„Ce-ar fi dacă ceea ce iubim împreună am putea proteja tot împreună?" Părinţii, consiliaţi în office-ul Axa Life Insurance (galerie foto)

axa_axa_1.jpgGrupul financiar AXA, lider mondial în asigurări, prezent în România prin AXA Life Insurance, aduce în Constanţa primele dovezi ale promisiunii de a redefini standardele.

AXA Life Insurance a lansat ieri, la Constanţa, planul de protecţie şi economisire financiară StartProtector, care ajută părinţii să asigure împreună, cu minim efort, planificarea şi protecţia ideală a viitorului financiar al copilului lor.

Lansată pe piaţă în luna mai a acestui an, noua asigurare AXA vine în întâmpinarea părinţilor români nu doar cu un plan de economisire care să asigure copilului un start sigur şi susţinut la vârsta de 18 ani, ci oferă în plus protecţia întregii familii pe tot parcursul contractului, prin alegerea pachetului ideal, personalizat de către fiecare cuplu în parte, în funcţie de nevoile specifice ale acestuia - orice combinaţie a celor nouă tipuri de protecţie suplimentară este posibilă pentru oricare dintre membrii familiei, nu doar pentru copilul beneficiar al planului de economisire.

În funcţie de opţiunea părinţilor, copilul urmează să primească la finalul contractului suma asigurată împreună cu fondul participării la profit fie sub forma unei plăţi unice, fie prin intermediul a 3, 4 sau 5 rente anuale, pe parcursul studiilor sale. O educaţie mai bună înseamnă independenţă financiară şi implicit siguranţa unui viitor mai uşor.

Program naţional de consiliere parentală

axa_axa_2.jpgPentru a încuraja părinţii să se gândească la viitorul financiar al copiilor lor, asiguratorul francez a lansat pe 15 septembrie o campanie integrată de comunicare pentru promovarea acestui tip de asigurare de viaţă. Mesajul campaniei este „Ce-ar fi dacă ceea ce iubim împreună am putea proteja tot împreună?" şi îşi propune să atragă atenţia asupra importanţei unităţii familiei în creşterea şi protejarea copiilor.

„Se spune că a fi mamă este cel mai greu lucru din lume, iar după aproape trei decenii de provocări profesionale pot spune că la finalul zilei nimic nu e mai dificil de atins, dar şi îmbucurător în acelaşi timp, decât sentimentul că ai făcut tot ce era mai bine pentru copiii tăi. Această nouă asigurare a fost gândită pentru a veni în sprijinul părinţilor, ştiind că în zilele noastre ambii părinţi sunt adesea aflaţi sub presiunea timpului şi a grijilor cotidiene, căutând totodată cele mai bune şi sigure soluţii pentru a construi împreună cel mai bun drum pentru viitorul copilului lor", a declarat Violeta Ciurel, Preşedinte & CEO AXA Life Insurance.

În plus, pentru a dovedi că este cu adevărat aproape de clienţii săi, AXA Life Insurance a lansat în paralel cu această campanie de comunicare un program naţional de consiliere parentală menit să-i ajute pe părinţi să găsească cele mai potrivite soluţii pentru a le asigura copiilor un viitor confortabil atât în ceea ce priveşte educaţia, cât şi posibilele dificultăţi materiale. Programul a demarat la mijlocul lunii septembrie în agenţiile AXA din Bucureşti unde, timp de o săptămână, un specialist în consiliere parentală a fost disponibil pentru întâlniri individuale cu părinţii interesaţi să afle mai multe detalii despre relaţia copil-părinte, evitarea diverselor situaţii de criză atât de natură personală cât şi financiară, dar şi cele mai noi trenduri în parenting.

Constanţa este primul oraş, în afara capitalei, unde specialiştii în parenting vor fi prezenţi. Toţi cei interesaţi de aceasta consultanţă sunt aşteptaţi în agenţia AXA din Constanţa, situată pe strada Petru Vulcan nr. 108, bl. TD4B, parter, în perioada 3 - 7 octombrie. O prealabilă programare la AXA Info Line - 021 207 99 99 sau la adresa www.axa-asigurari.ro vă ajută să confirmaţi intervalul orar cel mai potrivit. „Suntem bucuroşi că agenţia noastră a fost aleasă pentru implementarea programului naţional de consiliere parentală şi că AXA vine să sprijine în acest mod nevoile părinţilor din Constanţa. Suntem convinşi că proiectul va fi unul de succes şi va fi primit cu bucurie de către locuitorii acestui oraş", a declarat Enise Nurle, Director Agenţia Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.