Actualitate

UPDATE CCINA Constanța a anunțat câștigătorii „Trofeului creativității” din acest an (galerie foto)

În aceste momente, la sala de conferințe a CCINA Constanța are loc festivitatea „Trofeul creativităţii”.
 
Evenimentul a început la ora 10.00 și este organizat de CCINA şi Centrul Enterprise Europe Network, la o nouă Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, prin Centrul Regional de Promovare a Proprietăţii Intelectuale şi Centrul Enterprise Europe Network, în colaborare cu Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci Bucureşti
 
În cadrul manifestării, ajunsă la a ediţia a XVII-a, sunt premiate persoanele juridice din judeţul Constanţa pentru activitatea depusă în domeniul creativităţii, concretizată prin solicitarea de titluri de protecţie la OSIM Bucureşti (brevete de invenţie, mărci, desene şi modele industriale).

Metodologia de realizare a “Trofeului creativităţii” a fost  stabilită de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci Bucureşti, fiind realizată exclusiv pe baza datelor existente în bazele de date ale OSIM, și s-a avut în vedere, pentru ediţiile  judeţene,  actele  de  protecţie  solicitate  sau  dobândite  în  perioada 01.01.2016 - 31.12.2018.  

La eveniment au fost invitate persoanele juridice constănţene clasate pe primele 10 locuri.

UPDATE ora 10:26:

A început premierea!

Locul I - Sterk Plast SRL,

Locul II - Global Record SRL

Locul III - Universitate Ovidius Constanța

Locul IV - Ensyco Ro SRL

Locul V - Agricolă Lumină SA

Locul VI - Le Pigeonnier SRL

Locul VII - Search Chemicals SRL

Locul VIII - Vinex Murfatlar SRL

Locul IX - Solid House SRL

Locul X - Blochem SRL.

Sursă foto: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CCINA Constanţa deschide sezonul cumpărăturilor din această primăvară. Târgul Naţional TINIMTEX, la o nouă ediţie

18 Feb 2020 2005

Delegaţie din Voivodina în vizită la CCINA Constanţa. A fost semnat un acord de cooperare

13 Feb 2020 746

CCINA Constanţa anunţă consultarea mediului de afaceri din judeţ

22 Jan 2020 1892

Organizat de CCINA Constanța Târgul național TINIMTEX, ediție de oferte speciale

20 Jan 2020 794

Ziua Porţilor Deschise, la Centul Enterprise Europe Network Dănuţ Jugănaru, directorul CCINA Constanţa - „Nu avem destule firme deschise către inovaţie, care să-şi internaţionalizeze afacerile“

11 Dec 2019 770

Premiere Sterk Plast SRL, câştigătoarea Trofeului Creativităţii, oferit de CCINA şi OSIM Bucureşti (galerie foto)

28 Nov 2019 2244

Festivitatea „Trofeul creativităţii”, organizată de CCINA şi Centrul Enterprise Europe Network, la o nouă ediţie

27 Nov 2019 1685

Consilierul economic şi comercial din cadrul Ambasadei Republicii Populare Chineze ȋn România, vizită de lucru la CCINA Constanța

26 Nov 2019 448

Vizita Asociației Exportatorilor din Anatolia de Est (DAIB) la CCINA Constanţa

18 Nov 2019 1392

Nunta perfectă începe cu o organizare perfectă CCINA Constanța anunță deschiderea Târgului „Nunta de vis“

08 Nov 2019 1080

Topul firmelor din județul Constanța 2018 Rompetrol Rafinare, două premii speciale pentru cea mai mare cifră de afaceri și cel mai mare profit brut (galerie foto)

02 Nov 2019 2317

Seară specială pentru oamenii de afaceri, program artistic și tombolă „Topul firmelor din județul Constanța 2018“, organizat de CCINA, o nouă ediție memorabilă (galerie foto)

02 Nov 2019 2368

Trofeu de excelenţă acordat de CCINA Dezvoltatorul imobiliar Solid House SRL, locul I în „Topul firmelor din judeţul Constanţa 2018“ (galerie foto)

01 Nov 2019 2247

Organizat de CCINA, în această seară „Topul firmelor din judeţul Constanţa 2018”, eveniment exclusivist, dedicat oamenilor de afaceri (galerie foto)

31 Oct 2019 2428

Pavilionul Expozițional din stațiunea Mamaia găzduiește o nouă ediție a Târgului TINIMTEX, organizat de CCINA Constanța

22 Oct 2019 1340