Ce spune numerologul Milena Căpitanul de judeţ împlineşte 44 de ani

cap_6.jpg„2010 este pentru Nicuşor Constantinescu un an al implicării serioase şi susţinute, al grijilor asumate, dar şi al depresiilor frecvente"

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, împlineşte astăzi 44 de ani. Născut pe 29 octombrie 1966 în Ploieşti, judeţul Prahova, fiul lui Marin şi al Vasilicăi, a ajuns în Constanţa, la Institutul de Marină. Aici s-a împrietenit cu Radu Mazăre şi Gabriel-Sorin Strutinsky, viitorii săi parteneri de afaceri. Este căsătorit cu Codruţa, cu care are doi copii. În continuare, puteţi citi ce spun numerele zilei de naştere, interpretate de numerologul Milena, despre căpitanul de judeţ, Nicuşor Constantinescu.

Lăudat şi hulit deopotrivă, căutat şi dorit chiar şi de cei ce nu-l iubesc prea mult, prieten de o viaţă cu cei câţiva aleşi de soartă să ţină aprig Constanţa de căpăstru ca pe un armăsar nărăvaş, Nicuşor Daniel Constantinescu se distinge prin puterea de muncă uimitoare. Fără a fi neapărat un luptător, se ia la trântă cu orice problemă intuieşte că ar putea interveni cândva.

Vibraţia judeţului Constanţa este 8, determinând populaţia suficient de metisată a tărâmului de vis către o manifestare fulminantă a ambiţiei.

E drept, uneori greşit direcţionată, alteori insuficient înţeleasă. Între actualul preşedinte Nicuşor Constantinescu şi luptătorii locuitori ai judeţului scăldat de mare şi primenit de apele Dunării se vor duce uneori războaie aparent de neînţeles, dar explicabile prin incompatibilitatea cifrelor care ne guvernează pe toţi în acelaşi timp şi pe fiecare în parte diferit. Un individualist 7 (cum este Nicuşor Constantinescu) va răspunde răzmeriţei permanente şi nemulţumirii maselor cu armele sale: munca şi pragmatismul (oferite de cifra 4 din destin), inventivitatea, puterea de a risca şi stări nervoase (cifra 3, parte a cifrei destinului), prin puterea de analiză, introspecţie, retragere în propria carapace şi intuiţie deosebită (care sunt primele semne ce ni-l dezvăluie pe 7, individualistul). Este posibil ca uneori, când este mai liniştit, să daţi peste prietenosul 2 din cifra zilei de naştere: profitaţi de ocazie şi lămuriţi atunci totul.

Având o cifră a destinului 7 din 3 şi 4, va păşi întotdeauna numai după verificări minuţioase, după o analiză temeinică a situaţiei, a urmărilor şi nu în ultimul rând, în funcţie de perioada prielnică pentru acţiunea sa. Nu-i este teamă de efort. Doar că în fiecare zi are nevoie de clipe de singurătate pentru a se regăsi. Îi poate fi bine într-o echipă dacă între prieteni s-o simţi. Serios, organizat el însuşi se poate adânci şi lucra ore multe.

Nu poate sta fără un scop în viaţă.

Nu trece o zi fără să spună dimineaţa: azi voi zbura, voi uita de muncă, de mine, de griji, de poveri... nu trece-o zi fără de muncă, fără calcule, socoteli, analize profunde. Lucrează singur, împins de la spate. Trage de timp, tergiversează parcă, te plictiseşti dacă aştepţi să facă o mişcare. El doar încet lucrează, fiindcă e lucru mare să te asiguri fără încetare că tot ce faci e bine, calculat şi fără vreo scăpare cât de mică. Orice fisură apare duce către pericolul de a fi dărâmat tot ce s-a clădit. Constructorul din el îşi ia măsuri de asigurare, iar individualistul lucrează în ritmul lui, neacceptând să îl zorească nimeni, burzuluindu-se la cei ce nu înţeleg. Vine o vreme când poate îmbina utilul cu plăcutul. Atunci, cine are noroc poate să vadă o altă faţă a lui: animatorul 3 apare din spatele cortinei şi-nveseleşte, înviorează atmosfera. Încuie individualistul 7 bine, pe constructorul 4 îl lasă în al său birou şi, dincolo de aste lumi, e Nicuşor ce are nevoie de viaţă frumoasă, de glume şi de mici bârfe cu prietenii. Are nevoie să ştie că-i iubit. Cum îl vedeţi, se simte chinuit dacă o zi n-a fost privit cu drag, dacă cineva nu l-a mângâiat sau lăudat. E drept şi sclipitor când vine vorba de idei. Şi nu e vina sa. Cifrele din data naşterii i-au dat aproape tot: şi veselie şi mister, puterea de a duce după el secretul său şi-al tuturor, şi-nţelepciune, uneori. Oare se pun la socoteală acele zile în care simte că nimic nu iese la iveală cum programase el? E din cauza cifrei obiectivelor care i-a trasat ca drum în viaţă responsabilitatea, grea povară. Când nu verifică, de fuge de situaţiile în care-i musai a da piept cu adevărul şi faptele sale în mod obişnuit ar trebui să fie acolo pentru a proba, nega sau recunoaşte. Când nu face ceea ce a fost lăsat să facă, atunci când drumul rătăceşte, totul se-ncurcă rău. Este invidiat căci pare a face banii şi din piatră seacă. Pare şi norocos. Nu greşiţi mult, chiar este. Dar cifra 4 din destin poate depune mărturie pentru efortul său. 7 individualist ar putea spune câte idei şi sfaturi bune a refuzat şi a acţionat numai în felul său, încet şi calculat. A muncit mult, din greu, uitând de el, riscând... desigur, calculat. Este gelos. Îi place viaţa. E talentat la multe. De pildă, are „talentul" de a nu sta pe loc, de a ţipa. Este un nervos talentat. N-o face ca oricine. Dacă nu-i este bine, răzbate şi talentul de a fi nervos (cu tot cu tine) dincolo de geamuri, de ziduri, de uşi. Dacă face un lucru, îl face cu temeinicie. Poate fi rece. Şi dispreţuitor mai poate fi. De i-ai intrat în suflet vei mai veni, la muncă ori la şpriţ. Vei observa că poate deveni şi accesibil, când se ascunde în spatele unei avalanşe de cuvinte şi gesturi.

Mai bine vorbeşte el mult şi spune ce vrea decât voie ori timp să îţi dea să-l întrebi tu.

Am pomenit despre muncă. Îi place. Nu cu sapa. Sau poate da? Cu cap, poate săpa orice, oricând, pe cine vrea. Nu asta a fost problema sa. Problema este că nu minte şi te avertizează înainte. Ce îşi doreşte Nicuşor Constantinescu? O viaţă frumoasă, călătorii, întâlniri de taină, risc şi secrete. Să fie iubit, observat, admirat - cifra vocalelor 3. Cum îl văd ceilalţi: agitat, nervos, năbădăios, implicat în multe, superficial - cifra consoanelor 3. Dacă-i spui Nicuşor, şi te lasă, ai mare noroc. Se va comporta ca un adevărat filantrop.

Cifra prenumelui 9 îl va determina să fie sensibil, drăguţ, înţelegător, băiat bun. În astfel de momente poţi profita din plin.

Cifra de tensiune 5 ne arată că problema întâmpinată de Nicuşor Constantinescu este legată de o dilemă complicată: abilitatea de transformare, de acceptare, de adaptare la schimbare. Conflictul interior apare când îi dai libertate, iar el nu ştie, nu vrea, nu poate, nu are nevoie de altceva decât de ceea ce a avut şi care a fost ok. Nu înţelege de ce, dacă i-e bine, ar trebuie să-ncerce şi altceva. Dacă ar fi mai rău? Cifra de tensiune 5.

Ce poate realiza cel mai bine? Cifra energetică 4, care este un cumul dintre comportament şi caracter, între cifra destinului 7 şi cea a numelui complet 6, ne arată că cel mai bine poate să fie loial, organizat, disciplinat, practic, inflexibil, sever şi rece uneori, muncitor mereu.

În perioada cuprinsă între 29 şi 56 ani (acum are 44) va avea parte de ocazii multe pentru a lega prietenii, pentru a face noi cunoştinţe, pentru a-şi face parteneri. O perioadă a colaborării şi a recunoaşterii publice. Este sensibil, se va aprinde iute, îi va trece uşor, îi va fi rău pentru ca imediat să se ridice pe val. Provocarea, tot 2, îi va astupa uneori urechile răpindu-i ocaziile de a îi înţelege pe cei de lângă el sau din jurul său care au să-i spună câte ceva. Anul 2010 este unul al implicării serioase şi susţinute, al grijilor asumate, dar şi al depresiilor frecvente. Luna octombrie îl determină să se sigileze, să comunice mai puţin despre sine. În noiembrie va intra în ring şi nu va accepta înfrângerile. Ar putea câştiga. Este o lună a plăţii în funcţie de efort şi isteţime.

Ce putem afla despre Nicuşor Constantinescu în 2011 este foarte interesant şi am să vă spun altă dată.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

minoritatea turca tatara

29 Oct, 2010 13:44

Va dorim sanatate multa si sa ne traiti ca avem nevoie de dumneavoastra.

fara nume

29 Oct, 2010 13:39

LA MULTI ANI! sa ne traiti ca avem nevoie de dumneavoastra.

anonim

29 Oct, 2010 13:11

are doar 44 saracu, dar arata de vreo 54.....e de la slanina....la multi ani, dom presedinte si poate nu mai prindeti anul nou ca si asa duce lumea lipsa de porci de craciun....poate faceti un gest si va sacrificati ptr constanteni....

rita

29 Oct, 2010 10:57

la multi ani si la anul poate ai facem ziua de nastere la Poarta Alba ca la cat a furat ar cam trebui

cristina

29 Oct, 2010 00:50

la multi ani pt dl nicusor,dar sunteti siguri ca nu ati gresit varsta? cred ca are totusi o varsta mai onorabila! 54...poate!

Articole asemanatoare

Ministerul Sănătății Concluziile controlului ministrului Rafila la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București

17 Apr 2024 416

ARBDD Liniile electrice fac noi victime printre pelicanii creți, în județul Tulcea

17 Apr 2024 354

Este nașul fiicei afaceristului Comănescu de la GSP Plecare din echipa Chițac. O nouă demisie din Consiliul Local Municipal Constanța!

17 Apr 2024 805

Baschet CSM Constanța și FCC UAV Arad susțin al doilea meci al finalei Ligii Naționale

17 Apr 2024 419

Handbal CSM Constanța a învins Steaua și s-a calificat în turneul Final 4 al Cupei României (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 674

Baschet Duelul CSM CSU Oradea - CSM Constanța se reia pe litoral, marți, 16 aprilie 2024. „Băieții noștri mizează pe tribune pline!“

16 Apr 2024 349

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 587

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 904

Baschet CSM Constanța a câștigat primul meci cu FCC UAV Arad din finala Ligii Naționale (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 Apr 2024 644

CSM Constanța baschet Echipa Under-17, în Top 4 pe plan național. Ana Maria Carp - premiu special, Amira Bou-Chedid - în echipa ideală

15 Apr 2024 552

Baschet CSM Constanța începe finala Ligii Naționale. Primele două meciuri, pe litoral. Intrarea este liberă!

15 Apr 2024 448

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța s-a calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 819

Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța va juca finala mică a campionatului (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 764

Farul Constanța Fotbalistele, eșec surprinzător acasă cu Csikszereda Miercurea Ciuc. Oaspetele conduceau cu 3-0 în minutul 21! (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 748

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 690