, pentru că un oraș cum este Constanța și un muzeu ca al nostru sunt SINE QUA NON gazdele ideale pentru o astfel de bienală. Așa că, nu putem fi decât recunoscători celor care ne-au sprijinit în demersul nostru: Consiliului Județean Constanța, UAPR și partenerilor media”.
 
În cadrul evenimentului de joi, 31 august, vor fi decernate premii artiștilor care au fost selectați de juriu și se va lansa Catalogul Bienalei. Vor fi acordate premiile I, II și III, o mențiune și două premii speciale: Premiul special „Florica Cruceru” și premiul special „Doina Păuleanu”, pentru a le omagia pe cele două foste directoare ale Muzeului de Artă Constanța. De asemenea, un premiu special va fi acordat și de Uniunea Artiștilor Plastici din România. Acesta va fi înmânat de președintele UAP România, domnul Petru Lucaci. Lucrarea premiată cu Premiul I va intra în colecția Muzeului de Artă Constanța.
 
O parte dintre premiații și nominalizații acestei ediții vor participa, începând cu 1 septembrie, la Tabăra de Pictură Constanța 2023, care va fi organizată de Muzeul de Artă, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.
 
Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, al Uniunii Artiștilor Plastici din România și este sponsorizat de Crama Trantu, a încheiat sursa citată.


Citește și:
S-a încheiat consultarea publică pentru reabilitarea ruinei situată vizavi de Muzeul de Artă Populară din Constanța. Observațiile vecinilor! (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Muzeul de Artă Populară Constanța Ce datini erau în satul traditional românesc în Duminica Floriilor

27 Apr 2024 182

Licitații publice Nova Steel Buildings SRL va realiza lucrările în regim de urgență la sediul Muzeului de Artă Populară din Constanța (DOCUMENT)

27 Apr 2024 233

Muzeul de Artă populară Constanța Tradiții în perioada Floriilor - „Lăzărelul”

27 Apr 2024 282

Eveniment caritabil la Constanța „Gala Luminilor” are loc, în acest weekend, la Muzeul de Artă

23 Apr 2024 560

Muzeul de Artă Populară Constanța Tradiții populare în Postul Mare - „Sâmbăta Ursului”

20 Apr 2024 424

„Tradiții pascale la români. Încondeierea ouălor”, la Muzeul de Artă Populară Constanța

19 Apr 2024 392

Copii de grădiniță au participat la un atelier de pictură, la Muzeul de Artă Populară Constanța (FOTO)

17 Apr 2024 481

Muzeul de Artă Populară Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

15 Apr 2024 985

Istoria Dobrogei Vasile Canarache - personaj de legendă. Despre moştenirea istorică lăsată la Constanța

12 Apr 2024 3244

Workshop la Muzeul de Artă Constanța dedicat Zilei Mondiale a Artei

12 Apr 2024 373

Vânătoare de comori cu tematica „Simboluri pascale” la Muzeul de Artă Populară Constanța

12 Apr 2024 397

Expoziția „Constanța anilor `60, `70, `80 – Demolări, Realizări Arhitecturale și Urbanistice”, prin ochii lui Radu Cornescu. „Am vrut să arăt tinerilor cum s-a clădit Constanța modernă” (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 946

Muzeul de Artă Populară Constanța Semnificația „Miezului Păresimilor”. Iată ce înseamnă

10 Apr 2024 468

Expoziția „Constanța Anilor '60, 70, '80 - Demolări, Realizări Arhitecturale și Urbanistice”, la Muzeul de Artă Constanța

05 Apr 2024 645

Muzeul de Artă Populară Constanța Expoziție despre sărbătoarea Paștelui în satul românesc

03 Apr 2024 508