Cazinoul din Constanța, „bijuteria“ care prinde din nou viață

 
Lucrările pentru restaurarea Cazinoului din Constanța au intrat în linie dreaptă și nu a mai rămas mult până la finalizarea lor. Constănțenii și nu numai se vor putea bucura de o adevărată bijuterie grandioasă din punct de vedere al arhitecturii și al istoriei, readusă la viață după ce pentru mult timp a fost lăsată de izbeliște.
 
Progresul în ce privește lucrările de restaurare este tot mai vizibil pe zi ce trece, iar inaugurarea ar urma să aibă loc în 2023, conform informațiilor oferite de echipa care se ocupă de întregul proces. În special în interior se pot observa cu ușurință numeroasele piese restaurate, care și-au recăpătat gloria de odinioară și vor transforma cazinoul în una din marile atracții turistice din țara noastră.
 
 
Iar renovarea cazinoului vine într-un moment în care numărul celor care se distrează la jocuri de noroc în țara noastră și în lume este în creștere. Poate că aceste cazinouri terestre încărcate de istorie nu mai au același succes ca în urmă cu câteva decenii, dar ele reprezintă clădiri istorice, cu o arhitectură deosebită. Între timp, tot mai mulți oameni aleg să se distreze pe Internet, unde au acces la o varietate foarte mare, de la online poker până la jocuri de ruletă, blackjack, baccarat loterii ori pariuri sportive. Oamenii se pot bucura așadar atât de distracția online, dar să aibă parte și de experiențe inedite în cazinouri.
 
Iar cazinourile merită să fie îngrijite și, așa cum poate fi observat în țara noastră, multe dintre ele sunt transformate în muzee sau săli de evenimente. Iar în ultima perioadă autoritățile și-au îndreptat tot mai mult atenția către restaurarea lor, așa cum este și cazul cazinoului din Vatra Dornei, care se află în plin proces de modernizare pentru ca apoi să fie transformat în muzeu.
 
Lucrările la Cazinoul din Constanța au început în ianuarie 2020
 
Lucrările pentru restaurarea Cazinoului din Constanța au fost demarate oficial pe 15 ianuarie 2020. În primele trei luni s-a lucrat la faza de proiectare, însă pe parcurs au fost depistate mai multe probleme, în special la structura de rezistență. Compania Aedificia Carpați a descoperit că structura de rezistență era compromisă, grinzile erau grav afectate și nu mai puteau fi restaurate, iar multe planșee erau și ele compromise. Toate aceste lucruri au făcut ca lucrările să fie întârziate, din moment ce au apărut noi provocări.
 
 
Mai mult, compania Aedificia Carpați, antreprenorul general al lucrărilor, a explicat de ce lucrările sunt îngreunate momentan. Detalii a oferit directorul general al Aedificia Carpați, inginerul Petre Badea, într-un interviu acordat Ziua de Constanța la finalul lunii iulie.

 
"Pornind de la faptul că la faza DALI (Documentație pentru realizare lucrări de intervenție), nu a fost investigată starea reală a structurii de rezistență a clădirii, a stabilității zidăriilor, a gradului de corodare pentru fiecare element metalic, a gradului de degradare a tencuielilor, după semnarea contractului de proiectare și execuție, pentru a putea elabora un proiect care să corespundă cerințelor din legea privind calitatea în construcții și a cerințelor pentru o clădire monument istoric de importanța acestuia, s-a procedat la evaluarea atentă a stării construcției, realizând o nouă expertiză tehnică cu specialiști de renume. S-a constatat că situația prezentată în DALI este total incompletă. Structura de rezistență trebuie refăcută în cvasitotalitate și în consecință și lucrările de arhitectură și componente artistice nu mai sunt lucrări de reparații, ci devin lucrări noi", a afirmat Badea.
 

El a precizat că lucrările sunt întârziate și de faptul că durata procedurilor de licitație este prea mare.
 
"Am contractat prin act adițional doar o parte din aceste lucrări imprevizibile conform legislației în domeniul achizițiilor. Restul de lucrări de consolidare sau refacere structură de rezistență urmând a se achiziționa prin proceduri suplimentare - licitație publică. Până acum, am reușit să contractăm suplimentar consolidarea, refacerea și restaurarea celor patru turnuri de pe clădire (patru construcții masive de 8x8x9m) a căror structură de rezistență (metal și zidărie) era complet degradată și nu răspundea normelor seismice actuale. Aceste turnuri reprezentau un real pericol pentru clădire. A durat mult timp până la derularea procedurii de licitație și apoi contractarea proiectării și execuției acestora, ținând pe loc realizarea șarpantelor, învelitorilor adiacente și fațadelor. Durata procedurilor de licitație este extrem de mare", a mai spus Badea.
 
Cazinoul va fi transformat în sală de evenimente
 
Cert este că momentan gradul de execuție este de peste 50% și se speră că totul va fi gata în 2023. După inaugurare, cazinoul va fi transformat în sală de evenimente și festivități. Va include o sală multifuncțională cu 200 de locuri și una de festivități care va putea primi aproximativ 150 de persoane. Lucrările de reabilitare au costuri ce se ridică la aproximativ 12 de milioane de euro, iar autoritățile speră să închirieze sălile timp de 250-300 de zile pe an.
 

 
Cazinoul din Constanța a fost inaugurat pe 15 august 1910, iar ultimele finisaje au fost realizate în 1912. Inițial, costurile de construcție erau estimate la 150 de mii de lei, dar s-au dovedit a fi de opt ori mai mari. Oamenii veneau aici pentru a se distra la ruletă, baccarat și blackjack, dar se țineau și evenimente muzicale sau teatrale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stațiunea Mamaia și Orașul Constanța, nominalizate la Destinația Anului

16 Apr 2024 389

Cazinoul din Constanța, perla care renaște din mare! Video inedit cu evoluția spectaculoaselor lucrări din al treilea an de șantier (FOTO+VIDEO)

13 Mar 2024 2178

Cazino Constanța, perla albă de la Marea Neagră! Aedificia Carpați – „O fuziune perfectă între tehnologie avansată și estetică rafinată“ (FOTO)

22 Feb 2024 1052

Fotoreportaj Cazinoul din Constanța surprins în imagini de sus, cu drona (FOTO+VIDEO)

15 Feb 2024 1245

Stadiul lucrărilor la Cazinoul din Constanța prezentat de Gabi Puchiu– reprezentant Aedificia Carpați, șef lucrări Cazinoul Constanța (FOTO+VIDEO)

15 Feb 2024 1042

Primarul Vergil Chițac „În curând, Cazinoul va redeveni perla Constanței!“ (VIDEO)

11 Feb 2024 988

Stadiul lucrărilor de reabilitare de la Cazinou, Constanța (Galerie FOTO)

10 Feb 2024 1235

Primarul Vergil Chițac, în vizită la Cazinoul din Constanța „Îndrăznesc să spun că va fi un rezultat care va depăși toate așteptările”

09 Feb 2024 1151

FOTOREPORTAJ Cazinoul, vânt din pupa pentru restaurare! Pardoseli ca ape cristaline, tâmplărie exterioară de nota 10 și „misterul“ sursei de încălzire din interior

09 Feb 2024 1830

Moment muzical în fața Cazinoului din Constanța. Fost concurent de la Vocea României își etalează talentul (VIDEO)

19 Jan 2024 1703

VIDEO EVOLUȚIE LUCRĂRI Cazinoul din Constanța, patru ani pe drumul renașterii! „Va străluci“ (FOTO+VIDEO)

15 Jan 2024 1300

O persoană striga după ajutor dintre stabilopozii de la Cazino. Pompierii au intervenit (FOTO)

01 Jan 2024 2551

Primarul Municipiului Constanța „Cazinoul veghează asupra Mării Negre de peste 100 ani și este pe cale să își recapete strălucirea de odinioară!“

29 Dec 2023 651

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Ateneul Român, readus la viață de lucrările conduse de actualul manager de proiect al Cazinoului din Constanța (GALERIE FOTO)

28 Dec 2023 1738

Fotoreportaj Constanța Vremea frumoasă a scos constănţenii la plimbare pe faleza Cazinoului în prima zi de Crăciun (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Dec 2023 1734