10 Jun, 2022 11:11
1411
„Prin urmare, se poate constata că, în condiţiile unei proceduri comune, o lege nu poate fi adoptată în termen de o zi, astfel cum s-a întâmplat în cauza de faţă. (...) Limitarea/restrângerea termenelor prevăzute de regulament afectează dezbaterea reală a iniţiativei legislative, fiind, astfel, aduse în discuţie aspecte referitoare la depunerea de amendamente, precum şi buna cunoaştere a conţinutului şi implicaţiilor legii votate.
Scurtarea termenelor se poate realiza doar prin aprobarea procedurii de urgenţă. (...) În cauza de faţă, Curtea reţine că legea criticată nu a fost adoptată prin procedura de urgenţă. În ipoteza în care s-ar fi aprobat adoptarea acesteia prin procedura de urgenţă, desigur, termenele puteau fi mult comprimate.
Cu alte cuvinte, legea a fost adoptată cu înlăturarea prevederilor regulamentare referitoare la modul în care se desfăşoară procedura generală/comună de adoptare a legilor din moment ce întreaga procedură a durat exact o singură zi", este una din concluziile CCR.
„Impetuozitatea şi graba cu care s-a acţionat (constituirea comisiei permanente de întocmire a raportului în şedinţa din 17 februarie 2021, întocmirea raportului în paralel cu desfăşurarea lucrărilor plenului/în pauza luată, luarea unei pauze a plenului pentru a permite finalizarea raportului, adoptarea legii în şedinţa din 17 februarie 2021) demonstrează cu prisosinţă faptul că procedura de adoptare a legii a fost una de urgenţă, fără să fi fost cerută/aprobată o astfel de procedură. (...)
Stabilirea unor reguli clare în privinţa procedurii legislative, inclusiv la nivelul Legii fundamentale, şi respectarea regulilor astfel stabilite constituie o garanţie împotriva abuzului de putere al majorităţii parlamentare, aşadar, o garanţie a democraţiei", mai spune CCR.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: