Carnet de marinar fals, descoperit în Portul Constanţa Sud Agigea. Cui aparținea documentul

  • Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat în Punctul de Trecerea Frontierei Constanţa Sud Agigea un cetăţean libanez, membru al echipajului unei nave sub pavilion Sierra Leone, care a prezentat la controlul de frontieră un carnet de marinar fals.
În data de 04.05.2021, ora 09.30, în urma controlului de frontieră efectuat de către  polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Constanţa Sud Agigea asupra unei nave sub pavilion Sierra Leone, acostată în dana portului Constanța, sosită din Grecia, au descoperit un carnet de marinar, ce purta însemnele statului Micronezia, care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic.

În urma verificărilor s-a stabilit că respectivul document aparţine unui bărbat în vârstă de 49 ani, cetăţean libanez, care este încadrat ca membru de echipaj. Acesta a declarat că a achiziţionat carnetul de marinar, în localitatea Tripoli.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „uz de fals”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 323 din Codul Penal.

De asemenea armatorul navei a fost sancționat contravențional de către poliţiştii de frontieră cu suma de 8000 lei pentru aducerea în Romania de către transportator a străinilor fără documente de trecere a frontierei sau cu documente false / falsificate.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Water Power Energy SA anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu

26 Apr 2024 80

Oficial de la IPJ Constanța Deținea arme de vânătoare, dar avea permis expirat!

25 Apr 2024 367

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 397

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 546

Firme Constanța Decirom SA. Aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli, pe ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor

22 Apr 2024 349

Anunt public privind depunerea solicitării de emitere a Acordului de Mediu

22 Apr 2024 273

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 565

Insolvențe Constanța SOCEP SA cere intrarea în insolvență a societății Nesramy SRL

19 Apr 2024 448

Pronunțare amânată în procesul dintre Silo Port SRL și Comisariatul Județean Constanța

18 Apr 2024 421

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 459

Firme Constanța UMEX SA. A fost convocată Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor

17 Apr 2024 543

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 468

Firme Constanța Ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor SOCEP SA, completată și revizuită

15 Apr 2024 505

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe ruta Port Constanța Poarta 10 - Șoseaua Berceni, județul Ilfov

14 Apr 2024 368

Fotoreportaj Călătorie printre culorile naturii. Descoperă frumusețea Portului turistic Jurilovca în aprilie (FOTO+VIDEO)

13 Apr 2024 631