Ce s-a decis la ședința Adunării Generale a Acționarilor de la Șantierul Naval 2 Mai SA Mangalia

  • Pe 3 decembrie, a avut loc ședința Adunării Generale Ordinare a Acționarilor societății Șantierul Naval 2 Mai SA Mangalia

În data de 3 decembrie 2020, a avut loc Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor societății Șantierul Naval 2 Mai SA Mangalia, convocată în mod legal, de la ora 11.30.

În urma ședinței, s-a aprobat cu un vot reprezentând 93,8878% din capitalul social, alegerea administratorilor provizorii/prelungirea mandatelor, a următoarelor persoane: Ionuț Constantinescu, Iulian Drăgoi și Valerica Maitan.

S-a aprobat cu același număr de voturi prelungirea duratei mandatelor provizorii, care va fi de 2 luni, începând cu data de 9 decembrie 2020. Cu același număr de voturi, s-a aprobat stabilirea indemnizației brute fixe lunare a administratorilor provizorii, care va fi cea stabilită din ședința din data de 28 septembrie 2018, respective 3.500 de lei.

A fost aprobată împuternicirea lui Constantin Alexie-Cotan, pentru semnarea contractelor de mandate/actului adițional la contractual de mandate cu administratorii provizorii ai Societății Șantierul Naval 2 Mai SA Mangalia.

A fost împuternicit directorul general al societății Șantierul Naval 2 Mai SA Mangalia în vederea efectuării procedurilor și formalităților prevăzute de lege în scopul înregistrării hotărârii AGOA la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 454

Firme Constanța Șantierul Naval 2 Mai SA Mangalia – Luminița Vlădescu, Gabriela Cătălina Danciu și Emilia Mirela David, votate în continuare administratori provizorii

05 Apr 2024 581

Firme Constanța Șantierul Naval 2 Mai SA Mangalia. Se stabilește indemnizaţia brută fixă lunară a administratorilor provizorii

23 Mar 2024 690

Firme Constanța Acționarii Șantierului Naval 2 Mai SA Mangalia, convocați să decidă bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2024

24 Feb 2024 811

Firme Constanța Acționarii societății Șantierul Naval 2 Mai - S.A., convocați în ședință ordinară

22 Jan 2024 821

Damen Shipyards Mangalia SA, exceptată de la restricțiile privind drepturile de hrană, voucherele de vacanță și primele, din Legea sustenabilității financiare

27 Dec 2023 1221

Ministerul Apărării Naționale, contract cu șantierul Damen Shipyards Mangalia! (DOCUMENT)

27 Dec 2023 1387

„Singura expertiză pe care o avem este în repararea navelor“ Consiliul de Supraveghere Damen Shipyards Mangalia SA, întrunit în ședință

25 Oct 2023 1387

Mandate prelungite pentru administratorii Șantierului Naval 2 Mai - S.A. Mangalia

24 Aug 2023 1180

Damen Shipyards Mangalia se va ocupa de fabricarea vehiculelor militare de luptă, au decis acționarii societății

17 Jun 2023 2296

Acționarii Șantierului Naval 2 Mai SA Mangalia, convocați în ședință ordinară. Ce se va discuta

14 Jun 2023 1075

Administrator la Șantierul Naval 2 Mai. Ce indemnizație primește fostul viceprimar de la Medgidia, Luminița Vlădescu?

27 May 2023 1500

Marinela Voivozeanu, numită în conducerea Șantierului Naval 2 Mai (DOCUMENT)

03 Apr 2023 1337

Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor societății Șantierul Naval 2 Mai SA Mangalia, convocată în ședință. Alegerea administratorilor, pe ordinea de zi

11 Dec 2022 1266

Adunarea Generală Ordinară a Asociaţilor Şantierul Naval 2 Mai SA Mangalia, convocată în şedinţă. Alegerea administratorilor, pe ordinea de zi

16 Aug 2022 1340