CCR Izolarea, carantina și internarea nu pot fi dispuse prin ordin de ministru!

  • Curtea Constituțională a decis joi că Parlamentul nu poate decide asupra Hotărârii privind instaurarea sau prelungirea stării de alertă. De asemenea, judecătorii constituționali au stabilit că izolarea, carantina și internarea nu pot fi dispuse prin ordin de ministru, scrie Digi 24.

Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituţională, la începutul lunii iunie, articolele din legea privind starea de alertă prin care se stabilesc contravențiile și amenzile pentru încălcarea legii. De asemenea, Avocatul Poporului a contestat și articolul prin care Parlamentul aprobă starea de alertă instituită prin hotărâre de guvern.

„O altă critică de neconstituţionalitate se referă la trimiterile din cuprinsul legii la norme legale inexistente în fondul activ al legislaţiei (art. 65, art. 66, art. 67). Astfel, prevederile adoptate în acest mod, şi anume prin trimitere la norme legale inexistente, aduc atingere dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în privinţa clarităţii şi previzibilităţii legii", a arătat Avocatul Poporului, care consideră că prevederile care stabilesc nivelul amenzilor sunt neconstituționale pentru că ori sancționează contravenții al căror conținut nu e clar, ori sancționează fapte care nu există.

De asemenea, Avocatul Poporului a sesizat CCR pe Ordonanța de urgență a Guvernului nr.11/2020 care prevede carantina pentru persoanele care vin din zonele afectate de pandemia de coronavirus.

„În cazul epidemiilor/pandemiilor sau situațiilor de urgență de sănătate publică internaționale declarate de Organizația Mondială a Sănătății, dacă exista un risc iminent pentru sănătatea publică, cu respectarea Regulamentului sanitar internațional (2005), la propunerea Grupului tehnic de experți ai Ministerului Sănătății, ministrul sănătății instituie carantina pentru persoanele care intră pe teritoriul României din zonele afectate, ca măsură de prevenire și limitare a îmbolnăvirilor”, se arată în articolul atacat la CCR.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sesizarea ÎCCJ în legătură cu organizarea alegerilor din 9 iunie, analizată de Curtea Constituțională pe 14 mai

12 Apr 2024 496

Curtea Constituţională a României (CCR) Proiectul de lege care permite devansarea alegerii preşedintelui României este constituțional

20 Mar 2024 434

CCR permite posesorilor de permis categoria B să conducă scutere

20 Mar 2024 496

OUG 21/2024 privind comasarea alegerilor ajunge la CCR! Decizie de ultimă oră a ÎCCJ

19 Mar 2024 808

Curtea Constituțională a României, sesizată de președintele României în cazul legii privind executorii judecătorești

14 Mar 2024 562

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 558

Eco Sud pierde procesul cu Iridex Group Salubrizare CCR sesizată în litigiul privind achiziția serviciilor de salubrizare a deșeurilor municipale din județul Constanța!

06 Feb 2024 1084

USR și Forța Dreptei nu sunt de acord cu actul normativ adoptat de Camera Deputaţilor. Sesizare la Curtea Constituţională împotriva legii prin care sunt dezincriminate anumite fapte de evaziune fiscală

21 Dec 2023 713

USR și Forța Dreptei sesizează CCR pe legea prin care statul ia impozit de două ori pe unele terenuri agricole

20 Dec 2023 801

Legea care permite subconcesionarea bunurilor publice ale statului prin atribuire directă atacată de către USR şi Forţa Dreptei

16 Dec 2023 908

CCR a admis sesizarea lui Klaus Iohannis pe legea privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare

13 Dec 2023 823

CCR a respins sesizarea preşedintelui Iohannis privind legea referitoare la mandatul preşedintelui Consiliului Legislativ

13 Dec 2023 711

Iohannis a promulgat legea privind personalul Curţii Constituţionale

05 Dec 2023 712

Curtea Constituțională a României, sesizată la cererea unui om de afaceri din Constanța

29 Nov 2023 979

Premierul Marcel Ciolacu Prin „atacul ipocrit" la Curtea Constituțională statul a pierdut sume în jur de 1 miliard de lei

07 Oct 2023 914