Carne proaspătă de curcan, în Piaţa Griviţei şi Piaţa Tomis (galerie foto)

Mici, ruladă, cârnați proaspeți sau afumați ca la bunica acasă, pastramă, crenvuști sau burgeri, toate din carne de curcan, dar și
carne de curcan proaspătă găsiți în Piața Griviței și în Piața Tomis III, administrate de RAEDPP Constanța.

Curcanii sunt crescuți la noi în județ, la fermă în localitatea Poiana, iar prospețimea este cuvântul care definește mica afacere: "Noi tăiem curcanii astăzi și îi ducem în magazin mâine, așa că, în momentul în care carnea e pe raft, este proaspătă cum nu poate asigura nimeni altcineva.
 

„În România intră foarte multă carne de curcan din Ungaria, care până ajunge la Constanța intră prin baze de depozitare", spun administratorii fermei de la Poiana. 


Ferma respectă pas cu pas tehnica afumării tradiționale, pentru a obține mezeluri așa cum se făceau odinioară. Ele nu conțin aditivi alimentari, spre deosebire de majoritatea mezelurilor aflate pe rafturile marilor magazine.
 
Numeroase școli și grădinițe din Constanța se aprovizionează deja de la ferma de curcani din Poiana, pentru a prepara hrana celor mici. 

Sursă foto: Primăria Municipiului Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 431

Decizii CNSC Primăria Negru Vodă, obligată să remedieze clauzele restrictive în cazul licitației de servicii de catering pentru preșcolari și elevi!

23 Apr 2024 228

Oficial! Pot începe lucrările de primă urgență pentru reabilitarea generală a Templului Israelit din Constanța

23 Apr 2024 583

Imobiliare Constanța DDN Global SRL vrea să investească într-un imobil de pe bulevardul Tomis

23 Apr 2024 401

Exercițiu de pregătire în caz de cutremur cu participarea elevilor de la Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hașdeu” Constanța (Galerie FOTO)

23 Apr 2024 230

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 454

ZIUA LIVE Gabriel Cateliu, candidatul USR pentru Primăria Tortoman județul Constanța - „La alegerile din 2016 am pierdut Primăria la doar 6 voturi“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 442

Primăria Constanța Atenție! Se verifică sirenele – Vezi în ce perioadă

23 Apr 2024 567

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 649

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 452

Licitații Constanța Primăria Cobadin investește în lucrări pentru implementarea unei investiții publice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 407

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 664

Primăria Constanța anunță decizia privind etapa de încadrare pentru proiectul de finalizare a reabilitării rețelelor termice

22 Apr 2024 318

Oficial de la Primăria Constanța referitor la mașina care a circulat pe strada Stefan cel Mare, pe pavele (FOTO+VIDEO))

22 Apr 2024 571

Ședință CLM Constanța Parteneriat între Primăria Constanța și UDTTMR pentru organziarea „Zilei Limbii Tătare”

22 Apr 2024 386