Câți români și străini au intrat în ultimele 24 de ore în țară

  • Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore

În data 25.01.2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 71.700 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 29.000 mijloace de transport (dintre care 14.300 automarfare).



Pe sensul de intrare au fost aproximativ 37.500 persoane cu 14.700 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 34.200 persoane cu 14.300 mijloace de transport.




Cele mai tranzitate frontiere au fost:
  • Frontiera cu Ungaria - aproximativ 25.800 de persoane şi 14.200 de mijloace de transport;
  • Frontiera aeriană - aproximativ 17.600 de persoane;
  • Frontiera cu Bulgaria - aproximativ 11.100 de persoane şi 7.600 de mijloace de transport;
  • Frontiera cu Moldova - aproximativ 10.600 de persoane şi 4.100 de mijloace de transport.


Poliția de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, sens în care recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariția suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.


Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .






În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă - punctele de trecere şi  „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:
 
  • 18 fapte ilegale (10 infracţiuni şi 8 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 271.800 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 3.700 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 16 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea 8 cetăţeni români din diferite motive legale.




Sursa foto cu rol ilustravi: Poliția de Frontieră 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 594

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1407

Poliția de Frontieră Polițiștii de frontieră au verificat peste 20.000 de persoane în aplicația eDAC în această săptămână

07 Apr 2024 431

Traficul la frontieră, în ultimele 24 de ore

16 Feb 2024 480

Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore. Aproape 8.000 cetățeni ucraineni au intrat în țară

28 Jan 2024 563

Fapte ilegale, amenzi usturătoare și intrări interzise! Date oficiale de la Poliția de Frontieră

27 Jan 2024 548

Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore

25 Jan 2024 506

Peste 260.000 de euro și 20.000 de dolari, descoperiți de polițiștii de frontieră, ascunși într-un autocar turcesc (FOTO)

24 Jan 2024 1023

Garda de Coastă Alți 14 cetățeni străini, intrați ilegal în țară, depistați de polițiștii de frontieră, în zona localității Cetate, din județul Constanța

24 Jan 2024 635

Poliția de Frontieră, situație actualizată Detalii despre activitățile poliției de frontieră în ultimele 24 de ore!

24 Jan 2024 562

Poliția de Frontieră Aproximativ 6100 de cetățeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore

23 Jan 2024 548

19 cetățeni străini, intrați ilegal în țară, depistați cu ajutorul dronelor

22 Jan 2024 527

Percheziţii în mai multe judeţe din vestul ţării pentru trafic de migranţi

22 Jan 2024 611

Raport zilnic Detalii despre activitățile poliției de frontieră în ultimele 24 de ore!

21 Jan 2024 565

Poliția de Fontieră Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore

19 Jan 2024 574