Caravana Smart City, la Constanța Decebal Făgădău - „Constanța este în etapa de realizare a strategiei de Smart City” (galerie foto)


Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău a participat astăzi la dezbaterea prilejuită de Caravana Smart City. Evenimentul este unicul program de promovare a conceptelor Smart City și de informare a factorilor decidenți cu privire la noile tehnologii, a modalităților de implementare și mai ales a oportunităților de finanțare a acestora.

„Caravana pe care o organizați este un lucru extraordinar, în România tot mai multă lume a ajuns să vorbească despre Smart City. Constanța este în etapa de realizare a strategiei de Smart City. Orice contribuție este binevenită. Cel mai important este să naștem o strategie care să ne dea proiecte viabile. Îmi doresc ca strategia de Smart City să vină să se alăture la ceea ce am construit cu echipa mea”, a declarat primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău.


Temele abordate au vizat proiectele de tip Smart City implementate sau în curs de implementare, exemple de bune practici în domeniul Smart City pentru comunitățile locale urbane și prezentarea de soluții tehnologice concrete, care vor îmbunătăți viața cetățenilor și vor optimiza resursele orașului.

Prezent la eveniment, Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City și Mobilitate a vorbit despre potențialul orașului în dezvoltarea locală:

„Aveți un potențial fabulos de a vă exercita puterea economică și de a vă promova propria identitate. Constanța trebuie să fie o comunitate responsabilă. Comunitatea inteligentă din Constanța trebuie să fie o familie, să susțină și să promoveze calitatea vieții.”

Cea de-a noua etapă a Caravanei Smart City 2.0 – Implementarea a fost organizat de Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate, împreună cu Primăria Municipiului Constanța.

Programul Caravana Smart City, organizat de Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate, este desfășurat sub Înaltul Patronaj al Ministerului Energiei. Până în prezent, programul a parcurs peste 10.000 km și a reunit peste 1500 decidenți și profesioniști ai administrației publice.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.