Ce spun astrele despre Radu Mazăre, la ziua lui de naştere „Perioada următoare se anunţă a fi turbulentă"

cap_6.jpg Pentru Radu Mazăre, urmează o perioadă marcată de posibile complicaţii sau blocaje pe plan juridic, dar şi de o îmbunătăţire a relaţiilor cu membrii familiei Ziua de naştere a primarului Constanţei vine într-un moment destul de tensionat pentru Raci, din punct de vedere astrologic. Eclipsa parţială de Soare, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute îşi face încă simţite efectele asupra celor născuţi în această zodie, care sunt forţaţi să-şi regândească modul în care privesc viaţa în general şi să facă schimbările necesare.

Perioada următoare este marcată, pentru Radu Mazăre, de suişuri şi coborâşuri rapide şi de răsturnări de situaţie în plan profesional şi social. Asta deoarece conjunctura astrală tensionată din următoarele săptămâni, care aduce un dezechilibru la nivelul relaţiilor cu ceilalţi face un aspect strâns cu planetele natale ale lui Radu Mazăre.

Vorbim în primul rând de opoziţia Venus - Pluto retrograd, care, potrivit astrologului Urania, are un impact deosebit de puternic în planul relaţiilor parteneriale şi contractelor pentru cei născuţi în Rac. Asta înseamnă că, în următoarele săptămâni, s-ar putea ivi nişte complicaţii în ceea ce priveşte acest aspect, mai exact o situaţie care iniţial părea favorabilă să se schimbe brusc, să apară tot felul de piedici şi neînţelegeri care să stagneze semnarea unui acord, unor documente, contracte. Un conflict care era pe cale să se stingă fie se reaprinde sau rezolvarea sa este amânată din cauza dezvăluirii unor secrete sau a apariţiei unor informaţii care schimbă radical contextul. Astrologul Urania mai avertizează şi asupra unui „context oarecum periculos" pe plan juridic şi procesual, din cauza acestei opoziţii. Acesta poate fi agravat, începând de pe 9 iulie, de intrarea lui Uranus, planeta schimbărilor radicale, în mişcare aparent retrogradă. Starea de tensiune interioară şi exterioară, de dezechilibru creşte. Acest tranzit al lui Uranus formează un aspect tensionat cu Marte din astrograma natală a lui Radu Mazăre - ceea ce se traduce prin impulsivitate, o atitudine agresivă, dominatoare, o tendinţă de a-şi asuma riscuri uneori inutile (de unde şi o predispoziţie spre accidente), nerăbdare, foarte multă energie şi idei inovatoare care pot fi însă risipite pentru că nu există suficientă perseverenţă sau simţ practic.

Dacă în ceea ce priveşte relaţiile sociale, perioada următoare se anunţă a fi turbulentă pentru Radu Mazăre, în schimb, pe plan sentimental şi în ceea ce priveşte relaţia cu familia, lucrurile au o evoluţie favorabilă. Intrarea lui Venus in Rac aduce o stare de bine, mai mult optimism. Nativul este mai deschis, mai vesel. Pe 9 iulie, când Luna se află în Scorpion, se poate vorbi despre un moment propice pentru relaţiile afective, cu copiii, dar şi cu ceilalţi membri ai familiei. În plus, este un moment bun pentru valorificarea potenţialului personal, pentru exprimarea sentimentelor şi a talentelor artistice. Deoarece astrograma natală a lui Radu Mazăre este puternic marcată de elementul Apă, acesta va resimţi puternic încărcătura afectivă a perioadei următoare. Asta poate însemna, pe de o parte, o creştere a farmecului personal şi a puterii de convingere, o mai mare disponibilitate sufletească, însă, pe de altă parte, o diminuare a capacităţii de a fi imparţial şi obiectiv, mai ales dacă se simte în vreun fel atacat. Se poate vorbi despre o mai mare tendinţă de a riposta în forţă, folosind orice fel de mijloace, în cazul în care percepe vreo ameninţare.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 669

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 672

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 724

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1001

Proces pe vila în care a stat Mazăre! Dosarul, amânat pentru studierea actelor depuse

13 Feb 2024 853

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1373

Știri Constanța Bosînceanu, acționar majoritar SNC- "Nu pot să spun dacă l-aș vota pentru un nou mandat pe Chițac" (VIDEO)

09 Feb 2024 4173

Imobile de 14 etaje, un spital și mai multe locuințe. Iată ce vor să construiască niște investitori pe malul Lacului Siutghiol, Constanța

07 Feb 2024 5021

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1525

Radu Mazăre jr., la ceas aniversar! A schimbat prefixul

31 Jan 2024 1233

Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, clasare de la DNA! Vizat, dosarul din cauza căruia a demisionat din PSD

29 Jan 2024 1672

Fiul lui Radu Mazăre s-a lansat în afaceri! Iată ce domeniu a ales Răducu Mazăre

02 Jan 2024 6938

Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu Licitație publică cu strigare pentru vânzarea unor bunuri aflate în proprietatea Ideea Contrast SRL

29 Dec 2023 934

Primăria Constanța nu trebuie să achite taxa de timbru în procesul pe terenul vilei în care a stat Mazăre, a decis Tribunalul

19 Dec 2023 983

Tribunalul Constanța amână pentru la anul dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța

17 Dec 2023 859