Ce găsesc turiştii la mareCazinoul din Constanţa, Moscheea Mahmud al II-lea şi Farul Genovez - atracţii fastuoase şi enigmatice

MoscheeaCarol.jpgPrintre atracţiile litoralului se numără şi Cazinoul Constanţa, Farul Genovez şi Moscheea Mahmud al II-lea. La Moscheea Mahmud al II-lea, vizitatorii vor găsi cel mare covor oriental din România, vechi de 200 de ani, având o suprafaţă de 144 mp şi cântărind 500 de kilograme, care a aparţinut sultanului Abdul Hamid.

litoral-cazinoconstanta.jpgCazinoul din Constanţa este una dintre primele clădiri ridicate la Constanţa, aproape imediat după ce acest oraş a fost preluat de către administraţia românească şi nu s-a mai numit Kustenge. Istoria Cazinoului începe odată cu anul 1880, după revenirea Dobrogei la patria mamă. La acea vreme se numea Cazin sau Kursaal şi nu era decât o construcţie căptuşită cu scândură la exterior şi ridicata lângă Farul Genovez, la capătul bulevardului Elisabeta, singurul bulevard al oraşului. Între pereţii săi de lemn, Cazinoul adăpostea o sală de dans, două săli de lectură, unde puteau fi citite ziarele locale, două săli de jocuri şi o terasa la malul mării. Terasa era locul preferat de întâlnire al marinarilor, turiştilor şi al elitei constănţene. Tot aici se desfăşurau concerte susţinute de celebrităţile vremii. În 1890 s-a pus problema construcţiei definitive a Cazinoului. Locul noului local va fi mutat însă de lângă Farul Genovez cam în zona unde este amplasat actualul edificiu. Cea de-a doua clădire a Kursaalului, terminată în 1893, era tot o construcţie din paiantă, susţinută de piloţi din lemn şi compusă dintr-o sală de dans, mai multe camere şi o terasă către mare. În primii ani ai secolului al XX-lea Cazinoul era principala atracţie a Constanţei. În 1903, edilii constănţeni, respectiv primarul Cristea Georgescu şi prefectul Scarlat Vârnav, începuseră demersurile de ridicare la Constanţa a unui cazino modern, asemenea celor de pe riviera franceză. Arhitectul angajat să proiecteze noua clădire a fost Daniel Renard, un arhitect român de origine franceză, care la acea vreme locuia la Constanţa. Absolvent al Scolii de Arte Frumoase din Paris, Daniel Renard avea să conceapă Cazinoul constănţean în stil Art Nouveau, devenind astfel promotorul acestui curent în România. Cea de-a treia fundaţie a fost şi ultima, construcţia Cazinoului fiind începută în 1907 şi finalizata in 1910. Lucrările au costat 1.300.000 de lei. La 15 august 1910, Cazinoul a fost inaugurat în prezenta principelui Ferdinand, după care a fost închiriat lui Alphonse Hietz, proprietar de restaurante şi hoteluri din Bucureşti. În scurt timp, Cazinoul din Constanţa a devenit unul dintre cele mai cunoscute stabilimentele de acest gen din Europa, fiind preferat de împătimiţii jocurilor de noroc care veneau aici, incognito, din toate colţurile lumii. În timpul Primului Război Mondial el a fost transformat în spital, dar cu toate acestea a fost aprig bombardat. În perioada interbelică, Cazinoul a revenit la destinaţia sa, reluând şirul poveştilor pasionante derulate într-un spaţiu de lux, în jurul meselor de joc. Astăzi, Cazinoul continuă să existe fastuos la malul mării.

Farul Genovez este situat pe faleza din Constanţa.

Litoral-farulGenovez2.jpgA fost construit între anii 1858 şi 1860, în amintirea negustorilor genovezi care au frecventat Pontus Euxin în secolul XIII. Farul octogonal are o înălţime de 8 metri, iar în vârf are o cupolă metalică.

Moscheea Mahmud al II-lea (numită iniţial Moscheea Carol I) din Constanţa este un monument de arhitectură construit în stil arabo-bizantin combinat cu elemente arhitecturale româneşti. Monumentul a fost construit în anul 1910 de către arhitectul V. Ştefănescu, pe o veche geamie datând din anul 1822 şi a avut ca model Moscheea Konya din Anatolia, Turcia. Construcţia a fost începută din iniţiativa regelui Carol I, în semn de omagiu pentru comunitatea musulmană din oraşul Constanţa. Lucrările s-au încheiat în 1912. Inaugurarea a avut loc în prezenţa regelui. Iniţial s-a numit Moscheea Carol I, ulterior a fost redenumită Moscheea Mahmud al II-lea. Totuşi, în prezent, credincioşii musulmani o numesc „Kral camisi" sau „Geamia Regelui". În moschee se află cel mai mare covor oriental din România, vechi de 200 de ani, având o suprafaţă de 144 mp şi cântărind 500 de kg. Acest covor a aparţinut sultanului Abdul Hamid. Minaretul, construit în stil maur, are înălţimea de 47 de metri, iar scara interioară numără 140 de trepte până la locaşul muezinului, de unde se anunţa ora de rugăciune în trecut. Turiştii au posibilitatea de a urca în minaret, de unde pot admira o superbă panoramă asupra zonei vechi a oraşului.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotoreportaj Primăvara își face simțită prezența în Constanța. Oamenii se bucură de soare (FOTO+VIDEO)

13 Apr 2024 532

ZIUA LIVE Semiran Abdurefi, președinte USR Mangalia, candidat la fotoliul de primar al Municipiului Mangalia (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 945

ZIUA LIVE În ce direcție se îndreaptă orașul Mangalia? (VIDEO)

09 Apr 2024 661

Nava River Adagio a adus la Constanța turiști americani

03 Apr 2024 476

OMD Mamaia Constanța Destinația Mamaia Constanța - polul distracției de pe litoral în mini-vacanța de 1 Mai și Paște (FOTO)

02 Apr 2024 732

Trei turiști, răniți în Deltă, după ce un copac a căzut peste ei

13 Mar 2024 634

Planul Roşu de Intervenţie a fost activat Zeci de turiști blocați în telescaun pe Pârtia Prislop

13 Jan 2024 906

Județul Tulcea A crescut numărul turiştilor în Munţii Măcinului. Iată de ce

04 Jan 2024 1094

Tragedie înainte de Crăciun! O persoană decedată la munte! Alte 20 de turiști, salvați de salvamontiști

25 Dec 2023 1213

Recomandări din partea CFR Călători pentru turiștii care pleacă în vacanță cu trenul!

23 Dec 2023 994

Autoritatea Navală Română Doi turiști, din Ploiești surprinși de furtună, pe brațul Sf Gheorghe

20 Nov 2023 619

Un turist francez este căutat de salvamontiști în Munții Bucegi

30 Oct 2023 919

Numărul turiștilor străini atinge un nivel record într-o destinație mediteraneană, în ciuda incendiilor și caniculei!

23 Oct 2023 863

Direcția Județeană de Statistică (DJS) Constanța În august, a crescut numărul de turiști străini, pe litoral. Județul Constanța se află în fruntea clasamentului la sosirile de turiști, la nivel național

16 Oct 2023 888

OMD Mamaia – Constanța promovează litoralul românesc la Târgul de turism internațional WTM Londra

10 Oct 2023 1047