Ce observaţii are „Verde Urban“ în legătură cu tema de actualizare a PUG-ului municipiului Constanţa (galerie foto)

Pe site-ul Primăriei este postată tema de proiectare - actualizare PUG Municipiul Constanţa unde. Dacă analizăm partea scrisă, devenim optimişti, întrucât se vorbeşte despre dezvoltare urbană, transport în comun, analizarea poluării determinate de statutul de oraş-port, spaţii verzi etc.
 
„În schimb, partea desenată ne readuce într-o stare de pesimism. Astfel, vedem cum mult-încercatul parc Tăbăcărie se propune a fi integrat unui «palier de abordare» comun cu staţiunea Mamaia, adică unul turistic, scopul acestuia fiind de a lega staţiunea de Portul Turistic Tomis. Pe de altă parte, zonele cu destinaţia de parc sunt menţionate a fi doar cimitirele (loc cu verdeaţă, ce-i drept) şi complexul sportiv Badea Cârţan. Tot plângem ca vrem Plan Urbanistic General actualizat, dar s-ar putea să îl regretăm pe cel vechi. În concluzie, atenţie la PUG!”, susţin reprezentanţii Asociaţiei „Verde Urban“.
 
Vă reamintim că Primăria a anunţat că reactualizează Planul Urbanistic General al municipiului Constanţa în vigoare, aprobat prin HCL nr. 653/1999, cu valabilitate prelungită prin HCL nr. 77/2011, HCL nr. 81/2013 şi HCL nr. 327/18.12.2015.

Planul Urbanistic General (PUG) al municipiului Constanţa şi regulamentul local de urbanism aferent au fost prelungite pentru cinci ani, până în 2023. Votul s-a dat în şedinţa Consiliului Local Municipal din luna noiembrie. Actualul PUG datează din 1999 şi este singurul plan urbanistic al municipiului de după Revoluţie. La rândul său, primarul Constanţei, Decebal Făgădău, a precizat că se lucrează la actualizarea PUG-ului Constanţei.

Caietul de sarcini a fost definitivat în colaborare cu experţii Băncii Mondiale, iar în luna octombrie a anului 2017, între reprezentanţii UAT Constanţa şi cei ai Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare - BIRD a fost încheiat un acord pentru servicii de asistenţă tehnică privind Programul de dezvoltare urbană a municipiului Constanţa, cu următoarele componente: planificarea şi gestionarea investiţiilor de capital, gestionarea activelor municipale şi de regenerare urbană, o îmbunătăţire a competitivităţii zonei metropolitane.
 
Componenta de regenerare urbană include studii referitoare la: dezvoltarea strategiei oraşelor inteligente de gestionare a activelor, asistenţă în elaborarea unui plan integrat de amenajare a teritoriului pentru zona metropolitană, facilitarea activităţilor de regenerare urbană, facilitarea elaborării unei strategii de reabilitare a cartierelor de blocuri de apartamente. 

„Suntem în plin proces de actualizare. Nu este un lucru care să se întâmple peste noapte. Doar dezbaterea sau analiza din punctul de vedere al impactului asupra mediului, după părerea mea, va dura poate chiar 2 ani. Este un document de planificare ce se face o dată la 20-25 ani. Dacă noi vrem să dăm o altă dinamică oraşului nostru, o dinamică controlată, nu una haotică ca până acum, nu trebuie să facem lucrurile în pripă. Pentru că avem, blocuri între case, ba, mai nou, şi… case între blocuri, ceea ce nu este firesc. PUG-ul nu depinde de mine, cât durează acordul de mediu, cât durează achiziţia publică, dacă CLM îl va aproba. Vă rog, uitaţi-vă cât a durat şi în cazul altor municipii să elaboreze un astfel de document. Îmi doresc un PUG serios. Singura garanţie pe care pot să o dau constănţenilor este că fac tot ceea ce ţine de mine să avem un PUG. Că am apelat la cei mai buni experţi. Chit că nu se finalizează în mandatul meu, vreau să pot spune, eu am făcut lucrul acesta”, susţine edilul-şef al municipiului Constanţa.
 
Citeşte şi:
 

Primăria vrea să actualizeze Planul Urbanistic General al municipiului Constanţa
 
Făgădău - „M-am săturat să tot răspund la mizeriile de genul «primarul distruge spaţiul verde»! Mergeţi, vă rog, la instanţă! Vreau un PUG serios, nu îl putem face peste noapte!“

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Tulcea și Topgeosys SRL au încheiat un contract ce vizează modernizarea și extinderea centralelor termice. Care este durata de prestare a serviciilor (DOCUMENT)

01 Feb 2024 1140

CJC vrea să construiască o terasă acoperită în vecinătatea spațiului comercial existent în Pavilionul Expozițional Constanța

15 Feb 2023 1485

Primăria Constanța a emis certificatul de urbanism pentru modernizarea clădirii Consiliului Județean Constanța

15 Jan 2023 1058

Consiliul Județean Constanța a atribuit un contract important!

14 Dec 2022 1360

Licitație pentru tema de proiectare. Sala de ședințe "Remus Opreanu" va fi modernizată

16 Nov 2022 1262

Contract atribuit de Primăria municipiului Tulcea unei firme din Suceava (DOCUMENT)

11 May 2022 2819

Un SRL din Iași proiectează lucrările de reamenajare a pieței agroalimentare Pescăruș din municipiul Constanța

16 Dec 2020 3326

Restaurarea Cazinoului din Constanța, tema unui workshop de proiectare arhitecturală și muzeografică (galerie foto)

24 Sep 2019 1790

Ce societate se ocupă de proiectarea tehnică pentru modernizarea drumurilor din comuna Seimeni, județul Constanța. Ce valoare are contractul (document)

15 Jun 2018 2571

Piaţa Griviţei, reconfigurată şi modernizată (document)

21 Aug 2017 5088