Care sunt cele mai mari greşeli pe care le fac oamenii în perioada postului? Nutriționistul ne răspunde

foto: pexels Din dorinţa de a ţine post foarte multe persoane apelează la alimente total nesănătoase din comerţ care sunt dezechilibrate din punct de vedere nutriţional.

Nutriționistul constănțean Mihaela Iftene precizează că postul este o perioadă benefică în care ne putem încărca de vitamine şi minerale pe care le-am pierdut în perioada de iarnă. 

 Dulciurile, chiar dacă simţim nevoia, uneori, trebuiesc consumate în cantitate limitată şi cât mai rar., mai recizează medicul nutriționist. 
 

Postul este o perioadă benefică în care ne putem încărca de vitamine şi minerale pe care le-am pierdut în perioada de iarnă.

Pentru aceasta avem nevoie de un aport crescut de legume în stare crudă, de preferat, şi de fructe., a precizat medicul nutriționist Mihaela Iftene. 


Nu este un secret că facem multe greșeli în alimentația noastră de zi cu zi. 

Din păcate, apar multe greşeli în alimentaţia noastră: foarte mulţi mănâncă alimente bogate în zahăr - cartofi, orez, paste, pentru a creşte senzaţia de saţietate, alimente care trebuie în mod normal consumate în cantităţi limitate.

Acestea conţin zahăr cu eliberare lentă care poate duce la creşterea în greutate şi dezechilibru metabolic. De asemenea, trebuie să aducem un aport limitat de produse din soia, pate sau cuburi de soia, care de asemenea pot să îngraşe. Dulciurile, chiar dacă simţim nevoia, uneori, trebuiesc consumate în cantitate limitată şi cât mai rar., a mai punctat nutriționistul. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” vă invită la „Concert de Crăciun”

14 Dec 2023 698

Ce putem mânca de Paşte fără să ne facem griji că se poate depune pe corp?

10 Apr 2023 1288

Ce preparate trebuie să nu lipsească de pe masa de Paşte?

08 Apr 2023 1697

Ce ar trebui să mănânce copiii de Paşte?

26 Mar 2023 1809

„Un Centenar de Muzică Românească”, eveniment pe scena Teatrului „Oleg Danovski”

14 Jan 2023 1468

​Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski" prezintă ultimul spectacol al anului 2022. Detalii

16 Dec 2022 1703

Constanța Concert de Crăciun la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski

13 Dec 2021 3329

Ziua Mondială a Ciocolatei. Ce spune medicul nutriționist despre consumul acestui desert

07 Jul 2021 1820

Medicul Mihaela Iftene, despre consumul de ciocolată Când a apărut prima cutie de bomboane de ciocolată decorată pentru Ziua Îndrăgostiţilor

14 Feb 2021 1851

Ziua Internațională a Oului Medicul nutriţionist Mihaela Iftene- "Oul nu trebuie exclus din alimentația noastră"

10 Oct 2020 2376

Interviu online cu doctorul nutriţionist Mihaela Iftene „Înfometarea nu este o soluţie! Se poate pierde în greutate mâncând echilibrat şi diversificat”

11 Jan 2020 10005

Concerte de Crăciun, la Constanța

11 Dec 2019 4250

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 09 iulie 2019

10 Jul 2019 2732

Interviu online cu doctorul nutriţionist Mihaela Iftene. Ce putem mânca de Paşte fără să se depună. Ce au voie copiii să mănânce

22 Apr 2019 4758

Ce spectacole puteți vedea în acest weekend la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” Constanța

19 Mar 2019 2816