Care va fi soarta conacului de la Albeşti al moştenitorilor fostului primar al Mangaliei Ion Coman Stoian

Controversata Lege 10/2001 era să lase comuna Albeşti fără un metru de teren liber. Anul trecut, la Tribunalul Constanţa a fost înregistrat un dosar în care reclamanţii - Maria Stoian şi Ion Coman Stoian, moştenitorii boierului Ion Coman Stoian - solicitau restituirea unui imobil-conac şi a 5,7 hectare de teren pe Legea 10/2001. Dacă restituirea nu se putea face în natură, moştenitorii acceptau acordarea în compensare a unui imobil sau a altor bunuri şi servicii ori acordarea despăgubirii băneşti. În acest dosar, pârâţi erau Comuna Albeşti, prin Primar, Primarul comunei Albeşti şi Consiliul Local al comunei Albeşti. Pe 17 februarie, Tribunalul Constanţa a decis să respingă acţiunea reclamanţilor ca inadmisibilă. Decizia nu este însă definitivă.
 
Conacul şi terenurile au aparţinut boierului Ion Coman Stoian, dovada proprietăţii fiind făcută printr-un act de partaj voluntar transcris la Tribunalul Constanţa în anul 1924, potrivit căruia Ion Coman Stoian obţinea de pe urma defunctului Niţă Coman Stoian o suprafaţă de 309 hectare şi 8.528 de metri pătraţi, precum şi clădirile existente pe moşie. Dosarul a fost înregistrat iniţial pe rolul Judecătoriei Mangalia, care a declinat competenţa către Tribunalul Constanţa.
 
La ultimul termen, din 17 februarie, reclamanţii, care locuiesc în Germania, au solicitat amânarea cauzei, dar instanţa nu a admis cererea. Astfel că termenul s-a judecat. Reclamanţii, prin avocat, au arătat că au făcut cereri pentru restituire către Primăria Albeşti, încă din anul 2003, dar li s-a spus de la Primărie că nu se găseşte notificarea. Administraţia locală a comunei Albeşti s-a apărat, spunând că aceste cereri făceau referire la o zonă de păşune pe Legea 118, imobil care aparţine SC Suinprod. Considerând tardivă cererea, Tribunalul Constanţa a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de moştenitori.
 
Potrivit alternativaonline.ro, Ion Coman Stoian era un inginer şcolit în Elveţia, originar din Săcele. Familia sa deţinea în Albeşti una dintre cele mai mari moşii, iar după moartea tatălui său, a preluat atribuţiile de administrare a acesteia. În Mangalia, unde a fost şi primar între 1910 şi 1912, şi-a construit o casă impunătoare, după planurile sale, fiind ctitor de edificii publice. Aşa cum declara şeful Serviciului Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale, Virgil Coman, în urmă cu mai mulţi ani, Niţă Coman Stoian era unul dintre marii moşieri ai Dobrogei în perioada interbelică, având moşia stabilită la Albeşti. De altfel, Ion Coman Stoian împreună cu familia sa au fost ctitori ai Bisericii „Sfântul Gheorghe“ din Mangalia. Prin decret regal, cu prilejul inaugurării, din 1929, familia lui Ion Coman Stoian a fost răsplătită pentru contribuţia sa la ridicarea bisericii, cu Medalia „Răsplata Muncii pentru Biserică“, clasa a II-a.

Citeşte şi

Pe zone şi localităţi din arhive adunate
Cine au fost marii moşieri ai judeţului Constanţa 

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.