„Cazinoul invizibil”, o nouă dezbatere pe tema revitalizării emblematice a Constanţei

Dezbaterea „Cazinoul Invizibil - Heritage Talks”, în care tinerii propun soluții creative de revitalizare a Cazinoului din Constanța, pe care le confruntă cu profesioniștii, are loc astăzi la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”. Vor fi prezenţi arhitectul Smaranda Baciu, antreprenori, din partea municipalităţii va participa viceprimarul Costin Răsăuțeanu, Daniel Citirigă, profesor la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice a Universităţii Ovidius din Constanţa.

Evenimentul este moderat de Anca-Raluca Majaru, arhitect și membru fondator al Asociației ARCHÉ.
În cadrul dezbaterilor de astăzi, vor fi extrase concluziile atelierelor din 10-11 decembrie, în cadrul cărora liceenii şi-au folosit creativitatea pentru a imagina viitorul Cazinoului.

„Cazinoul invizibil” este un program de revitalizare prin artă și tehnologie a Cazinoului din Constanța și este inițiat de Asociația ARCHÉ, organizație care desfășoară activități de cercetare, conservare, punere în valoare și promovare a patrimoniului cultural.  
Vă reamintim că, pe 15 martie a.c., la propunerea Asociaţiei Arché, Cazinoul din Constanţa a fost inclus pe această listă, făcută publică de preşedintele Europa Nostra, Plácido Domingo.
Pe lista celor mai periclitate situri din Europa în anul 2018 figurează: Bisericile post-bizantine din Moscopole și Vithkuq, Albania; Centrul istoric din Viena, Austria; Monumentul Buzludja, Bulgaria; Mănăstirile și schitul David Gareji, Georgia; Cazinoul din Constanța, România (nominalizat de Asociația ARCHÉ); Orfelinatul grec Prinkipo, Insula Prinților, Turcia, și Fabrica de gheață Grimsby, Marea Britanie.

Experții Europa Nostra și partenerii lor de la Institutului Băncii Europene de Investiții oferă soluţii de reabilitare pentru cele șapte situri selectate.
Cazinoul a fost construit în anul 1909 şi inaugurat în august 1910, se află pe faleza din Constanţa, pe bulevardul Regina Elisabeta. Construcţia Cazinoului s-a realizat în perioada 1903 - 1911, după planurile arhitectului Daniel Renard. Infrastructura clădirii a fost încredinţată spre proiectare şi execuţie Direcţiei Construcţiei Portului, care era condusă de inginerul Anghel Saligny.
Peste nivelul solului, construcţia a fost executată de antreprenorii Frangulea şi Moscovici. Pe parcursul desfăşurării execuţiei au intervenit numeroase modificări, iar în decembrie 1909, o comisie formată din inginerul Elie Radu şi arhitecţii Ion Mincu şi Dimitrie Maimarolu sugerează modificări majore la nivelul parterului şi extinderea subsolului pentru amplasarea bucătăriei şi dependinţelor. Ca tratare volumetrică, dar şi decorativă, clădirea se încadrează în stilul Art Nouveau. Lucrările de reabilitare au fost blocate de contestaţii de aproape patru ani.  
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

AUR Constanța susține dezbaterea din cadrul turneului lui Aurelian Popa, care aduce în prim-plan discuții despre viitorul României în cadrul evenimentului „Stop Agenda 2030” (FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 191

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 407

Dispută între Ministerul Educaţiei, profesori şi părinţi pe tema supravegherii video în şcoli

05 Apr 2024 577

Horoscop pentru vineri, 29 martie 2024. Sunt multe provocări în plan amoros pentru una dintre zodii

29 Mar 2024 684

Dezbatere publică, la APM Constanța Eolenerg Project SRL va construi o centrală electrică eoliană în comuna Săcele

19 Mar 2024 519

Rezultatul informării și consultării PUZ, iniţiat de Comtrans SA, pentru o investiţie pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanţa

19 Mar 2024 896

Ce spune Mircea Geoană despre o eventuală candidatură la prezidențiale (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 Mar 2024 790

Modificarea OUG ce prevede plafonarea prețurilor la energie, în dezbatere publică. Ce propune Ministerul Energiei

15 Mar 2024 516

Modificări importante în Codul Rutier! Proiectul, adoptat tacit de Senat! Amplasarea radarelor, semnalată conducătorilor auto

05 Mar 2024 710

Uniunea Democrată Turcă din România Ediția cu numărul 20 a simpozionului „Implicarea femeii turce în societatea contemporană” are loc la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța (GALERIE FOTO)

28 Feb 2024 887

Constanța Celco SA extinde zona de exploatare la cariera Tașaul-Corbu. Când are loc dezbaterea publică?

12 Feb 2024 714

Când are loc dezbaterea publică a PUZ-ului iniţiat de Comtrans SA, pentru o investiţie pe bulevardul Aurel Vlaicu (DOCUMENT)

10 Feb 2024 1075

Universitatea Ovidius Constanța organizează o dezbatere cu tema diseminării rezultatelor cercetării din domeniul medical

09 Feb 2024 584

LIVE TEXT. Constanța Dezbatere publică pentru suspendarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) Mamaia (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Feb 2024 946

Dezbatere publică pentru suspendarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) Mamaia

04 Feb 2024 719